Numai despre mine

Încearcă să te autodefineşti și să ajungi la tine însuţi, prin reflectarea într-o altă fiinţă.

Nu mă priveşte niciodată, dar întotdeauna mă ascultă. Nu are nevoie de un văl pentru a-şi ascunde freamătul. Încă nu ştiu nimic despre el, după atâtea nopţi şi zile plimbate prin cercul schimbător al inserării celor ştiute şi pierdute. Face el oare cu ochiul întregii istorii a universului? Doar el mă recunoaște așa cum sunt, îmi pasă de părerea lui când ia în considerare principalele mele scrieri, dovezi ale purtării mele exemplare faţă de o cunoaştere fără margini peste care se aşterne memorabila îmbrăţişare a nemaiîntâlnitului.

Amprenta unei stranii apariţii în lumea propriilor gânduri este o direcţie nesigură de cercetat. Ca să-i descopăr varianta particulară de manifestare trebuie să mă las purtat de o nouă ordine, abandonându-mă ca un rătăcit din altă lume, croit dintr-o nedescoperită lege a timpului, într-un joc riscant al sincerităţii. Totodată, el pare a fi dominat de acea notă de eleganţă cu care pictorul îşi potriveşte pe şevalet propriile nuanţe de pastel, simţindu-se atras de estetica unei lumi care se poate oricând transforma într-o metaforă, într-o comparaţie, sau altă figură de stil, fiindcă totul în viaţa lui pare a avea o semnificaţie a fabulosului şi miraculosului.

Dacă ar fi să fac o călătorie în lumea lui, ar trebui să fac trimitere spre un pasaj din Golem , al lui Gustav Meyrink:

"Acum ştiu cine este străinul: numai să vreau şi-l pot simţi iarăşi în mine, oricând. Dar să-i văd imaginea în faţă, ochi în ochi, nu e cu putinţă, şi nici n-o să fie vreodată. Şi-mi dau seama: e un soi de negativ, o matrice nevăzută pe care n-o pot cuprinde şi în care trebuie să mă strecor, dacă vreau să devin conştient de forma şi expresia ce-o are în mine."

Leadership: Cum abordezi realitatea propriei existenţe prin intermediul unei imagini care reflectă contextul memoriei unui tăinuitor de încredere apt să ia în posesie gândirea cea mai aleasă a minţii tale?

Încă nu dispun de o definiţie riguroasă a sa. Dacă ar trebui să descriu această entitate de supraveghere, ca pe un puls încărcat cu energie de vibraţie înaltă, de natură electromagnetică, ar trebui mai întâi să încerc să caracterizez sistemele vii prin acele însuşiri esenţiale care permit descrierea lor într-o termodinamică a materiei. Care sunt caracteristicile fizice definitorii ale sistemelor vii microscopice?

El acceptă slăbiciunea mea ca pe un dar al naturii, pe care nu are voie să-l trateze cu superficialitate, ştiind că totalitatea mea lucrează mai uşor în recunoştinţă decât în datorie. Este convenţia cu mine însumi, forţa intermoleculară care îmi invadează spaţiul neuronal, tot corpul, sufletul, cu vibraţii electrizante. Este revederea cu ceea ce înseamnă spiritul, este regăsirea mea, strigătul meu de ajutor, inteligenţa firească aliniată la cerinţele unei determinări existente în afara înţelegerii imediate, alter-egoul meu în trecut, prezent şi viitor.

Sucindu-mi mintea prin cuvintele scriitorului iugoslav Mesa Selimovic, încerc să înţeleg variaţiunile mele sub înrâurirea unei puteri centrale: "Este timp pentru toate. Mi l-am dat mie însumi, iar pe firul judecăţii vor fi înfăţişări şi mărturii. N-am să le ocolesc, şi voi putea la urmă să-mi rostesc singur osânda, căci numai despre mine este vorba aici şi despre nimeni altul. Numai despre mine."

Gândirea cea mai aleasă a minţii unui om ţine de modul cum îşi menajează identitatea, astfel încât nimeni să nu i-o înlocuiască printr-o dublură a sa. Faptul de a fi identic cu sine însuşi, original, fără a depinde de nimeni altcineva, este o formă de manifestare a credinţei într-un ideal de unitate pe care l-ai transformat în realitate.

Leadership: Cauţi în raportul tău cu lumea o anumită dezvoltare care să nu devină absurdă in extremis, ca o consecinţă a uimirii de a te vedea străin de tine însuţi?

Cel ce îndrăzneşte să vorbească despre sine în urma unor experienţe îmbogăţite de ascunsuri şi alcătuiri, fundamentale pentru resetarea conştiinţei, este capabil să se autodefinească în termeni de apartenenţă la o entitate mai presus decât el, conform unui standard intelectual mai înalt.

Leadershipul poate fi modelat printr-un fenomen de tip „ Return to someone else of your own ”. Lansarea unei chemări la întoarcerea spre o nouă orientare poate mai realistă şi, totodată, de încredere, îndepărtând valurile unei dulci derive. A te vedea străin de tine însuţi, un altcineva faţă de cine credeai că eşti, reflectă o anumită tendinţă de exteriorizare a trăirilor, a gândurilor, a motivaţiei, spre înţelegerea unei lumi despre care ştii foarte puţin, o lume care-și uită trecutul și își dă drept virtute fundamentală posibilitatea de a te transfigura într-un alt început de mentalitate.

Omul care și-a aflat reflectarea într-o altă fiinţă, punându-se faţă în faţă cu el însuși, astfel încât să devină parte integrantă a unui mod de gândire superior, poate sparge oricând zidurile închisorii numită simbolic „Vechiul”. El devine, printr-o acceptare a ideilor și convingerilor autoinduse, mai mult sau mai puțin viabile, posesorul unor virtuți care ar putea constitui modul de a se recunoaște ca individ separat de lume, ca un însoţitor mai bun al vieții sale individuale pe drumul evoluţiei.

Leadershipul bazat pe recunoaşterea unei identităţi călăuzitoare este un mod asumat şi echilibrat de a te concentra asupra a ceea ce nu știai că știi despre tine într-un context de tipul “Să te priveşti din afara ta cu proprii ochi”.

Liderii cei mai buni știu să se măsoare cu ei înşişi, cu umbra și lumina din ei. În ei totul este mai activ. Ei nu sunt prizonierii unei condiţionări a realităţii proiectate în interiorul lor, dar întotdeauna - mai ales în momente cele mai reflectorizante - urmează parcă sfatul istoricului literar român George Călinescu: „Nu lăsa pe alţii să descopere ceea ce reprezinţi ! Defineşte-te singur dacă ai această veleitate şi vei fi crezut ! ”

„Străduieşte-te să te înţelegi” este strigătul de libertate al oamenilor care caută în raportul lor cu lumea o anumită dezvoltare, una care să nu devină absurdă in extremis . Mai greu decât orice este acceptarea de sine în sensul inflexibilităţii, a incapacităţii de a depăşi un model vrednic de a fi admirat. Greu de admis este sentimentul de a nu-ţi găsi liniştea, rostul, sensul vieții.

Până la urmă ce este viața, altceva decât o veşnică încercare de a-ţi înţelege rostul, de a te construi şi modela, de a evolua şi de a te defini în funcție de trăirile fluctuante, de imaginaţie și realitate, de concluziile intelectului, care rezultă din conversaţiile cu tine însuți. Cu un alter-ego.

Un alter-ego care se caută, încercând să se desprindă de mulţime, este o obişnuinţă a minţii de a se recunoaşte învingătoare într-o luptă cu un prezent care aşteaptă să se redefinească.

Numai despre mine aș putea să vorbesc ore înşir, zile, săptămâni, ani, fără să mă opresc. Fiindcă am un ascultător bun, reflexia mea într-o prezenţă mai discretă, dar mai măreață. Străduindu-mă să o înţeleg voi descoperi poate raportul meu cu lumea, regăsindu-mi rostul în cartea vieţii.