O antologie a literaturii fără frontiere

Lărgeşte-ţi orizonturile de reprezentare a artei din care ţâşnesc, inseparabile, forma şi conţinutul, din perspectiva unui personaj care îşi joacă rolul într-o operă înscrisă pe linia de destin pe care tu singur o alegi.

Într-un fel, trebuia să mă asemăn cu cineva la fel de experimentat ca mine în arta scrierii fără cusururi, fără a exista dubii asupra înțelesului ei, astfel încât lumea să vadă valoarea unei îndeletniciri alese fără să se împiedice de numele autorului şi de titlurile lui. Din alt punct de vedere opera mea, substituită efortului de a mă considera un fel de demiurg care dă sensuri profunde şi infinite condiţiei umane prin limbajul artei, s-ar spune că era lucrată din materialul ”non finito” al unei realităţi asociată unei zone de constrângere obiectuală aflată la frontiera dintre concepţia spaţială a picturii şi promisiunea alterităţii.

Ansamblul resorturilor adânci ale operei unui artist se studiază prin determinarea de a substitui realitatea dată cu o experienţă de viaţă fabricată sau preluată din alte părţi. Ca un neobosit în căutarea perfecţiunii imortalizate prin creaţie, încrezându-mă prea mult în forţele proprii şi având puterea de a distinge între finit şi infinit, între cer şi pământ, între depăşirea de sine şi stabilitatea în orice ţine de emoţiile privirii în urmă, am nimerit pe terenul unei acceptări generale, dar una bazată pe negarea nevoii de relaţionare prin dialogurile cunoaşterii ştiinţifice.

Era ca şi cum întreagă lume ar fi aşteptat în secret şi fără băgare de seamă exact opera unui tânăr nonconformist ce poate satisface năzuinţele ferecate ale lumii, într-o manieră revoluţionar-eliberatoare, dar fără ca el să prezinte şi spaţiul concret al imensităţii schimbătoare definit prin L'esprit De Finesse . Asta este echivalent cu o lovitură ţintită - prin cuvântul mântuitor - în preaplinul unei vieţi care refuză să intre într-o grilă de interpretare prea strâmtă, realitatea neputând fi integrată de-a-ntregul în contextul metalimbajului unei ştiinţe spirituale.

Devoțiunea totală față de idealuri eterne transformă hazardul în revelație, creând un limbaj expresiv ce îmbină originalitatea cu profunzimea simbolică.

Romancierul și dramaturgul rus Ivan Sergheievici Turgheniev îşi punea la un moment dat întrebarea: Ce exprimă Don Quijote? Răspunsul lui nu a întârziat să apară: “Don Quijote reprezintă credinţa în ceva etern, nestrămutat, credinţa în adevărul care se află în afara omului, un adevăr greu de pătruns care cere slujire şi jertfe, dar care este accesibil unei totale devoţiuni şi puteri de sacrificiu.”

Momentele cele mai semnificative de afirmare a expresivităţii limbajului meu, rezultat din sfera stilistică a comparaţiilor distincte, se raportează doar la locul unei subtile ambiguităţi care lăsa liber teritoriul oricăror posibile interpretări. Omul nu mai este văzut ca o manifestare a hazardului, ci ca revelare a unor conexiuni cu ocultismul, cu mediul simbolic înconjurător, cu arii stilistice şi tematice diferite ale artei înscrisă pe coordonatele unei originalităţi de expresie indiscutabile, a unei autenticităţi poetice revelatoare.

Leadership: Îţi testezi priceperea de a transforma obiectul artistic într-un caleidoscop de trăiri și senzaţii, regândind radical subiectul artei tale din nesfârşita perspectivă a unui singur individ care nu poate recepta şi interpreta just realul?

Intervenţia mea în realizarea efectivă a cadrului de “mister” particular nu numai că situează arta la un nivel de exprimare unic, original, lăsând în urmă ceva care nu fusese încă scos din tipare, dar dobândeşte o nouă dimensiune de percepţie a realităţii şi o actualitate reînnoită prin semnificaţiile pe care le dezvolt. Obiectul artistic este cartea rară, greu de înţeles şi de acceptat, evidenţiind acel liant absolut trebuincios între o cultură de elită şi una de masă.

Priviţi cum reuşesc să creez un efect tulburător dintr-o culoare intensă exprimată prin cuvântul "non finito", ca simbol al spaimei în faţa trecerii timpului, urmând să-i dau valoarea specifică unui obiect ce capătă în umbră un aspect misterios, altceva decât ideea de destin la care se raportează Don Quijote însoţindu-mă ca un devotat tovarăş spre mine însumi.

Mai întâi asociez trăirea unei experienţe de viaţă unică cu necesitatea unei solidarităţi efective purtată faţă de libertatea de expresie, reprezentată prin refuzul de a mă conforma cerinţelor societăţii în spaţiul plin de taine a unui Don Quijote, purtător de semnificaţie intrinsecă. El contrazice şi combate pe toată lumea cu tot entuziasmul de care dispune un artist în căutarea identităţii care trăieşte în şi prin diferenţă, nu în ciuda ei.

Atâta timp cât îi voi permite nevoii mele de a avea dreptate să vă condiţioneze "starea de a fi" prin oglinda iluziei, respectiv condiţia de a fi mai presus de mine, veţi fi incapabili să rămâneţi deschişi în faţa ideii de poveste.

Literatura se hrăneşte dintr-o asemenea obsesie a confruntării timpului uman cu promisiunea alterităţii, părând a avea efectul unei experienţe de viaţă limitate la sfera lumii artistice care îşi reneagă asprimea printr-o nebunie neînţeleasă de nimeni. Nebunia intimă a omului, cu sarcasmul şi lecţiile ei de etică, este singurul lucru care contează în căutarea înţelegerii adânci a întregului numit "univers paralel", ca un fel de suspendare între plauzibil şi ireal, între firesc şi misterios.

Leadership: Te poziţionezi în limitele unei judecăţi care tinde spre explicaţii cauzale stringente, fără a reprezenta interesul de durată al artei pentru creaţia unei experienţe cu adevărat spirituală?

Îmi vine în minte numele Machiavelli, despre care scriitorul român Alexandru Balaci spunea la un moment dat: "A fost un umanist în sensul că, în centrul atenţiei sale lucide, a pus întotdeauna omul şi nu entitatea. Dar totdeauna luciditatea sa politică, vigoarea raţionamentului s-au aliat cu elanul scriitorului artist. Aceasta explică coerenţa fundamentală, logica, şi caracteristica operei sale. Machiavelli nu a fost un speculativ, dimpotrivă, opera lui se caracterizează printr-o adevărată evadare din metafizic şi abstract."

Dacă mă privesc din perspectiva unei aprecieri a experiențelor estetice care se încrucișează și se suprapun reciproc, ca raporturi de forţe simbolice, de elanuri şi calităţi emoţionale, indiferent cum trăiesc înţelesurile lucrurilor, ajung să funcţionez ca un personaj de ficţiune care totuşi se vede în afara propriei lumi. Străpuns fiind de un spaţiu ştiinţific, în care raţiunea se împleteşte cu imaginaţia, mă integrez în expresia trăirii unui nou timp al constituirii unei conştiinţe artistice care nu face niciodată concesii în faţa prostului gust.

Machiavelli n-ar permite ca înţelepciunea şi virtutea experienţei sale să-mi lezeze stilul cu perceperea reală a greşelilor atinse de insubordonare în faţa vreunei autorităţi critice, imperative, morale, sau în faţa asalturilor exegetice spectaculoase. Asta, chiar dacă mi-am îngăduit adesea să mă raportez la expresii care nu aparţin neapărat de metaforă, ci de sincretismul mai multor modalităţi de a gândi realitatea, în care expresiile se asimilează cu reprezentările de alt ordin, nesenzoriale.

Un curaj de dincolo de mine, ce nu poate fi decât divin, mă autentifică într-un spaţiu al diversităţii de idei drept un beneficiar al multor distincții ce-mi recunosc întâietatea în planul unei creaţii de dincolo de rigorile timpului.

Virtutea de a efectua evaluarea apartenenţei mele la un soi de determinare ascunsă pe care numai Universul pare s-o provoace, considerându-mă privilegiat în faţa vederii de dincolo de granița vizibilă a acestei lumi, este circumscrisă unei sfere de cuprindere a unor spații vaste, aparent nemărginite, de simţire, de spirit şi de percepţie a afinităţilor cu personajele altor scriitori.

A crea o literatură de o mare forţă a limbajului înseamnă să asiguri trecerea de la reprezentarea figurativă a realităţii la exprimarea esenţei lucrurilor reînnoite în planul unei arte care îşi ia drept orizont teoretic sfera interacţiunilor umane în contextul afirmării unui spaţiu simbolic, autonom şi privat.

O antologie a literaturii fără frontiere afişează în mod diferit îndemnul pentru a scrie, ca act de eliberare de sub povara sentimentelor de apartenenţă la o tendinţă sau la un curent anume, trăite de un artist încercat de povara unui secret de nemărturisit care face presiuni spre a fi comunicat printr-o esenţializare simbolică.