O garanție vie

Demonstrează oamenilor rolul tău indispensabil, însuflețindu-i cu convingerea că ești un model al virtuților care străbate depărtările.

Flăcăul se hotărâse să plece în căutarea comorii sale. Dar pentru asta trebuia să traverseze deșertul ca să ajungă în oaza Al-Fayoum pentru a-l întâlni pe alchimist, singurul care cunoștea taina Marii Opere și care l-ar fi putut ajuta să-și găsească comoara.

O caravană imensă se pregătea să traverseze Sahara. Aproape două sute de oameni așteptau să plece.

- Eu sunt conducătorul caravanei, spuse un bărbat cu barba lungă și ochi întunecați. Am drept de viață și de moarte asupra fiecărei persoane pe care o duc. Pentru că desertul e o femeie capricioasa și uneori îi scoate din minți pe oameni... Există multe soiuri de oameni, și dumnezei diferiți în inima fiecăruia. Dar singurul meu Dumnezeu este Allah, și pe El jur că voi face tot ce va fi posibil și tot ce va fi mai bine ca să mai birui o dată deșertul. Acum vreau ca fiecare dintre voi să jure pe Dumnezeul în care crede, în adâncul sufletului lui, că mi se va supune în orice împrejurare. În deșert, nesupunerea înseamnă moarte.

Un murmur scăzut traversă mulțimea. Jurau toți, încet, în fața Dumnezeului lor... Se auzi un sunet de goarnă, și fiecare se pregăti de plecare. Caravana porni la drum. *

Poți să diminuezi dependența oamenilor de acele incertitudini care atrag imposibilitatea de a te menține într-o poziție de autoritate, făcând apel la o constrângere default de tipul "check your perceptions about what îs going on" ?

Leadershipul prinde rădăcini datorită unui anumit grad de pliabilitate a alternativelor de gestionare a situațiilor de risc, prin transformarea foarte rapidă a realității pe care oamenii nu o pot înțelege total sau nu o pot stăpâni în întregime.

În acest caz, liderul este însoțit nu doar de sentimentul autenticității, dar mai ales are obligația de a identifica și valorifica orice alternative menite să reglementeze libertatea de conștiință și de decizie. În special libertatea de a acționa în măsura în care și el are deschiderea de a o suporta din partea celorlalți.

Cu alte cuvinte, liderul trebuie să diminueze dependența oamenilor de acele incertitudini care atrag imposibilitatea lui de a se menține într-o poziție de autoritate.

Uneori vom beneficia de posibilitatea unor ansambluri de experiențe personalizate, dezvoltate de viață pe o cale alternativă, chiar sinuoasă, care inhibă potențialul de acțiune. Este un fel de alipire la o entitate de coordonare superioară, manifestându-se ca un fenomen de tipul "totul sau nimic", în care gradul implicării în fixarea obiectivelor și luarea deciziilor devin esențiale, mai ales pe fondul unor tensiuni prelungite.

Astfel, putem lua de pildă în calcul cunoașterea a ceea ce poate deveni punctul de plecare spre o nouă etapă de viață, cu punctele tari și slabe, în cadrul direcției noi de evoluție stabilite de entitatea superioară. Ca un fel de scut de apărare față de expansiunea percepției despre egalitatea părților, cu ajutorul particularităților variate ale tranziției spre un nou început din setul de posibilități de alegere a unui lider-partener.

Îți folosești eficient puterea de a decide extinderea intervenției tale în modelarea destinului altor oameni, în așa fel încât ea să contureze tot ce este mai împlinitor în interiorul și în exteriorul tău?

Cei superiori doresc numai onoare. Când totul merge strună, îți vezi de drum, gândindu-te că cei care te însoțesc sunt onorați să te aibă în fruntea lor. Dar dacă toate merg anapoda, când te trezești pornit pe o cale greșită, când nu mai ai niciun fel de soluții la problemele cu care te confrunți, în parte datorită faptului că nu ți-ai executat cu precizie îndatoririle și ți-ai încălcat promisiunile, când te trezești fără nădejde prins în "lanțurile rătăcirii", atunci trebuie să plătești prețul enorm: părăsirea de către toți cei ce te-au urmat.

Iar în momentul acela îți pierzi onoarea și demnitatea, îți pierzi orice fărâmă de credibilitate, orice încredere pe care o mai aveai în tine. Lumea ta începe să se prăbușească încet, încet..

Odată cineva a spus: "Onoarea este o piatră prețioasă, la care cel mai mic defect îi scade mult prețul." Nimic nu te apropie mai mult de oameni decât onoarea proprie. Onoarea pe care ți-o acordă oamenii este o dovadă a încrederii pe care o au în tine.

Dacă nu te ridici la înălțimea așteptărilor lor, încât să le trezești entuziasmul și încrederea în tine, încât să nu se îndoiască de hotărârile tale, devenind omul pe care și-l doresc ca lider, ești pe cale să-ți pierzi sentimentul respectului de sine și conștiința calității tale de om de valoare. Un lider adevărat își măsoară valoarea după prețuirea oamenilor care-l înconjoară.

Onoarea cere garanții: îți antrenezi capacitatea de a te conecta la ceilalți oameni prin supunerea lor totală la presiunea crescută a unei misiuni din care ei să poată determina unde se încadrează virtuțile tale reprezentative?

Totul era clar, iar oamenii, puternic influențați de vorbele conducătorului caravanei, știau exact cum se vor desfășura lucrurile. Știau exact ce trebuie să facă și când. Erau conștienți că trebuie să se conformeze tuturor cerințelor conducătorului lor și să-i dea ascultare, considerând totdeauna dreaptă orice hotărâre luată de el. Era o realitate pe care trebuiau să o accepte cu toții, o realitate pe care nu aveau cum s-o nege, s-o distorsioneze sau s-o denigreze. Să-l asculte cu respect, dar și cu teamă, cu responsabilitate, dar și cu supunere. Asta era datoria lor.

La rândul său, conducătorul caravanei, fiind singurul care cunoștea drumul spre oază, se considera indispensabil: avea de hrănit zeci, sute de oameni, familii și copii, el era responsabil de siguranța lor. Dar avea convingerea sinceră că îi va ajuta pe fiecare dintre ei să ajungă la oază, și pentru asta ei trebuiau să plătească cu supunerea lor totală. De asemenea, oamenii aveau garanția totală că atunci când el decide, o face numai spre binele lor și spre reușita călătoriei.

Ca lider trebuie să ai sub control situația, chiar și atunci când te cufunzi în somn. Tu garantezi reușita pentru oameni ca pentru tine însuți, deplin conștient de destinul tău și al lor. Nu le permite, deci, să-ți nege valoarea. Stai bine și gândește-te ori de câte ori îți asumi o misiune, o responsabilitate, căci îți poți pierde foarte ușor onoarea. Și odată cu ea, inevitabil, îți vei pierde și puterea de influență.

Virtuțile tale reprezentative, întruchipând o nuanță individuală de respect și recunoaștere ce vine în sprijinul unei cauze nobile, se pot încadra în criteriile de definire a experienței pe care o trăiesc oamenii din jurul tău. Recunoașterea virtuților nu duce câtuși de puțin la simplificarea misiunii tale: fiecare om trebuie amplasat în limitele unei zone sigure de interacțiune cu aptitudinile tale, cu ceea ce trăiești în fiecare moment și cu ceea ce este dincolo de propria ta aparență.

Leadershipul este un model al virtuților care răzbate și mai mult depărtările, făcând să răsune și mai mult în sufletul oamenilor chemarea la unitate.

Concluzie: Liderul, ales pe baza unor însușiri și competențe recunoscute în unanimitate, garantează pentru oameni, garantează reușita ca pentru sine însuși. El reprezintă o garanție vie că lucrurile se vor îndrepta pe făgașul cel mai bun pentru atingerea țelurilor comune.

Așa cum un antrenor trebuie să știe care este limita de efort a jucătorilor săi, deci ce și cât trebuie să le solicite - tot așa și tu, ca să-ți dezvolți nivelul de leadership, trebuie să-ți cunoști mai întâi limitele și să-ți antrenezi capacitatea de a te conecta la ceilalți oameni, clarificându-ți viziunea și strategiile de atingere a scopurilor. În același timp trebuie să-ți însușești și să urmezi cu sfințenie acele reguli și norme care să favorizeze relațiile cu ei, și să știi cât să soliciți de la ei, astfel încât să ajungi împreună cu ei la linia de sosire.

Demonstrează oamenilor rolul tău indispensabil, însuflețindu-i cu convingerea eficacității leadershipului tău.

* Notă: Paulo Coelho - Alchimistul, Editura Humanitas, 2002.