Simt o senzație intensă de libertate în timp ce alerg la vale, lăsând în urmă toate grijile și stresul cotidian. Sentimentul de libertate la un alergător, în timpul concursului montan, devine o "Azenthopia Kinetică", o stare de grație în mișcare, un soi de extaz cinetic, într-un demers pe linia devenirii. Sunt doar eu, muntele și calea pe care o urmez printre obstacolele naturii, luminat de cele mai puternice reflectoare ale gloriei, marcat de acea euforie creatoare pe care o împărtășesc din plin cu artistul din mine. Această libertate se transformă într-o artă a mișcării, din prelungirea unei viziuni interioare, unde fiecare pas devine o pensulă ce pictează pe pânza realității mele.
Cumva, înțeleg că nu voi putea face artă autentică dacă nu am îndeajuns de multă luciditate, dacă nu sunt înzestrat cu toată autenticitatea de gândire și de temperament specifică unui creator la care curiozitatea căutării de adevăr tinde să se echilibreze cu nevoia adâncă de a exprima sufletul atmosferei prin care trece. Bineînțeles, aceasta nu e amintirea unui anumit episod concret, ci o necruțătoare reflexie asupra puterii mele de a transcende limitele fizice și mentale, una especie de meditación existencial en movimiento . Fără a fi obsedat de tot ce se poate întâmpla când rațiunea pierde controlul, pe parcurs am devenit un Jackson Pollock al propriei existențe, împroșcând cu energie pânza realității, sau mai bine zis am intonat un "Ankh Onnubbal" - o chemare eternă a depășirii de sine.
Ceea ce vezi când te priveşti cu ochi de artist, este ceea ce corpul demonstrează ca expresie a voinței neînfrânte. Lupta mea cu noroiul până la genunchi, în contrast cu puritatea aspirației interioare, a fost fulgerul care a aprins întregul desen al pânzei mele. În timp ce forma zdrenţuită a "costumului" de alergător amintește de un fundal expresionist, o explozie emoțională de culori și forme abstracte care reflectă starea interioară a artistului, unde realitatea fizică se contopește cu trăirea mea interioară. Ochii mei erau liberi să privească petele negre de pe picioare, declanșând în mine un fel de revelație artistică de tipul "frumusețe în imperfecțiune", dar spiritul îmi rămăsese dominat de valorile perseverenței și autodepășirii.
Pe acest traseu greoi, am fost în stare să dau sentimentelor (încărcate în fața unui eveniment unic) puterea de a forma un corespondent pictural simbolic în spiritul meu. Totodată, efortul sufletului meu nu a fost doar de a produce adrenalină, prin faptul că am înfruntat provocările fizice ale cursei, ci de a atinge o stare de grație în mijlocul haosului, tot una cu transcendența artistică. Alergătorul devine astfel un soi de căutător al determinismului fizic ce reglează fenomenul frumosului în artă, un bun cunoscător al raporturilor dintre senzație și energie, un rezultat al actualizării energiei organice în fața provocărilor exterioare. În final, intensitatea unei senzații unice - cea a transcendenței prin efort - devine liantul care unește alergătorul, artistul și privitorul într-o trinitate a experienței estetice pure.
Și tu, privitorule, în ce maraton al spiritului ești angajat? Ce obstacole îți modelează calea spre propria ta capodoperă existențială?
Este evident. M-am simțit irezistibil atras de tema „alergării", care chiar şi acum reflectă o oglindă a emoțiilor mele interioare, prin prisma efortului și perseverenței. La rândul lor, ceilalți alergători, cu nervii întinși la maximum, păreau umbre fugare, o proiecție a dualității ființei umane, deoarece luptau între limitările fizice și aspirațiile spiritului. Dar numai artistul se distingea din mulțimea de competitori, fiindcă vedea frumusețea în lupta însăși. Era o ființă în armonie perfectă cu natura, cu ritmul cosmic al existenței, făcând ca fiecare pas să devină o tușă pe pânza vieții. Dragostea lui pentru aventură, pentru descoperire, îl făcea să privească dincolo de linia de sosire, spre orizontul nesfârșit al posibilităților de afirmare și de creație.
Procesul de autodepăşire consolează și înalță spiritul creator. Avea dreptate scriitorul Liviu Rusu când spunea: "Opera de artă este deci opera voinţei. Prin actul creator artistul îşi afirmă voinţa de a depăşi aspectul primitiv al naturii sale. Cu cât efortul lui este mai mare, cu atât Eul se simte mai consolat şi mai înălţat. De aici îndărătnicia artistului de a nu da înapoi în faţă dificultăţilor din drumul său. Dimpotrivă, dificultăţile îi stimulează voinţa, o pun la încercare. Aşadar, voința artistului se călește în focul încercărilor, permițându-i să creeze capodopere din suferință.”
Claritatea cu care sunt redați ochii contrastează cu fundalul difuz, subliniind focusul mental. Nimic nu putea să corupă acea pasiune juvenilă, acea dorință neostoită de a explora terenul dificil. Cel mai sigur, elanul meu era o invitație să trăiesc prezentul, să cultiv o artă ce evocă realitatea în cele mai imediate forme ale sale, chiar dacă ceea ce trăiam depășea limitele obișnuitului. Ce satisfacție mai înaltă ar putea exista pentru un sportiv decât aceea de a fi un ambasador al libertății, de a contribui la consacrarea tinereții prin exemplul personal? Ce anume face ca spiritul să învingă materia? De ce se conturează voința ca forță supremă?
Îndeosebi, reflexiile din ochi captează esența mediului înconjurător, contextualizând efortul depus. Dacă stau bine și mă gândesc, opera mea a fost o lecție de vitalitate, o demonstrație a forței spiritului uman de a transcende orice limită, într-un decor cenușiu care amplifica oarecum culorile interioare. Sau, mai bine zis, a fost o cronică despre curajul de a nu mă teme, despre lupta neîntreruptă cu sinele și cu elementele naturii. Acest demers pus în slujba esteticii, provenea din acel loc în care mi-am găsit adevărata esență și autenticitate, pentru că arta și viața se împletesc inextricabil.
Las în suspensie acest moment și deschid o paranteză. Nu cumva concursul s-a complicat din cauza traseului dificil, din cauza potențialului nevăzut al alergătorilor? Acea încercare neizbutită, penibilă, caricatură de efort în noroi? De ce am făcut acest compromis? Fusesem avertizat, conștiința mi-o repeta. Ca să-mi umilesc propriile îndoieli? Să-mi simt superioritatea față de obstacole? Ceva din mine a lăsat impresia că dinadins mi-am îngreunat situația, mi-am încurcat pașii, pentru a demonstra că pot să mă mișc cu o aparentă armonie în fața haosului. Încă vreau să cred că această luptă a fost o cale spre transcendență...
Chiar și în cele mai grele momente, când te simți prea obosit să-ți dublezi eforturile, fii pregătit să umpli un tablou cu tușele cele mai expresive și pline de viață.
Ochii filtrează realitatea conform viziunii artistice interioare atunci când privirea captează detalii neobservate de alții. Spun asta deoarece înțelegerea subtilităților lumii exterioare depinde de profunzimea gândurilor noastre.