Omul care poartă simbolul trandafirului

Încearcă să testezi vulnerabilitatea destinului tău, gestionându-ţi evoluţia ca şi când ţi-ai interpune rostul vieţii între o mare putere de resemnare şi binecuvântarea unei prezenţe eterne.

Am încercat de multe ori să mă apropii de acea magnitudine a unui plus de imagine dat de modelul unei realităţi pământeşti cât mai perfecte, fără să aud glasul tainelor care îşi aşteaptă dezlegarea cuvântului sacru, strigând neîncetat “ai grijă cum îţi elaborezi partea de creaţie ! ” Era acolo, mereu în preajma mea, concepută ca actualitas , identitatea unei puteri ce reuneşte forţa pământeană cu energiile supraomeneşti într-un cadru de rugăciune, dragoste şi prietenie ce se clădeşte pe cunoaşterea sensibilă a unei spiritualităţi inteligente, de o nobleţe deosebită.

Trandafirul te face să vezi lucrurile altfel.

La un moment dat, crezusem că totul se naşte dintr-un moment scurt de reflexie într-o oglindă care continuă să fie văzută mai mare decât este în realitate. Credeam că artistul îşi răscoleşte sufletul numai cu ce arată şi îşi hotărăşte soarta printr-o trecere într-un univers paralel, simţind în toate ceasurile, ca o sabie a lui Damocles, o poruncă ce vine mai de departe şi porunceşte mai straşnic decât cea pe care i-o strigă împrejurările: “Nu uita că totul se întoarce, mai devreme sau mai târziu ! ”

Nu ştiu cum ar fi arătat trandafirul meu în alt univers, dar voi păstra veşnic în memorie imaginea lui de luptător singuratic, nobil, enigmatic și trist. Astfel, o personificare cu substantivul compus "bună-credinţă" nu poate fi evitată într-un context deja-vu, punând în prim planul unui simț al personajului de mare forţă artistică, cu valoare de model, şi al vieţii sale foarte intense, temeiul unei tehnici de şevalet, a unei descoperiri de sine şi a unei stări de transcendenţă.

Leadership: Îţi situezi abordarea realităţii pe coordonatele trasate de “frumuseţea unei capodopere” în elaborarea unui portret personalizat, cu convingerea că acesta poate reprezenta punctul de plecare esenţial în cadrul unui demers de construcţie a unei imagini de mare intensitate?

Trandafirul mă priveşte cu o anumită insistenţă, ca şi când ar domina o lume în aparenţă obişnuită, dar în realitate miraculoasă. E frumuseţea unei priviri la superlativ. Agent cauzal al sindromului de nemărginire a timpului. Îi simt prezenţa plină de emoţie, dar şi plină de intrigă, ca pe un refugiu în faţa unei lumi ostile, ca pe un colţişor al vieţii mele creatoare unde pot zice tot ce îmi trece prin minte, fără complexe, fără temeri, fără prejudecăţi.

Calmul unei naturi măreţe se vede în starea sufletească pe care o generează spaţiul unei realităţi cu contururi fragile.

Mă priveşte parcă ca pe-o minune, ca şi când aş fi fost primul om în stare să-i înţeleagă implicaţiile mistice, să empatizeze cu el, fapt ce-i conferă toată atenţia după care tânjeşte numai un erou din "The NeverEnding Story". Iar acel visător introspectiv pe nume Bastian, plasat într-o realitate alternativă, care simbolizează (la fel ca trandafirul) conştiinţa unei permanente înnoiri spirituale, îşi alimenta adesea sufletul din imaginea unei aspiraţii autentice aparţinând trecutului:

"Şi chiar dacă ar fi bănuit, tot n-ar fi acordat prea mare importanţă unei asemenea amintiri. Uitarea se petrecea însă pe nesimţite, iar când amintirea dispăruse cu totul, i se păru că fusese întotdeauna aşa cum era acum. Şi în acest fel i se potoli şi dorinţa de a fi frumos, căci cineva care a fost dintotdeauna frumos nu-şi mai doreşte un asemenea lucru.

Când ajunsese la punctul acesta începu să simtă o oarecare insatisfacţie şi i se trezi o nouă dorinţă. Să fii numai frumos nu e prea mare lucru ! Voia să fie şi puternic, mai puternic decât toţi. Cel mai puternic dintre puternici ! Iar a fi frumos şi puternic nu are preţ decât dacă eşti oţelit, rezistent şi spartan ! "

Bastian voia mai mult decât frumuseţea unui chip neşters de scurgerea vremii, mult mai mult decât expresivitatea unui zâmbet sincer. Voia să fie posesorul unei minţi sclipitoare. O nouă variantă a unei capodopere universale. Voia să experimenteze valoarea unei uniri Dumnezeieşti. O super-putere într-o nouă realitate.

Leadership: Creaţia ta asigură o concordanţă subînţeleasă între o viziune existenţială şi aducerea ei la realitate în cazul construirii unui simţ al numitorului comun atribuit respectului faţă de providenţă: “Măsura corectă a omului este lovitura dură a destinului său”?

Ştiind că de fiecare dată când formulez o imagine a mea în baza unei asemănări cu un trandafir se înlocuieşte un sens propriu cu unul figurat, respectând astfel o concordanţă subînţeleasă între o viziune existenţială şi un limbaj artistic corespunzător, mă voi consola cu faptul că este o pură coincidenţă suprapunerea unor evenimente bine cunoscute peste condiţia de ființă care îmbină atât de discret fragilitatea și infinitatea.

Această imagine măreşte eficacitatea exprimării într-un proces al sinelui contra sinelui desfăşurat în faţa unei entităţi omnisciente.

Cu multă vreme în urmă am citit romanul lui Mika Waltari, “Amanţii din Bizanţ”. Eroul pentru care timpul lucra mereu în favoarea sa, Ioannis Anghelos, experimentează prin rugăciune o mustrare de conştiinţă cu puţin timp înainte de căderea Constantinopolului în mâinile sultanului Mehmed II. Cu picăturile de apă ce-i alunecau pe obraji ca nişte lacrimi, s-a rugat în inima lui:

“Îndură-Te, îndură-Te de mine, Tu, cel a cărui natură nu se poate explica ! Dacă există un înţeles în aceasta, îngăduie-mi să mă mai nasc o dată pe pământ ! Dă-mi înapoi închisoarea trupului meu, dă-mi înapoi lanţurile timpului efemer şi ale locului mărginit, ca să mai simt o dată în mâna mea mâna unui om. Păcatul meu a fost că Ţi-am dispreţuit lanţurile şi le-am urât, chiar dacă au fost darul pe care Tu mi l-ai dat. Sunt cel mai slab, cel mai prăbuşit, cel mai dispreţuit dintre oameni, fiindcă mi-am închipuit că sunt puternic, nu numai înaintea oamenilor, ci şi Înaintea Ta.”

N-am uitat nicio clipă vorbele acestea. Lumea întreagă pare un moment înghețat într-un monolog istoric, o amintire a conștiinței pe care o experimentez de-a lungul unei linii trasate de o mână perfecţionistă, o linie care trece toate sentimentele umanității printr-o umbră ruptă de lumină. Totul capătă independenţă absolută în această viaţă efemeră, precum liberul arbitru într-un cadru determinist, într-un stil de "pot să aleg între două opţiuni diferite", dar există o forţă misterioasă care modifică întotdeauna capitolul cel mai important al fiecărui destin, conform unui plan mai amplu.

Încă nu m-am vindecat de uitarea a ceea ce mă face om, cu asumarea a ceea ce trebuia de mult să recunosc la mine conform prevederii lui Bias of Priene: “Nu strânge altceva decât înţelepciune. E singurul bun pe care soarta nu ţi-l poate lua.”

Integrarea tuturor simţirilor, percepţiilor, gândurilor omului într-o imagine complexă este un fenomen tipic de recunoaştere a formelor de autoanaliză prin reflexie multiplă, care poate fi descris prin două trăsături complementare: puterea şi slăbiciunea.

Omul care poartă simbolul trandafirului îşi gestionează evoluţia ca şi când şi-ar interpune rostul timpului petrecut pe acest pământ între o mare putere de resemnare şi binecuvântarea unei prezenţe eterne care reduce totdeauna existenţa, atât de fragilă, de la atracţiile deşarte la consolidarea durabilă a spiritului de veghere.

Dacă vedeți un om frumos într-un vis care vă vorbește despre putere, cu toată aparența pe care ar avea-o o stea dacă ar fi observată de la o distanţă foarte mică, și simțiți prezenţa divină care izvorăște dintr-o rară perspectivă panoramică, amintiţi-vă că toată splendoarea trandafirului stă în a-l descoperi zilnic, din nou şi din nou, sub alt aspect, sub altă identitate, într-un alt decor şi sub o altă formulă de creaţie artistică.