Ora unei lumi pierdute

Învață să surprinzi acea realitate mai presus de rațiunea ta, impusă de un verdict al unei entități de dinaintea conștiinței umane care susține dreptul la liberul-arbitru.

Mercedes izbucni în lacrimi. Inima ei de femeie se frângea în fața amintirilor. Monte-Cristo îi luă mâna și i-o sărută cu respect. Dar ea simți că sărutul îi este rece, asemănător sărutului depus pe mâna de marmură a statuii unei sfinte.

- Există vieți predestinate, cărora o singură greșeală le zdrobește tot viitorul, continuă ea. Eu te-am crezut mort și ar fi trebuit să mor și eu, căci la ce mi-a folosit să port veșnic în inimă doliul după tine? Doar ca să fac o femeie de cincizeci de ani dintr-o femeie de treizeci și nouă, și atâta tot. Mi-am renegat dragostea și, ca toți renegații, aduc nenorocire tuturor celor din preajma mea.

- Nu, Mercedes - spuse Monte-Cristo, - nu ! Trebuie să te crezi mai bună. Ești o femeie nobilă și sfântă și m-ai dezarmat prin suferința ta. Dar înapoia mea, nevăzut, necunoscut, mâniat, se află Dumnezeu. Eu n-am fost decât trimisul lui, m-a folosit ca pe o armă ca să scoată răul la iveală și n-a voit să oprească fulgerul pe care îl aruncasem. Îl iau ca martor pe Dumnezeu, la picioarele căruia mă prosternez în fiecare zi de zece ani încoace, îl iau ca martor că ți-am jertfit viața mea și că odată cu ea ți-am jertfit și toate planurile pe care le aveam.

Îți spun cu mândrie, Mercedes, că Dumnezeu avea nevoie de mine, și am trăit. Cercetează trecutul, cercetează prezentul, încearcă să ghicești viitorul și vezi dacă nu sunt o unealtă, o lucrare a unei inteligențe invizibile. Roagă-te Domnului, care ține viețile oamenilor în mâinile sale, să înlăture moartea din preajma mea. Căci așa cum realitatea înconjurătoare le slujește marilor poeți drept model al creațiilor lor ideale, tot astfel întreaga forță a mâniei Sale slujește unui scop mai înalt decât mine, mai înalt decât niște lecții de viață care pot face față mai bine mersului real al lumii.

Ceasul bate ora unei lumi pierdute din tot ce a fost marea noastră iubire. Și chiar dacă destinul nostru a fost hotărât pentru totdeauna, să ne despărțim, nu uita că El vrea să-i înțelegi și să-i discuți puterea. De aceea ne-a lăsat liberul arbitru. *

Iți pui în evidență rostul vieții în compoziția ansamblului realității a cărui semnificație se descoperă prin observarea unor serii de fapte și întâmplări distincte care demonstrează conformitatea ta cu cerințele unei ordini nevăzute?

Însumând cele spuse mai sus de scriitorul Alexandre Dumas, obținem că mintea și sufletul sunt unelte ale unei inteligențe nevăzute, mereu constantă în ceea ce impune, care în plus, este superioară acelei forțe care suntem noi înșine și care adesea tinde să ne strâmbe într-o direcție contrară structurii noastre interne. Iar sufletul omului, perceput ca unealtă a unei ordini nevăzute, find mult mai important decât o minte în acord cu adevărurile vieții, se poate impune ca existență a unei forțe superioare care schimbă direcția destinului spre o altă înfățișare a personalității, spre alte conjuncturi sociale.

Altfel spus, suntem conduși, fără voia noastră, printr-o suită de procese fizice, emoționale și spirituale, ca în jocul de lumină al unui miraj fantastic, spre drumul artei de a trăi prin dăruirea de sine și prin sacrificiul zugrăvit pe pânza unei lucrări care indică sugestiv tema sau conținutul unei hotărâri „judecătorești” mai presus de înțelegerea noastră.

Solidaritatea cu această formă de conducere, superioară cunoașterii pe care am dobândit-o printr-o străfulgerare a sentimentelor, printr-o credință vie și activă, printr-o viață virtuoasă și prin împlinirea a ceea ce se cuvine a fi urmat, este o cauză a expansiunii conștiinței noastre până-ntr-acolo unde putem să descoperim din ce în ce mai multe despre felul în care este modelată lumea. Până într-acolo unde se anulează tendința de a judeca lucrurile, în care ne poate arunca implicarea într-o cauză pe placul nostru.

Posibilitatea de constituire a unei forțe conducătoare, superioară și stabilă, are ca temei poziționarea corectă a unei viziuni cuprinzătoare, a unei imagini de impact și a unui conținut de viață, în sensul unei transformări care influențează sursa tuturor acțiunilor omului dinspre ceea ce produce o anumită trăire spre ceea ce produce o anumită consecință.

Exemplul călăuzirii destinului tău poate să intervină în interpretarea unei “Forțe Superioare” care se impune în contextul expansiunii conștiinței tale până-ntr-acolo unde poți să descoperi din ce în ce mai multe despre felul în care este modelată o întreagă lume?

Adevărata valoare a leadershipului de înaltă factură, prin participarea la formarea unui întreg sistem de reprezentare a unei realități percepută printr-o stare de suflet, constituie un memento al punctului în care afirmarea voinței omenești de a „îndrepta” lumea și de a juca un rol important în modelarea ei devine condiția de înfăptuire a unei ordini superioare.

Pentru a se ajunge la unitatea dintre fundamentul esențial al lumii și desfășurarea oportună a unei superiorități absolute, omul trebuie să-și pună în evidență rostul în compoziția ansamblului unei realități a cărui semnificație se descoperă prin observația paralelă a unor serii de fapte și întâmplări distincte care demonstrează conformitatea lui cu cerințele unei ordini nevăzute.

O ordine care solicită din partea omului, în primul rând, un act de credință, un act de încredere într-o realitate care depășește competentele rațiunii, dincolo de limitele pe care experiența vieții le impune.

Împlinirea destinului unui om se cere a fi realizată prin veridicitatea unei lumi influențată de o forță superioară a cărei victorie, ce stabilește echilibrul în tot și în toate, este dată (într-o ordine nevăzută) de către respectarea unei legi imperioase: "După faptă, și răsplată".

Să-ți ajute Dumnezeu, după cum ți-e sufletul !

Ora unei lumi pierdute este momentul când te recunoști slab în fața infinitului unei inteligențe universale încorporat în viul vietii, din care ai explorat numai o mică parte printr-o bizară înlănțuire de coincidențe. Scoate în evidență acea realitate mai presus de rațiunea ta, impusă de un verdict al unei entități de dinaintea conștiinței umane care susține dreptul tău la liberul-arbitru numai prin influențarea conținutului tău de viață și a presupuselor priorități ale acesteia.

* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo, Editura Tineretului, 1957.