ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Oscilaţia continuă a pendulelor

On Februarie 10, 2013, in Leadership Q2-Sensitive, by Neculai Fantanaru

Desăvârşeşte-ţi evoluţia, fără să dai cunoaşterii de sine o interpretare falsă.

Uneori mă trezeam noaptea, brusc, aproape panicat, frământat de gândul de a găsi pe cineva, sau ceva. Spaţiu. Tăcere. Nemişcare. Nu ştiam nici eu prea bine ce era acest copleşitor şi nelămurit mementoal angajării într-un real care poate fi cucerit doar prin imaginaţie, care nu încetează a uimi. Un gând, luminând o clipă ca un fulger, fără şovăire în forma sa, stingându-se apoi într-un mod ciudat, găsind ecou viu în mintea mea tulburată de iluzia unui vis.

Iar acest gând ambivalent, însumarea exigenţelor mele în permanentă creştere, conectorul adaptat pentru a fi prins în jurul unei baterii încărcată cu stimuli neutri, îşi pregătea marea lovitură: forţarea limitelor mele până la punctul de agonie. Orice încercare de a afla sensul vieţii într-un moment de rătăcire, slăbiciune a propriei voinţe, este sortită unei deplasări în exil, într-o fierbere interioară care ar scoate din minţi pe oricine.

În mintea mea se producea o schimbare adâncă. Intram în zona gri a ambiguităţii. Moment în care parcă nu se întâmpla nimic, dar ceva sporea în intensitate. O paralizie, secondată de o intensă încordare în punctul de întâlnire cu necunoscutul. Cu cine îmi măsuram forţele?

Nu aveam nicio ţintă, nu urmăream niciun rezultat, ci mă lansam ca o săgeată din arcul prea încordat, departe de mine însumi. Eram orbit de o tainică chemare, o vibraţie a ceva sau a cuiva care îmi întuneca logica.

Nu pot să contrazic adevărul exprimat odată de un scriitor anonim: “Unii oameni se urcă într-un tren rapid, dar nu ştiu nici ei prea bine încotro se îndreaptă. Bâjbâie de colo colo, până se trezesc; apoi o iau de la capăt, până se pierd de tot.

Leadership: Eşti în stare să te opui unei experienţe pariculare care te marchează prin realismul ei, unde trăirile îmbracă forme şi manifestări nebănuite ale ataşamentului tău faţă de convingerile pe care le respecţi în mod conştient?

Urcasem şi eu în acel tren rapid al paso del momento, fără să ştiu ce caut, fără să pot determina vreo schimbare, fără să mă pot separa de percepţiile mele asupra “vidului”. Raţiunea-mi era sugrumată de un ciudat paradox: mă lăsam dominat de alte coordonate, fără să ştiu ce anume stătea la baza acestora. Se năştea în mine o contradicţie între “aria” conştiinţei mele şi diversitatea altor conştiinţe, o contradicţie între ceea ce voiam şi ceea ce puteam.

Nu mai ştiam ce este adevărat şi ce este iluzie. Convingerea superioară pe care o respectam în mod conştient era aceea că nu pot trăi simultan în două lumi diferite, a visului şi a realităţii. Asemenea lui Kant, ajunsesem să am pasiunea neobositelor căutări. Interogam continuu cauzele interne inerente care fac posibile fenomenele. Dar dacă Kant îşi depăşea continuu limitele pe care se credea îndreptăţit să le fixeze într-un moment determinat al cercetărilor sale, pe mine mă inhiba analizarea acelor gânduri îndreptate spre esenţa mea.

Prototipul unei veritabile şi indispensabile experienţe care interfera sau interacţiona cu un spaţiu privat al gândirii lucide, al auto-cunoaşterii ascunse. Găsirea răspunsurilor într-o complexitate nelimitată era sursa neliniştii mele.

Vedeam prin nişte perdele gri, o lumină difuză. Am întins mâna şi am încercat să le dau la o parte. Un soi de conştiinţă nouă s-a ancorat în mine, cu o mulţime de rotiţe şi arcuri mi-a constrâns, mi-a împins spre “înapoi” prezenta conştiinţă. Şi voia să evolueze până la limita maximă posibilă, inoculându-mi anumite valori, dar şi un sentiment enorm de vinovăţie.

Două pendule când vor reveni simultan în poziţia iniţială? Două conştiinţe, două cunoaşteri când se vor înţelege? Până când se vor bate ele în mintea mea? Până când vor exercita ele o presiune asupra propriei mele personalităţi?

Leadership: Ce interpretare poţi să dai cunoaşterii de sine anexate la o stare psihologică în a cărei reprezentare nu mai interesează detaliile factuale, evenimentele, ci plăsmuirea lor într-o ambianţă gravă?

Te urci într-un tren fără să ştii unde te îndrepţi? Te laşi orbit de o tainică chemare, de o vibraţie a ceva sau a cuiva care îţi întunecă logică? Acorzi prioritate sau exagerezi valoarea unui singur element care participă la alchimia propriei tale deveniri? Te transformi într-un împătimit căutător de certitudini şi incertitudini? Te îndepărtezi de tine însuţi?

Mare parte din evoluţia ta este rezultatul explorării unei noi cunoaşteri vitale care nu te seduce cu multă culoare, dar îţi oferă certitudinea unei “treziri” din amorţeala unei stări perpetue de aşteptare, de insatisfacții, datorate incertitudinii în a putea distinge "realul" de "imaginar".

Cunoaşterea de sine este rezultatul depăşirii propriilor limite în lupta cu "demonii", când eşti pus în faţa unor imperative presante ale realităţii care schimbă semnificaţia pe care o dai vieţii.

Personal, dau o singură interpretare cunoaşterii de sine anexate la o stare psihologică în a cărei reprezentare nu mai interesează detaliile factuale, evenimentele, ci plăsmuirea lor într-o ambianţă gravă: aceea ca trăirea ameninţătoare a sentimentului de incontrolabilitate şi de neajutorare decide adevărata capacitate a caracterului meu de a se schimba radical.

Puterea de a fi altfel vizează în mod expres capacitatea caracterului de a se modifica sub influenţa unei situaţii schimbate în mod radical de imaginea pe care raţiunea ta o creează într-o realitate mărginită.

Acesta este momentul când înţelegerea îţi scapă şi intri în zona gri a ambiguităţii – factorul de amplificare a instabilităţii de sine. Acesta este momentul, critic în dezvoltarea ta ca viitor lider, pe care eu îl numesc “neglijarea funcţiei vital-stimulatoare”, luciditatea critică în raport cu acceptarea.

Astfel orizonturile tale, în loc să se limpezească şi să se extindă, se apropie tot mai mult de punctul zero, de acel vid interior în care oricât ai aşterne noi sensuri, noi desluşiri, lumini, trăiri, ele nu ajung la un numitor comun, nu se pot atinge. Ajungi să te afli în ipostaza călătorului care se urcă într-un tren rapid, fără să ştie nici el prea bine încotro se îndreaptă. Bâjbâi de colo colo, până te trezeşti; apoi o iei de la capăt, până te pierzi de tot.

Totdeauna rămâne loc pentru inefabil, pentru mister, pentru o necunoscută greu de dezlegat în ecuaţia construită cu minuţiozitate: autocunoaştere-armonizare-evoluţie. Pentru asta trebuie să te separi de percepţiile tale asupra “vidului”. Să nu-ţi laşi sugrumată raţiunea de coordonate impuse, ci să-ţi stabileşti tu însuţi alte coordonate în concordanţă cu cerinţele prezentului şi putinţei tale.

A lăsa realitatea să te învingă este mărturia unei experienţe particulare de tipul "fantastic", devenite în timp o sursă de îngrijorare pentru toţi cei care încearcă să se împace cu povara unei vieţi trăite fără griji şi fără provocări.

Oscilaţia continuă a pendulelor desemnează revolta celor două conştiinţe pe trebuie să le separi pentru ca leadershipul tău să sporească – acea cunoaştere a luminii, care te călăuzeşte neîncetat ca o stea, şi acea cunoaştere a întunericului, care îţi acaparează orizonturile, dând senzaţia că nu mai ai scăpare, că eşti cumva singur cu tine însuţi, cu neliniştile şi fricile tale.

Adoptă o viziune nouă asupra ta şi a conştiinţei tale, o viziune nouă, luminoasă, debarasându-te de emoţiile negative generate de frica de nou. Lumea, aşa cum a spus Darwin, va aparţine celor adaptabili dar şi receptivi la cerinţele prezentului şi viitorului.

Desăvârşeşte-ţi evoluţia, fără să dai cunoaşterii de sine o interpretare falsă.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate