Dă-ţi interesul de a cuprinde cu mintea şi cu sufletul domeniul larg al cunoaşterii bazat pe sincronizarea lui "eu însumi" cu "eu însumi mai mult decât mine".
Ceva din mine îmi cerea mai mult decât altora, oricât de tare mă împotriveam. Era o poruncă nemiloasă și neclintită, dar nu știam de unde vine şi nu voiam să las capul jos. Așa să fie, mă gândeam eu, asta să fie știința mea și să-mi zădărnicească toate eforturile. Prin comparație, orice alt păcat am comis sau voi comite nu este decât un fleac ridicol, deoarece nu am făcut nimănui prea mult rău păcătuind. Păcatele trupești și ale simțurilor nu înseamnă decât plăcerea uitării. Un vis al păcatului, un somn din care trebuie să mă trezesc cu amar de fiecare dată ca să-mi regăsesc vinovăția. Cine știe, poate că gustul pentru cărți, studiul limbii grece, interesul pentru știința profană, poate chiar și Homer și Platon reprezintă pentru mine aceeași poftă de-a uita și sunt un păcat mai grav decât neînsemnatele păcate trupești și ale simțurilor.
Păcatul nu este decât un cuvânt, dar pentru mine, de acum înainte, va însemna numai dorința disperată de-a uita măcar pentru o clipă de cunoașterea mea cea mai înaltă, de-a uita de Dumnezeu în mine. Păcatul este odihna și somnul sufletului, la fel cum somnul trupului este odihna sa, pentru că, fără el, corpul nu ar putea trăi, fiind legat de lumea finită. De aceea omul, în slăbiciunea și limitarea sa, n-ar putea trăi fără odihna sufletului. De-acum înainte nu-i voi mai reproșa nimănui păcatele. Să le fie iertate toate păcatele, așa stă în firea omului. Pentru mine, odihna rațiunii va fi păcat și păcatul va fi odihna rațiunii, dar faptul că sunt conștient de asta mă face deznădăjduit și nicicând n-o să mai am pace cu mine însumi. *
Leadership: Eşti în stare să-ţi găseşti pacea interioară prin prisma experienţei de pendulare între odihna raţiunii şi păcatul de a mânca din fructul cunoaşterii, încât să meriţi să fii tot timpul acelaşi tu?
Din fragmentul de mai sus, extras din cartea “Tânărul Ioannis” am învăţat un lucru, acela că de la păcat până la sfinţenie este doar un singur pas: cunoaşterea. Iar aici se pot identifica mai multe feluri de cunoaştere, precum: cunoaşterea de sine, cunoaşterea binelui, cunoaşterea bazată pe fapte observate, cunoaşterea bazată pe discernământ (îmbinată cu o gândire vrednică de laudă), cunoaşterea bazată pe datele auto-evidente ale experienţei, cunoaşterea bazată pe observarea comparativă, cunoaşterea bazată pe revelaţia biblică, cunoaşterea bazată pe trăire afectivă, care mai apoi este înglobată integral în memoria afectivă a fiinţei tale.
Datorită cunoaşterii de care se arătau interesaţi tot mai mulţi oameni, unii au răspândit ideea de păcat şi au inserat mişeleşte şi subtil acest lucru în rândurile bibliei: "Crede şi nu cerceta". Ori în prezent, cunoaşterea a luat un avânt atât de puternic, încât oamenii efectiv depind de tehnologie mult mai mult decât de frica cuvintelor care le sunt predicate de la amvon. Am înţeles foarte bine acest lucru, şi am înţeles mai bine ca oricine, fiindcă într-adevăr cunoaşterea este arma cea mai puternică, iar cine dispune de ea conduce lumea în totalitate.
Eu, Fântânăru Neculai-Ioan, sunt unul dintre aceia pentru care cunoaşterea se va împlini în concret, nu în abstract. Cred în Dumnezeu prin intermediul cunoaşterii pe care am dezvoltat-o în scrierile mele, cu mult discernământ, cu mult suflet, cu multă chibzuinţă, aşa încât am ajuns să mă consider un bun cunoscător al realităţii concrete, percepând şi exprimând trăiri spirituale pe această cale.
Adevărata mea cunoaştere este rezultatul contemplaţiei individuale pe care sufletul o adresează lumii Ideilor în doctrina unei Zeităţi Universale, dar şi în doctrina unei conştiinţe individualiste, căci libertatea pe care o reclamă actul de gândire trebuie să rodească din efortul fiecăruia de a observa cu atenţia, de a inventa, de a descoperi, de a face o lume mai bună cu ajutorul a ceea ce am eu în mine.
Leadership: Ca să te recunoşti pe tine însuţi drept un om superior, trebuie să faci dovada unei cunoaşteri care are îndrăzneala de a nu-şi recunoaşte limitele?
Ceva din mine îmi cere mai mult decât altora, datorită laturii personalităţii mele componistice creative, şi îmi cere să îmi expun punctul de vedere vizavi de observaţiile pe care le-am colectat din experienţa vieţii, aprofundând tot mai mult latura sufletească a comportamentului uman, dar şi relaţia mea cu Dumnezeu.
Un singur cuvânt mă opreşte să fiu cea mai bună variantă a mea: ignoranţa. Doar gândurile şi scenariile pe care mi le fac între cele două urechi şi cei doi ochi, pot creşte şansele de a mă regăsi în paginile unei vieţi care se contemplă pe sine în fiecare moment şi care în celelalte vieţi vede numai oglinzi.
Însăşi paginile cărţilor scrise de mine abundă de prezenţa fermecătoare a unei gândiri creatoare, asemenea unei vieţi care se naşte sub ochii unui Dumnezeu care îmi transmite să nu iau în serios păcatele pe care mi le atribuie dorinţa de a mă şti deasupra tuturor prin cunoaştere. Prin comparaţie cu credinţa, mă identific ca un om drept, de mare caracter, bun la suflet, şi chiar faptul acesta de a mă descrie pune în valoare terenul fertil al autocunoaşterii.
Viaţa născută sub ochii lui Dumnezeu este o sursă infinită de plenitudine obţinută prin virtutea cunoaşterii. Ca să te cunoşti pe tine însuţi drept un om superior trebuie să faci dovada unei cunoaşteri care are îndrăzneala de a nu-şi recunoaşte limitele, punând în centrul atenţiei tale meritul de a te introduce într-o lume plină de supereroi. Totodată, trebuie să iei în considerare meritul de a a te răscoli prin introspecţia pe care o provoacă acea disecţie rafinată a sufletului şi eului tău văzut ca o sursă inepuizabilă de creaţie şi revelaţie.
Dacă pentru o validare continuă a cunoaşterii de sine este nevoie de o identificare a mijloacelor necesare unei bune observări (probabil este şi asta o componentă de bază a inteligenţei emoţionale), atunci pentru finisarea cantităţilor mari de conţinut sufletesc şi intelectual apare dificultatea extensibilităţii punctelor de vedere care alcătuiesc esenţa unei noi spiritualităţi.
Leadershipul este rezultatul cunoaşterii pe care ai obţinut-o prin puterea lui "tu însuţi" ridicată la superlativul relativ pozitiv: "sunt mereu deschis la nou şi sunt mereu mai presus decât așteptările mele."
Şi mai cred un lucru. Cred că esenţa unei noi spiritualităţi rezonează cu efortul omului de a face din cunoaşterea lui o trăire intensă a evenimentelor importante prin care trece pe parcursul vieţii, aşa încât el să fie vizibil către toţi cei care caută să se diferenţieze de ceea ce îi ţine captiv: nesiguranţa în a se repera ca oameni capabili să îşi învingă patimile şi ignoranţa.
Păcatul va fi odihna rațiunii pentru toţi acei oameni care cred că pot fi mai buni decât ceilalţi datorită cunoaşterii preluate din lecţiile ascensiunii la puterea absolută. Este un mare păcat să te ştii deasupra tuturor, fiindcă toţi te vor privi cu invidie şi dispreţ, nu neapărat cu admiraţie. Însă raţiunea ta trebuie să triumfe prin subtilitatea erudiţiei, prin subtilitatea sugestiei, prin subtilitatea ideilor, şi totodată ea trebuie să se încline în fata credinţei care spune: "Nimic nu este imposibil."
* Notă: Mika Waltari - Tânărul Ioannis , Editura Polirom, 2020.