Principiul ascensiunilor paralele
Ascensiunea unei extreme va duce întotdeauna la ascensiunea celeilalte extreme, asemenea unui contrabalans al contrariilor în care polaritățile se caută și se completează într-o armonie perfectă.
În labirintul existenței noastre, fiecare urcuș spre o extremă devine catalizatorul unui alt urcuș. Asemenea unui "Astralis Vorterix Luminex", punctul de convergență unde contrariile își dau întâlnire, extremele se atrag și se potențează reciproc, într-un orizont inedit, dintr-un proces perpetuu al devenirii. Exact așa stau lucrurile în marele circuit al alergărilor montane, pe care munții, falnici și maiestuoși, îl găzduiesc an de an în România. Iar în timp ce momentele de intensitate maximă transformă competiția fizică într-o expresie a căutării echilibrului universal, căutarea punctului culminant al oricărui efort devine însăși expresia setei de absolut.
Da. Fiecare urcare este o șansă de a-ți regăsi echilibrul pierdut. În acest loc al transcendenței, observ cum fiecare salt spre o limită devine oglinda unui alt salt. Este ca și când universul ar fi conceput o serie de trepte duble, unde urcarea pe o parte atrage inevitabil ascensiunea pe cealaltă parte, asemenea unui tablou de Escher unde scările par să urce în direcții opuse, dar ajung în același punct. Aici, sora mea, Oana Fântânaru, devine aproape de fiecare dată expresia unui artist cu mare deschidere spre noi orizonturi, prin faptul că transformă fiecare pas într-un act creator.
Leadership: Cum reușești să transformi tensiunea dintre doua extreme într-o forță creatoare, făcând din aparenta lor opoziție o sursă de energie și progres?
Cu fiecare pas spre o extremă, y con la fuerza del destino inevitable, cealaltă extremă își intensifică propria ascensiune, într-un ritual de echilibru și completare reciprocă. Că lucrurile stau așa, ne-o confirmă însăși Oana, de fiecare dată când pașii ei se înalță sub un impuls artistic, formând împreună cu mișcarea un continuum în care coexistă universul unei povești triumfătoare prin însăși arta corpului de a se transforma într-un instrument al transcendenței. Polaritățile efortului fizic și ale spiritului creator se întâlnesc în punctele culminante ale cursei, coincid cu momentele de grație ale victoriei, din care doar una recreează spațiul artistic al performanței pure, prin oglindire cu vibrația unui strigăt al inimii în care se amestecă strălucirea culorilor vieții reinventate cu teama, neliniștea, angoasa în fața luptei competiționale.
Această dinamică a contrariilor, dintre ceea ce consumă energia și ceea ce o regenerează, îmi amintește de cuvintele lui Hermann Hesse: "Întotdeauna când un om a ajuns la cea mai înaltă treaptă a unei extreme, va descoperi că cealaltă extremă l-a așteptat acolo dintotdeauna."
Tot astfel, în căutarea limitelor, Oana a descoperit de fiecare dată că extremele sunt de fapt porți spre aceeași realitate fundamentală: "Tot ceea ce mă consumă fizic, în același timp mă înalță spiritual."
Vârful este culmea farmecului. Acolo sus, totul pare că stă suspendat, într-un echilibru instabil, deasupra abisului, însă voința nestrămutată menține starea de "grație transcendentă", ca un fel de planare extatică peste piedicile și greutățile întâlnite pe parcurs. Spațiul dintre extremele acestor două stări, anume epuizarea fizică și elevația spirituală, devine un Nexoris Ethereal Synoptix, un câmp de forță unde polaritățile se întâlnesc și se transformă. Asemenea unei picturi de Kandinsky, unde formele geometrice rigide se îmbină cu fluiditatea culorilor, extremele își găsesc armonia în aparenta lor contradicție.
Leadership: Urcușul tău spre limite dezvăluie puterea unei chemări lăuntrice către echilibru, reflectând un ecou adânc ascuns în miezul unei viziuni creatoare?
Ochiul explorator al Oanei captează sinergia dintre ascensiune și auto-descoperire. Mă refer la faptul că polaritățile dintre constrângere și eliberare, conștient și inconștient, se întâlnesc în momentele de grație, din care doar cel conștient recreează spațiul artistic al performanței pure, prin oglindire cu esența spiritului creator. În această alchimie a contrariilor, este vital să înțelegem că fiecare extremă poartă în sine sămânța propriei transcendențe. Precum în arta japoneză a kintsugi, unde fisurile devin linii de aur, extremele se completează creând o nouă formă de frumusețe.
Fiecare pas pe care Oana îl imprimă în munte se transformă într-un act creator ori de câte ori depășește limitele obișnuitului, dobândind o dimensiune transcendentă pe care arta o numește "revelație". Este într-adevăr o revelație să vezi cum limitele fizice se topesc în intensitatea urcușului, încât fiecare provocare să devină o expresie a continuării cursei pe un drum nou. Repet, în acest complex joc al ascensiunilor paralele, fiecare extremă devine învățător pentru cealaltă. Este precum acel moment descris în Tao Te Ching când înțeleptul realizează că lumina și întunericul sunt două fațete ale aceleiași realități.
Nu degeaba, viziunea creatoare a Oanei se poate exprima în felul următor: "Fiecare pas e o afirmare a spiritului, o mărturie a curajului de a sculpta propriul meu drum în piatra destinului."
Leadership: În ce măsură reușești să menții echilibrul între forțele opuse, transformându-le într-un proces de creație mai degrabă decât într-un conflict destructiv?
Nu este fiecare extremă o oglindă pentru cealaltă? De parcă universul ar fi conceput un sistem perfect de echilibre, unde fiecare forță își găsește contraponderea exactă în opusul său, iar Oana, prin arta de a îmbina contrariile, reușește să recreeze miracolul marii capodopere numită: "armonia extremelor". Adică transcendența prin efort, prin acceptarea ideii că limitele sunt doar puncte de transformare, în versiunea unui raport armonios între forță și fragilitate. În final, devine evident că principiul ascensiunilor paralele nu este doar o lege a naturii, ci o cale de înțelegere a întregii existențe. Extremele devin astfel nu puncte opuse, ci parteneri în planul spiritual al devenirii.
Oana va continua să participe la concursurile montane de running, știind că după fiecare vârf de munte cucerit, va urma altul, că fiecare moment artistic trăit este sinonim cu actul creator prin faptul că transcende limitele obișnuitului. Prinsă în acest proces de transformare, prin care fizicul devine artă pură, arta Oanei de a alerga prin spații montane infinite, cu acea grație neîmblânzită, ne atrage atenția asupra faptului că autenticitatea se naște din depășirea limitelor, în sprijinul ideii că "fiecare pas este o nouă creație". Până la urmă, este și asta un fel de artă, să te știi creator al propriului destin, propunând ca semnificat pentru esența capodoperei o poveste vie sculptată într-un tablou al nesfârșitei deveniri.
Leadershipul se manifestă prin capacitatea de a recunoaște și orchestra dinamica extremelor, transformând tensiunea lor într-o sursă de creație și evoluție continuă.
Principiul ascensiunilor paralele se aplică atunci când extremele se întâlnesc continuu. Această înțelegere profundă ne relevă că în orice urcuș spre o extremă se ascunde promisiunea unui alt urcuș, într-o spirală continuă a devenirii unde contrariile se completează și se transcend reciproc. Oana face dovada măiestriei acestui urcuș, menținându-și promisiunea că, întotdeauna, pentru a face artă, trebuie să reușești să transformi efortul în grație, dincolo de granițele vizibilului. Fiecare pas către extremă devine o oglindă pentru o altă dimensiune a creșterii personale.
