Principiul constantei de a fi (IV)

Felul cum te raportezi la tine însuți, determină felul cum te manifești în lume.

Înțelegeam totul cu o claritate care nu lăsa loc niciunui dubiu, neliniștitoare ca o amenințare de veacuri, ca o prevestire sumbră de viitor. De parcă m-aș fi redeșteptat, străpuns de o inspirație divină, dintr-o epuizantă rătăcire care ducea la damnare, care denatura adevăratul sens al propriei mele identități, canalizându-mi prezentul într-o direcție greșită.

În existența mea încurcată și impredictibilă de atunci, presărată cu sfărâmături de trăiri și gânduri derutante, se produsese o schimbare adâncă, une rupture de l'accord avec ma propre personnalité. O linie întreruptă care își schimba direcția la întâmplare. Intrasem în bucla unei perpetue și clocotitoare crize de personalitate. Căutări, trădări, uitări, regăsiri, cugetări, neliniști, fără puncte originare și fără momente finale. De parcă aș fi continuat să trăiesc într-un spațiu abandonat, într-un mediu imatur, nesigur, silențios, înecat în necunoaștere.

Încărcat de toată povara unei uitări de sine, sub apăsarea tăcută și nemărturisită a unei vieți programate și înscrise într-un letopiseț al neîmplinirii, mă expuneam primejdiei reînvierii unui statut blamabil. Nu eram capabil să revizuiesc și să reflectez asupra planurilor mele, în timp ce îmi utilizam cunoștințele în moduri incoerente, nefuncționale.

Poți să-ți impui viziunea așa încât să descoperi existența unei realități absolute care îți poate menține demersul evolutiv clar și relevant spre împlinirea unei meniri definitive?

Ca un om azvârlit brutal într-o altă lume, a cărui peisaj se schimbă la fiecare coborâre sau ascensiune a propriilor aspirații, mă transformasem într-o victimă a contradicțiilor, a anarhiei, a abisurilor raționale, a propriilor mele vulnerabilități care mă chinuiau amarnic, neîncetat. Mă ascundeam de mine însumi de frică să nu săvârșesc un act ale cărui urmări nu le puteam prevedea.

Numai un cod secret ar fi dezlegat și lămurit cifrul tuturor tainelor care se revărsau asupra ființei mele ca valurile unui tzunami care vin unul după altul. Trebuia să treacă o vreme ca să alung imaginile de background care mă mistuiau, care mă prefăceau în altcineva, într-un înapoiat al conformității de a fi prezent la un nivel la care lucrurile sunt dincolo de cuvinte, și să-mi reiau cursul obișnuit, necontradictoriu, al gândurilor pozitive.

Poți să îmbrățișezi contrastul dintre vizibilitate și umbră, transformând fiecare răsturnare într-o revelație care îți conturează renașterea și imaginea verosimilă a ființei tale?

Mă aflam, ca acel erou nedreptățit de soartă al lui Stephen Crane, pe un tărâm straniu unde bântuise vitejia. Se petrecuseră răsturnări, dar până la urma ieșisem la suprafață, trecând prin toate încercările. Fusesem acolo unde domnise negrul disprețului pentru tot ce implica felul meu de a fi, scăpând cu răni ușoare pe conștiință. Spațiul dintre linia continuă și întreruptă care mă unea de cel ce puteam deveni, umplându-se cu focul maturizării, al regăsirii de sine.

Un psihanalist ar putea spune că eram în căutarea identității pierdute, de doi - într-unul, care schimbau lovituri ca doi boxeri. Mă angajasem într-un meci cu mine însumi. Evoluam între un interior și un superior legat printr-o instanță simbolică a unei realități absolute. Un soi de separare de orice reper real care păstra distanța de cine eram cu adevărat. O împletitură a tuturor formelor de excludere a oricărui individualism, a oricărui acord cu mine însumi, ce devenea din ce în ce mai trainică, ca o culoare care își are originile în celelalte culori.

Încet, încet, am ieșit la suprafață din îmbâcseala norilor denși, negri, care mă acoperiseră la momentul inoportun. În sfârșit am fost în stare să înțeleg ceea ce mă prefăceam a nu pricepe și să țin pasul cu împrejurările prin care treceam.

Trebuia să umplu acea parte din mine care rămase în trecut, examinandu-mă prin prisma a ceea ce îmi imaginam că nu știam despre mine.

Leadershipul înseamnă să te angajezi conștient într-un proces de regăsire și reconciliere cu propriul sine, din care să poată izvorî o direcție autentică, capabilă să inspire și să susțină transformarea continuă.

Principiul constantei de a fi vizează menținerea unei coerențe interioare în fața schimbării, dincolo de provocările identitare sau presiunile contextuale, așa încât să poți rămâne fidel valorilor tale esențiale în procesul devenirii. Spun asta deoarece pe lângă adaptabilitate și luciditate, autenticitatea nu se negociază, ci trebuie sa atingi un nou nivel de conștiință personală care să-ți permită să faci alegeri în acord cu cine ești cu adevărat.