Principiul rodirii

Pentru ca o relație să fie trainică, ea trebuie să rodească la timpul potrivit.

Nu ne mustră niciodată conștiința decât atunci când greșim. Iar cu cât greșeala este mai mare, cu atât eul nostru interior are mai mult de suferit. Dar, în cazul cel mai rău, dacă greșeala pe care am făcut-o este prea gravă, riscăm să plătim un preț foarte mare. E limpede ca lumina zilei că celebrul proverb „din greșeli învață omul” nu-și mai are rostul dacă ajungem în punctul în care nu mai putem schimba nimic. Prin urmare, pentru ca lucrurile să fie întotdeauna așa cum ne dorim noi să fie, pozitive și frumoase, trebuie să ne ferim să facem greșeli majore. Sau putem avea norocul să întâlnim, la timpul potrivit, o persoană specială care să ne scape de necazuri, care să ne împiedice să facem greșeli iremediabile și care să ne ghideze pașii în direcția cea mai bună.

Alejandro, personajul principal din filmul „The Mask of Zorro” (1998), a fost la un pas de a săvârși o greșeală fatală, dar a fost salvat în ultimul moment de Don Diego de la Vega (Zorro). Se afla la o masă, beat, când deodată îl văzu pe căpitanul Harrison Love, cel care îi omorâse fratele. Fără să mai stea prea mult pe gânduri, cuprins de o furie fără margini, apucă sabia, se ridică de la masă și se năpusti asupra lui.

Dar mare noroc a avut, fiindcă Don Diego de la Vega i-a înăbușit imboldul rău ce-i năvălea în inimă și l-a împiedicat să-și ducă la îndeplinire planul; altfel ar fi fost ucis și nimeni nu ar mai fi putut răzbuna moartea fratelui său.

Reacția ta la dualitatea care te încearcă în momentele de cumpănă este o reprezentare a situării tale într-un context de acceptare a unor circumstanțe întâmplătoare?

Relațiile trainice rodesc la timpul potrivit. La fel ca Alejandro, care voia să răzbune moartea fratelui său, Don Diego de la Vega dorea nespus să răzbune moartea mult iubitei lui soții, Elena. Niciunul dintre ei n-ar fi reușit să-și atingă țelul dacă ar fi acționat pe cont propriu. Don Diego de la Vega, mai înțelept și mai iscusit, i-a propus apoi lui Alejandro să colaboreze cu el; doar în felul acesta va reuși să-și răzbune fratele. Alejandro a acceptat și, într-un timp foarte scurt, între ei s-a dezvoltat o relație strânsă de prietenie.

Dar oare întâlnirea lor a fost pur întâmplătoare sau nu? Ce s-ar fi întâmplat dacă, să spunem, Don Diego de la Vega l-ar fi întâlnit pe Alejandro cu cinci ani mai devreme? Sau poate cu cinci ani mai târziu? Sau ce s-ar fi întâmplat dacă numai unul dintre ei ar fi avut nevoie de celălalt, iar celălalt nu?

Destinul te aduce, prin coincidențe semnificative, spre o întâlnire devenită act de colaborare care culminează într-un catharsis ideal?

Ei bine, aproape sigur lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Dar întâlnirea lor a avut loc exact la momentul potrivit, când fiecare a avut nevoie de celălalt. Astfel, au fost pregătiți să comunice bine, au avut încredere unul în altul și și-au putut atinge scopurile. Răsplata pentru alianța pe care au încheiat-o a fost pe măsură. Într-o altă ordine de idei, „au semănat” o sămânță numită colaborare și au cules „rodul” care, din păcate, s-a numit răzbunare.

Dualitatea este conflictul dintre negativ și pozitiv, care apare atunci când trebuie să iei o decizie presantă în circumstanțe inopinate. Mai întâi îți renegi calitățile comparându-le cu ale altora, apoi îți conștientizezi calitățile și îți precizezi cât mai exact sistemul de valori la care te raportezi, astfel încât să fii încredințat că o anumită misiune ți se potrivește într-adevăr pentru a o îndeplini.

Cu siguranță viața bate filmul. În realitate, lucrurile nu stau nicidecum diferit față de cum s-au petrecut în „The Mask of Zorro” (1998), doar acțiunea și timpul diferă. Întotdeauna cele mai reușite relații sunt rezultatul dăruirii lipsite de egoism a două sau mai multe persoane în vederea îndeplinirii unui scop comun.

Modul în care îți asumi o experiență fragilă, în prezența unei conștiințe împărtășite, poate schimba felul în care te raportezi la sentimentul unei false superiorități?

Coincidențele nu sunt întâmplătoare. Atunci când îți propui un scop măreț și aștepți să se întâmple ceva bun, în mod surprinzător se produc tot felul de evenimente care te conduc în direcția cea mai bună. Cu siguranță, exact la momentul oportun, vei întâlni persoana potrivită care te poate ajuta să-ți atingi scopurile, iar prin ajutorul pe care i-l vei oferi, la rândul tău, o vei ajuta să-și atingă propriile ei scopuri. Așa cum remarca odată Brian Tracy, unul dintre cei mai cunoscuți conferențiari și consultanți pe probleme de dezvoltare personală și profesională, „în majoritatea cazurilor, coincidențele nu sunt întâmplătoare. Fiecare aspect al vieții este așa cum trebuie să fie.”

Cred că orice relație interumană, ca să se dezvolte și să reziste în timp, trebuie să se producă la momentul potrivit. Nicidecum înainte de vreme. Adică atunci când două sau mai multe persoane sunt pregătite din punct de vedere emoțional să întemeieze o relație de colaborare; atunci când își adună eforturile spre realizarea unui scop comun, când merg într-o direcție unică. Relațiile care se nasc rapid, dar care nu se sprijină pe o bază comună, se ofilesc ușor și mor. Ele nu sunt continue și de durată, cum ar fi normal.

Colaborezi autentic cu ceilalți printr-un angajament care, încă de la prima expunere a vulnerabilității, proiectează o imagine de unitate în memoria afectivă comună?

O relație de colaborare este greu de stabilit și greu de păstrat dacă două sau mai multe persoane nu au nimic în comun. Natura și scopul relației sunt cele care determină trainicia ei. În mod cert, caracteristica tuturor relațiilor interumane este angajamentul pe care și-l iau două sau mai multe persoane, încă de la început, că se vor ajuta reciproc, în scopul realizării țelurilor comune.

Dar întotdeauna, când integrezi o experiență personală fragilă în interiorul unui cadru de sprijin, se schimbă optica prin care te raportezi la ceilalți. Poți să te raportezi într-un mod de inferioritate, punându-ți demnitatea înaintea sentimentelor și înainte de a-ți asuma vreo decizie. Sau poți să te raportezi într-un mod de superioritate, renunțând la a recepționa activ experiențe de învățare și oferind un feedback de tipul „mulțumesc, dar nu ți-am cerut nimic” la sugestiile de prietenie.

Leadershipul reprezintă un mod de a-ți exprima atitudinea de superioritate printr-o asumare a inferiorității atunci când trebuie să câștigi o experiență de învățare.

P.S. Numai cine are un scop clar definit și este dispus să facă totul pentru a-l atinge va întâlni, la momentul potrivit, acea persoană demnă de încredere care să fie dispusă să colaboreze cu el și să-l sprijine în tot ceea ce întreprinde. Sau, cum spunea Don Diego de la Vega: „Când elevul e gata, maestrul va apărea.”