ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Priveşte-te în gânduri, fără să fii umbrit de ele

On Octombrie 25, 2021, in Leadership 360˚, by Neculai Fantanaru

Rămâi consecvent cu ceea ce este esențial pentru tine: să îţi aparții ţie, să îţi înfrângi nevoia de a te identifica cu ceva diferit de tine.

Aud ecoul minţii mele pe boarea vântului de vară. Şi, cel mai important, când asculţi ceva liniştitor, este pentru că sufletul tău este acolo, în bătaia soarelui, lângă mare, lângă nisip, abia căutând acel ceva deosebit care să nu te consume, o sclipire, o vorbă frumoasă, o idee conturată de un gând care îți trece prin minte și pe care nu-l poţi împărtăşi decât cu tine. Totul începe de la un gând care apare în câmpul conştiinţei tale.

Da. Îmi place liniştea, la fel cum îmi place senzaţia de spaţialitate a unei galaxii, care este la rândul ei o parte a universului, fiind un moment important pentru întreaga creaţie pe care gândul o realizează pe urmele unui vis înălţător, brav, stimulator, în încercarea de a-şi demonstra adecvarea la un mediu curat şi liniştit. Şi dacă ceva din mine constituie un univers, atunci liniştea este doar o parte a unei galaxii nesfârșite, cu metafora conştiinţei unui simbol al minţii paşnice, al spiritului regresiv, al incapacităţii de a înţelege semnele timpului.

Iar atunci când eşti secondat de conştiinţa unui univers nou, descoperire de sine legată de descoperirea unui univers care a devenit cu adevărat universul, devii mai priceput în a înţelege strălucirea mării în care se reflectă culorile nesfârşite ale apusurilor de soare, imaginea unei noi întâlniri cu tine însuţi, imaginea unei lumi noi, găsită departe de cea pentru care fusesei pregătit.

Leadership: Tema creaţiei tale stă în a găsi un ritm al comunicării prin tine însuţi, un soi de acompaniament pe fundalul căruia se evidenţiază anumite secvenţe dintr-un nesfârşit dialog imaginar cu Celălalt?

Reiese că sunt un fin observator al gândurilor mele, luminat de o rază de soare în şirul interminabil al gândurilor despre mine însumi, sortate și canalizate într-un singur punct, Tedudhenthelis, un perfect şi atotprezent Aici şi Acum. La fel cum cineva se plimbă pe malul apei privindu-te, la fel stau și eu pe un şezlong observându-mi gândurile şi sentimentele fără să le judec. Este un fel de depărtare care îşi caută apropierea şi care nu comunică decât printr-un soi de empatie transcendentă, curioasă, spontană. Drumul spre Celălalt trece prin tine însuţi...

Dar, mai ales, tabloul în care mă încadrez, cu liniştea de pe malul mării, este cu atât mai interesant cu cât gândurile îmi sunt oprite în faţa unei cărţi a scriitoarei Simona Popescu, în care stau scrise următoarele cuvinte:

“Sunt acum, departe, în viitor. Vorbesc din inima bătrâneţii. Am amintiri a ceea ce încă nu s-a întâmplat. Am devansat. E un joc vechi, foarte vechi. S-ar putea numi bătrânul-întinereşte. De fapt, nu timpul trecut, timpul pierdut îl cauţi tu – că nu-i nimic trecut, nimic pierdut – ci un sens în încâlceala asta din care te hrăneşti şi care te destramă, uitarea unei fiinţe, veche şi nouă, un fel de coral uman înmugurit, tot mai tânăr şi mai bătrân.”

Marea mă priveşte şi ea, cu gândurile ei. La fel scoicile, nisipul, soarele, al căror gânduri sunt purtate către mine de o trăire a sentimentului în afara cuvintelor, o trăire a experienţei de viaţă care, oricât de lungă, are loc în afara vârstelor. Şi, dintr-o dată, într-o străfulgerare de gând, revăd în memorie cuvintele care mă bântuie cu adevărat: “Importantă este opera pe care o execuţi cu acest material confesiv ce conţine o prefacere a bătrâneţii în tinereţe.”

Leadership: Ce trăsătura te caracterizează, în funcţie de ce vezi în această imagine în care tu însuţi creezi posibilitatea de a fi una cu persoana care te priveşte din dimensiunea ei imanentă spre autenticul unei deveniri transcendentale?

Este destul de clar. Am descoperit că pot să meditez, să am o stare interioară de pace, chiar dacă îmi trec o mie de gânduri prin cap despre mare, despre nisip, scoici şi soare. Şi pot să devin propriul observator al gândurilor mele, identificându-mă cu mediul ambiant, dar nu precum un chimist care aprinde cuptorul, suflă din foale, încinge creuzetul, analizează şi distruge materia asupra căreia spiritul proiectează forţele şi energiile sale. Ci asemenea unui fragment dintr-un fel de schimb de suflete la care asist de la distanţă. Căci sufletul meu trăieşte în adâncul sufletului mării, a nisipului, a scoicilor.

Simbolul inocenţei netulburate, metoda perfectă de a-mi reflecta propriile emoţii, liniştea cea mai deplină, îmi pune stăpânire pe gânduri, mă poartă dintr-un context în altul, deschizându-mi o altă lume conectată la infinit.

Nisipul este neschimbat, la fel și scoicile de anul trecut. Au rămas în același loc, fără remușcări. S-au mărit plajele, dar nisipul e același, scoicile același, doar că într-o cantitate mai mare, aş zice. Și toți calcă același nisip, pe aceleași scoici, pe aceeași plajă, fiindcă timpul nu schimbă prea multe de la un an la altul în opera naturii. Iar în locul în care stau eu întins pe şezlong, se simte aceeaşi linişte ca cea de anul trecut, aceeaşi boare proaspătă, jucăuşă, încântătoare.

Și dacă aș vrea o clipă, măcar, să fiu nisip, la fel de mult cum aș încerca să fiu o scoică, așa cum numai alchimiștii reușesc să transforme plumbul în aur punând în acțiune curenții puternici ai spiritului, atunci aș cere mai întâi îngăduința mării, fiindcă ei îi aparține plaja. Dar bătrâna mare este cu mult mai înțeleaptă ca mine. Înainte de a găsi în ea martora transformării mele într-un timp al scoicilor devenite nisip, marea mi-a vorbit simplu așa cum le-a vorbit sute de ani alchimiștilor:

- Scoicile și nisipul îmi aparțin mie, dintotdeauna. Dar omul nu a învățat de atâta amar de vreme să rămână consecvent cu ceea ce este esențial pentru el: să își aparțină lui însuși, să își înfrângă nevoia Egoului de a se identifica cu ceva diferit de dânsul.

Autenticul unei deveniri transcendentale vizează acea oglindă invizibilă a egoului tău care te afectează în mod subtil, acea lărgire sau extindere a egoului, iluzia de înălţare deasupra a tot ceea ce este real, încât ceea ce te face să te simţi altcineva este tocmai ceea ce te inspiră (dar te şi îndurerează).

Priveşte-te în gânduri, fără să fii umbrit de ele dacă vrei să trăieşti în dimensiunea artei. Asta am făcut şi eu când, alături de gândurile mele, am simţit atât de confortabil briza mării şi am devenit asemenea nisipului sau scoicilor care mă înconjoară, sinonimul timpului fără vârstă care a reuşit să-mi dezvăluie o altă latură a activităţii mele artistice.

În acest sens, o singură trăsătură mă caracterizează în întregime: atenția mentală concentrată.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Donează prin Paypal

Alternate Text

DONAŢIE RECURENTĂ

Donează lunar pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

DONAŢIE SINGULARĂ

Donează suma dorită pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

Donează prin Transfer Bancar

Cont Lei: RO34INGB0000999900448439

Deschis la ING Bank

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate