Proiecţia sufletului omenesc inundă geografia văzului întreg

Capacitatea de a alinia sensibilitatea personală la esența creației duce la nașterea unei capodopere care își găsește eternitatea.

Trei zile am stat la o pensiune, undeva la munte. O bătrână îngrijitoare, simplă, modestă, își găsea bucuria în munca ei, transformând grădina într-o oază de culoare și viață. Aidoma unei chemări din adâncul inimii, “Heshthiss Uretharus”, bătrana părea că și-a primit inspirațiile direct de la natură, direct din sufletul misterios al unui editor de imagini, făcând ca tot ce este mai prețios pentru neuitare, para facil recordação , să se ordoneze într-o poveste a pământului viu, pur, sacralizat cu pașii unei inimi fragile, dezgolite între ecouri tăcute.

Inspirată de natură, o astfel de grădină poate spune povestea pământului viu, la fel cum un artist creează artă trăind în sufletul unei ființe pătrunse de harul divin. Iar dacă mă ocup cu tema „Euharistia" (Taina Vieţii veşnice), atunci pământul devine un soi de altar al ființei, din care artistul își înalță creația.

O vedeam zilnic cum îşi admiră florile, mi se părea că pune un nume fiecăreia, şi o făcea cu sensul şi cu taina vieţii transformate într-o operă de artă, îngânând parcă în dreptul fiecăreia un politicos "mulţumesc" cu iz de binecuvântare. Pensula inimii ei n-a pus pe pânză decât culoare, un strop de împăcare cu sine şi cu lumea, o clipă de linişte între două triluri de ciocârlie, pe fundalul unui: "simt doar ceea ce văd".

O privire încărcată de cea mai curată armonie îşi deschide orizontul doar în faţa simplităţii curate. Micile aranjamente florale, adaosuri de delicateţe însufleţite cu mână tremurândă, cu spirit de dăruire, mi-au încântat privirea și mi-au luminat acele zile. Numai în acest spectacol al culorilor și formelor, interdependența om-natură se accentuează, iar viața artei devine o prelungire a vieții umane, integrată și parte a naturii.

Leadership: Chemarea inimii tale este o mărturie a unei viziuni artistice care scoate din sine esența sufletului și o oferă lumii?

Frumosul, o idee de origine emoțională, își are rădăcinile în senzorialitate. Consfinţirea unei realităţi recunoscute în jur, emoția produsă de frumos, sunt impregnate de senzorialitate, o condiție a vieții estetice care înalță spiritul spre sublimul unei vieți folositoare, spre a-i da un ideal de frumusețe, identificat cu însăși suflarea „verdelui”. Bătrâna are ceva de arătat lumii, spre deosebire de mulți "iluminați" ai societății, care, în goana lor după titluri și recunoaștere, au uitat să creeze, să simtă, să trăiască cu adevărat. Ea, cu mâinile ei simple, cu sufletul ei bun, creează frumusețe în fiecare zi, îngrijind cu dragoste florile pe care le numeşte: “darurile naturii”.

Arta este reflexia pură a sufletului în geografia vizuală a lumii. Rodul sufletesc al bătrânei, reflectat pe un chip luminos, se vede peste ani. De rodul ei se bucură creştinii. Atât cât are, din puţinul ei muncitoresc, îl arată lumii. Creaţia este o floare care înfloreşte. N-o înstrăinează. N-o îmbracă în lauri cu aplauze, nici n-o bagă în faţă doar de dragul de a apărea în vreo expoziţie, în vreo amintire. Doar atât, o îngrijeşte într-un colţ al grădinii. O luminează doar cu spiritul. Frumuseţea se extinde de la sine. Pensula inimii pune culoare în orice privire care o întâlneşte.

În mod asemănător scria Alexandru Vlahuţă despre pictorul Nicolae Grigorescu:

"Ce devreme a înţeles pictorul taina aceasta a vieţii în opera de artă ! A simţit-o. A activat-o. A continuat-o. Şi de-ar fi văzut că lucrurile lui nu plac nimănui, şi nu sunt pricepute de nimeni, cum nici n-au fost atâta timp, el tot asta ar fi făcut. Porunca vremii? Omul ăsta n-a cunoscut decât porunca inimi lui, după o chemare strămoşească, o dată, şi încă o dată. Numai gândul că trebuie să facă un lucru îl înstrăinează de lucrul acela pe care, altfel, l-ar fi făcut cu drag. Mulţi nu vor înţelege niciodată puterea de viaţă, sufletul pururea proaspăt din opera unui pictor."

Leadership: Cum ar putea acordul sufletului față de artă să se manifeste în reprezentări delicate, găsind rezonanță estetică în simplitatea naturii?

Sufletul curat este comoara mâinii care îngrijeşte pământul. Omul se înalță mai presus de sine atunci când își recunoaște umanitatea. În acest sens, natura receptivității sale față de frumos se manifestă printr-o asociere de ordin empatic, o îmbinare de sensuri a percepțiilor conjugate în imagini. Cu siguranţă, acordul pe care sufletul îl dă artei se traduce în reprezentări ideale, imagini neimitative, vii, care având legătură directă cu natura, găsesc rezonanță estetică în sufletele celorlalţi. Proiecția sufletului omenesc inundă geografia întregului peisaj, iar estetica vizuală devine o reacție vitală la frumuseţea naturală.

Orice grădinar, ca orice un artist anonim, ne amintește că frumusețea se găsește în lucrurile simple, în gesturile cotidiene, în sufletul bun al omului. El ne învață că adevărata artă izvorăște din iubire și pasiune, iar creația este o formă de comuniune cu natura, în primul rând, și apoi cu semenii. Din pământ ne-am născut, la pământ ne întoarcem. Iar bătrâna de la pensiune mi-a oferit o lecție de viață, o lecție despre frumusețe, despre dăruire și despre bucuria de a crea: "Munca dedicată reflectă sufletul bun al omului."

Atâtea taine cer artei vestmântul nepieritor al pământului îngrijit cu suflet. Dar taina cea mai mare, tot Alexandru Vlahuţă o dezleagă:

"Pictorul creează o lume tipică. A lui şi-a tuturora. Aceasta-i puterea Artei; şi secretul ei acesta e. Toate curg. Ea le opreşte cu privirea, alege lamura lor s-o toarnă-n tipare eterne. Un adaos la opera vie şi pururea nouă a lui Dumnezeu. Prin urmare, fă ce simţi, şi atâta cât simţi - unde nu te mai mişcă, lasă paleta jos: lucrul tău, fiind numai sinceritate, va creşte şi se va desăvârşi în sufletul celorlalţi. Va trăi. Altfel, vrând să-l isprăveşti, îl omori...”

Determinarea de a crea din inimă, fără a forța desăvârșirea, este o formă de auto-personalizare și de recunoaștere a limitelor proprii prin depășirea lor.

Proiecția sufletului omenesc în toată geografia văzului intervine în momentul în care arta devine o formă de comunicare autentică a emoțiilor și gândurilor interioare. Apare atunci când creatorul transcende barierele materiale și exprimă ceva profund și universal, cu puterea de a atinge inimile și mințile celor ce privesc sau experimentează lucrarea sa. Această proiecție transcende limitele individuale, conectându-se la experiența comună a umanității și la înțelegerea profundă a vieții, în sânul naturii.

Prin urmare, "esența creației" se referă la capacitatea de a alinia sensibilitatea personală cu natura, ducând la nașterea unei opere de artă care reflectă profunzimea sufletului și eternitatea. Aceasta implică o conexiune empatică și autentică cu mediul înconjurător, unde frumusețea și arta sunt manifestări ale unei interacțiuni armonioase între om și natură, având rădăcini în sensibilitate și emoție.

* Nota: Alexandru, Vlahuta - Pictorul Nicolae Grigorescu, Editura Tineretului, 1969.