Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Reflecții despre leadership

On Martie 23, 2008
, in
Leadership Quantum-XX by Neculai Fantanaru
Reflectii despre leadership

Acceptă realitatea înainte de a te concentra asupra lucrurilor pe care crezi că le cunoști.

Uitați părerea mea. Excelența în leadership se obține numai dacă accepți schimbarea, liber și nesilit de nimeni. Este ca o necesitate imperioasă a prezentului și a viitorului. Lumea, cerințele, sunt într-o permanentă schimbare și deci trebuie să fii capabil să fii în pas cu ele. Vreau să spun că trebuie să fim permanent dispuși să ne luăm avântul spre automotivare, spre ideal și spre originalitate, ca să ne schimbăm mentalitatea și ca să fim în pas cu lumea și cu vremurile.

Degeaba înțelegi leadershipul, dacă nu știi să te folosești cu înțelepciune de esența lui. Esența leadershipului se manifestă prin deciziile pe care le iei ori de câte ori interacționezi cu ceilalți oameni, dar și ori de câte ori îți educi propriul sine, stocând și analizând cele mai noi particularități din care se constituie natura umană. Nu degeaba am spus de nenumărate ori în seminariile mele că liderul, înainte de a trece în fruntea oamenilor și de a-i ghida spre o direcție benefică amândurora, trebuie să-și descopere propriile valori, propriul sine, să încerce să-și combată constant imperfecțiunile până ce ajunge la acel nivel în care rezultatele și performanțele i se îmbunătățesc.

Dincolo de autocunoaștere, o altă trăsătură caracteristică liderilor este faptul că ei sunt în permanență deschiși la nou, se supun regulilor și își asumă doar riscuri calculate. Atenție, e vorba de regulile de "interior", de circuitul pe care aceste riscuri le urmează pentru ca desăvârșirea liderului să fie deplină.

Să adaug faptul că liderii cei mai buni au un grad crescut de încredere în sine, încredere ce se plăsmuiește pe curățarea și uniformizarea năzuințelor lor (dând voce trăirilor lor) - ceea ce, de multe ori, îi face să devină mai agreabili și să accepte mai ușor un eșec sau o opinie contradictorie. Diverse studii au mai arătat ceva important - un interes crescut față de statusul lor emoțional și moral, față de felul în care sunt văzuți, față de felul în care se percep pe ei înșiși. Un lider excelent, spre exemplu, nu-și va dori să aibă mașina cea mai scumpă și casa cea mai mare, ci cât mai mulți oameni care să-l urmeze.

Valorile cu care se mândrește personalitatea ta pot să influențeze deciziile necesare pentru o eventuală ajustare a trăirilor imperative care pot aduce ascensiuni incredibile?

Valorile sunt importante pentru liderii tuturor companiilor din lume, de la cea mai mică – la cea mai mare, fiind deosebit de edificatoare. Spre exemplu, cum bine remarca cineva, femeile manager tind să fie altruiste, mai conservatoare și nu în puține cazuri își bazează deciziile de afaceri pe intuiție. Bărbații, însă, sunt mult mai pragmatici, rezultatele imediate îi preocupă cel mai mult, discută numai de termeni bănești și aproape întotdeauna pun afacerile înaintea vieții personale - "asta îi va face pe acționari să-i iubească pe lideri, însă trebuie să aibă grijă ca angajații să nu ajungă să-și urască liderii".

Valoarea ta personală și profesională izvorăște din adâncimea propriei tale ființe. Prin asta mă refer la amploarea pe care o capătă încrederea ta în ceea ce te definește, în credința și voința noastră atunci când îți exersezi abilitățile și îți verifici competențele. Poți să împiedici procesul de eroziune a potențialului tău creând un impact pozitiv asupra acțiunilor proprii.

Ca să atingi excelența în leadership, ca să devii un performer, caută să descoperi ceea ce li se potrivește mai bine oamenilor, folosește-ți influența pentru a inspira valoare organizației tale. Implicarea ta în activități de cunoaștere a oamenilor, înseamnă un fapt pozitiv. Și găsesc că este foarte bine atunci când pui în evidență, cu orice prilej, valorile care fac obiectul leadershipului tău, atunci când îți expui preocuparea față de ceea ce te definește, față de ceea ce gândești, față de ceea ce te doare sau te bucură.

Ascensiunea incredibilă a unui lider poate să însemne trecerea omului de la imperfecțiune la desăvârșire, sau trecerea de la un rol neînsemnat - la altul foarte important.

Dar, în același timp, trebuie să-ți oprești atenția asupra acelor erori de conștiință, asupra acelor elemente pur personale, iraționale, emoționale care și-au pus amprenta asupra realității vieții tale (precum durerea, tristețea, ura, frica, etc.) și să înlături trăirile care te pot duce la o "paralizie" emoțională. Odată ce acestea îți inundă existența, nu mai poți fi decât foarte greu schimbat. Leadershipul este ca un măr care trebuie să fie frumos pe dinafară, matur și sănătos în interior – dar un măr care nu se usucă odată cu schimbarea anotimpurilor și a climei, ci continuă să rodească. Acest lucru este posibil numai dacă oamenii din jur îl îngrijesc și-i asigură toate condițiile optime de rodire.

Întrebarea care a adresat-o odată marele expert în domeniul conducerii, John Maxwell, este aceasta: "Ești compatibil prin felul de a gândi cu organizația și felul tău de conducere?" Dacă răspunsul este nu, nici nu te mai gândi să îndeplinești rolul de mentor. Căci, ca să fii excelent în leadership, trebuie să existe compatibilitate cu ceilalți oameni.

Niciun fel de instruire din lumea asta nu va face din tine tipul de lider pe care îl vor oamenii și de care au într-adevăr nevoie. Înzestrarea ta cu acele calități acceptate și dorite de oameni, cere angajare. Este nevoie de timp și de efort din partea ta. Cu cât drumul înzestrării tale este mai lung și mai greu, cu atât va da roade pe termen lung.

Rolul unui lider este de îndrumător al acelor oameni care l-au ales. În baza cunoașterii profunde a naturii umane și mai ales a acelora pe care îi reprezintă, trebuie să știe să-i îndrume pe drumul cel mai bun spre atingerea țelului comun, prin modalitatea unanim acceptată (și în concordanță cu cerințele și standardele impuse de prezent).

Un lider care dorește să atingă excelența îndrumă oamenii pe același drum spre atingerea performanței și excelenței, și categoric nu poate fi un...."Gică Contra"... dar nici un... "Dorel de România"... (un om care strică azi ce-a făcut ieri, și care repară azi ce va strica mâine). Nu uita: Degeaba înțelegi leadershipul, dacă nu știi să te folosești cu înțelepciune de esența lui.

Leadershipul vizează atingerea unui scop măreț, îndeplinind rolul de autoritate în situațiile în care sunt identificate evenimente care dovedesc existența unor incidente la nivel de gestionare a unor situații de urgență.

Reflecții despre leadership poți extrage din orice eveniment aleator, din orice situație care te pune pe gânduri referitor la felul cum trebuie să gestionezi inteligent evoluția fenomenelor incerte care pot să determine o pierdere excesivă de susținere din partea oamenilor.

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…