Renașterea continuă în opera supremă a trăirii

Ceea ce percepi ca fiind "real" poate fi simpla suprafață a unei lumi iluzioniste menită să te pregătească pentru o cunoaștere superioară.

Experiența pe care am trăit-o recent a fost cu adevărat uluitoare, un fel de Erisyoacyk Amoselion , o punte dintre minte, corp şi suflet, prin care o lume exterioară a curs nestingherit în mine. Încă sunt în căutarea semnificației ei profunde.

Când m-am trezit în această dimineață, obiectele pe care le-am găsit lângă mine, o mască, un ceas şi un trandafir, erau indicii că realitatea și visul sunt mai strâns legate decât pare la prima vedere. Masca de teatru de pe noptieră mă făcea să mă gândesc la rolurile pe care le-am jucat în viață, fără voia mea, Prospero, Hamlet, Timon sau Macbeth, și la dorința trecătoare de a-mi ascunde adevărata față sub diverse măști. Visul, trăirea mea în altă realitate, ar putea fi o chemare pentru a-mi deschide ochii la posibilitățile ascunse și la experiențele neexplorate din viața aceasta?

Povestea visului meu este povestea secretelor prin care am trăit. A fost ca şi când aş fi încercat să evadez dintr-o amintire fără de prezent sau, dimpotrivă, să mă alătur unui proces de revedere a unei jumătăţi din mine, condiţionată de artă să-mi lumineze sufletul printr-o vădită tendinţă de intensificare a dialogului dintre real şi ireal. Cu cât un magician îşi protejează mai bine secretele, cu atât acestea se dovedesc a fi mai banale. Scena, bineînţeles, se dezvoltase în jurul meu, datorită pretinsei mele capacităţi de a mă afla în două locuri în acelaşi timp.

Dar cel mai intrigant obiect din vis, care face trimitere la obiectele descoperite lângă mine, era o pictură abstractă, ale cărei culori vibrante și forme nebuloase păreau să mă conducă către o percepere din ce în ce mai acută a infinitului. Acea mișcătoare întindere albastră, stagnantă în mișcarea ei, valabilă doar prin expresivitatea degajată, pe care mi-o oferea pictura, se afla într-un echilibru instabil, undeva între informal și figurativ, între abstract și concret.

Leadership: Descoperirea că "ceea ce vezi nu este ceea ce este de fapt" te invită să te întrebi cât de mult din ceea ce știi este de fapt filtrat prin iluzii?

Drept urmare, confruntându-mă cu demonstrarea definitivă a imposibilului, oscilam între cele două identități ale picturii, ambele atrăgându-mă într-un mod izbitor. Una care îmi aparţinea cu adevărat, cealaltă care împinge către nebunie, acea stare permanentă de somnambulism, prin care viaţa, cu formele ei de manifestare, îşi înregistrează suita sa de variaţiuni fără sfârşit. Echilibrul instabil dintr-o operă de artă poate oglindi tensiunile interioare ale observatorului.

Am închis înapoi ochii. Niciun cuvânt. Nimic explicit. Aveam senzația că sunt într-o încăpere vidată, plină de tăcere, în care Dumnezeu, purtând o pelerină neagră cu glugă de Halloween, își dezvăluia prezența misterioasă într-un tablou mişcător, fluid, care se scurgea precum timpul din operele lui Salvador Dali. Era ca un fel de revelație spirituală profundă, o conexiune cu divinul dincolo de formele obișnuite, fiindcă ceva mă făcea să ies din tiparele percepției obișnuite și să experimentez o stare alterată de conștiință, o fuziune misterioasă cu realitatea de dincolo de aparențe.

Abandonarea conștiinței limitate este calea spre iluminare.

Când am deschis ochii, senzaţia rămăsese atât de puternică, încât am crezut că eu însumi fusesem topit într-un peisaj fluid ca timpul, din picturile lui Dali. Tulburător şi neliniştitor, mă simțeam ca și când realitatea obiectivă se dizolvase, granițele dintre mine și lumea exterioară devenind neclare, iar percepția mea era complet distorsionată și suprarealistă. Totuşi, mă copleşise un sentiment de singurătate, ca şi când m-aş fi despărţit de lumea asta, doar ca să-l cunosc pe Dumnezeu, iar odată ce l-am găsit, imediat a dispărut. Arta abstractă te provoacă să găseşti sens și ordine în haosul aparent.

Leadership: Ai putea să percepi o imagine care conduce la o estimare subiectivă a realității, împrumutând elemente simbolice capabile să construiască o ființă creativă organică, cu o diversitate infinită de întruchipări?

Magicianul din romanul lui Christopher Priest, mărturisea o parte din secretul iluzionismului:

"La baza misterului se află trei, posibil patru dintre cele şase categorii fundamentale de iluzii: dispăruse, apoi dispăruse în altă parte, cumva părea să fi fost şi un element de transfer, iar toate fuseseră realizate cu aparentă sfidare a legilor naturii. O dispariţie pe scenă este relativ uşor de pregătit, prin plasarea oglinzilor sau a jumătăţilor de oglinzi, folosirea luminii, utilizarea pânzelor sau stolurilor negre, şi aşa mai departe. Apariţia în alt loc este, de obicei, o chestiune de plasare dinainte a unui obiect sau a unei copii fidele a acestuia. Sau, dacă este vorba despre o persoană, plasarea unei dubluri convingătoare a persoanei respective. Combinarea acestor două efecte îl produce pe al treilea; în dezordinea sa, publicul crede că a asistat la sfidarea legilor naturii."

Just a dream artist. Dumnezeu mi-a dat visul ca să-mi împlinesc realitatea. Încă mă gândesc, dacă nu cumva visul meu a fost prezentarea rafinată a unei iluzii de scenă, suficient de bună încât să mă determine să mă cunosc mai bine sub aspectul unui Delirium, a unei Synaesthesia, care uneşte trecutul și prezentul într-un mod special.

Tatăl şi fiul, amândoi află adevărul neliniştitor: "ceea ce vedem, nu este ceea ce este de fapt". Unul se confundă cu celălalt, până când amândoi devin una - o singură conștiință fuzionată, în care granițele dintre identități se estompează complet. Trec pe nesimțite de la unul la celălalt, fără a ști măcar dacă acest transfer se efectuează într-un sens ori în altul.

Momentul în care Dumnezeu intervine în vis sugerează tranziția de la creație la revelație.

Pictura a prins viața din vis și a devenit realitate. Dintr-o dată, și fără niciun prag, ea m-a introdus în acest infinit al iluziilor generate de însuşi forţa creativă a minţii, într-un moment în care Dumnezeu a spus: "Destul”. Şi, ştergându-şi sudoarea de pe frunte, El m-a invitat să păşesc mai departe pe calea spre infinit. Cu condiția de a mă abandona viziunii sale, curând am început să prețuiesc, la justa ei valoare, calitatea implicată în această pierdere - sau redobândire - de conștiință.

Într-un final, am izbutit să desluşesc adânc sensul acestei experiențe inexplicabile. Iată-l: "Unirea identităților într-o singură conștiință poate simboliza integrarea aspectelor divergente ale sinelui."

În leadership te vei lovi mereu de această lege aspră: "Fii pregătit să îți pierzi temporar reperele obișnuite, pentru a câștiga o cunoaștere superioară."

Această cunoaștere superioară se obține prin integrarea și reconcilierea aspectelor divergente ale sinelui într-o conștiință unificată, astfel încât să se obțină o perspectivă mai profundă și mai cuprinzătoare asupra realității și a propriei ființe.

Renașterea continuă în opera supremă a trăirii simbolizează transcendența limitărilor și evoluția constantă a ființei către nivele superioare de înțelegere și conștientizare. Visurile pot funcționa ca un teatru al minții, punând în scenă iluzii complexe care dezvăluie adevăruri profunde. Deci, iată singurul adevăr care m-a inspirat să scriu acest articol:

"Cu cât vrei să afli mai multe despre tine și despre lume, cu atât trebuie să visezi mai mult, pentru că visele sunt portaluri către adâncurile inexplorate ale ființei și ale universului."