Să vezi ceea ce nu se poate vedea decât foarte rar

Reprezentările artistice sunt interpretari ale semnificaţiei unui eveniment particular, motivate din cauza constrângerii noastre de a atribui valoare acelui eveniment.

Sunt un om care pictează ceea ce vede, cu ochii care văd ceea ce nu se poate vedea decât foarte rar. Și numai datorită unei șanse curioase de a mă afla în câmpul vederii totalizatoare, surprinzând un fel de versiune a imaginii interioare a omului, realizată într-un desăvârșit realism, desigur, am putut să găsesc înțelegere asupra naturii profunde a artei. Aşa se face că, aflându-mă la locul potrivit, ochii mei au putut evidenţia relaţia dintre ceea ce atrage atenţia şi ceea ce se pierde din vedere, chiar atunci când m-am pus de acord asupra semnificaţiei unui eveniment particular.

Îmi imaginez scena în amănunt, fiecare detaliu vibrând cu energia momentului într-un fel aparte, ca și cum realitatea însăși ar fi devenit o pânză vie. Eu, un pictor care capturează esența a ceea ce vede dincolo de văzut, m-am trezit în fața unei scene de un realism desăvârșit, dincolo de orice aşteptări. Împins de o șansă curioasă, am încercat să prind în pensulă parcursul sublim al unei alergătoare, sora mea, Oana Fântânaru, într-o coborâre noroioasă de la recentul semimaraton, la care a obţinut locul întâi.

Vremea era sumbră, noroiul și alunecarea erau adversarii ei, dar ea își croia drum cu hotărâre și ironie, triumfând asupra oricărei adversități. Peisajul se desfășura înaintea ei ca o "Azenthopia Meteorologica", o stare de adversitate atmosferică ce oglindește frământările ei interioare. Vremea năprasnică, noroiul trădător și alunecușul perfid, devenind protagoniști tăcuți ai acestui tablou vivant, se cuvenea a fi tratată ca un fel de poveste triumfătoare ce înconjoară crearea tabloului final. Nu credeam că ochii vor izbuti să surprindă totul de-a gata, ca și când realitatea ar fi fost deja pictată pe pânza timpului.

Leadership: Efortul tău spre a te autodepăși poate să fie catalizatorul unei profunde introspecții, tradusă în artă prin puterea expresivă a emoțiilor pure de a transcende limitele convenționale ale formei și culorii?

Oana Fântânaru întruchipează triumful ironic asupra adversităților, fiecare pas al ei fiind o afirmare a "Elan Vital"-ului bergsonian în fața inerției materiei. Iar parcursul ei a fost o acțiune care s-a împotrivit limitărilor temporare, căutând să afirme valori durabile precum reziliența și transcendența. Fiecare pas pe acel drum noroios, fiecare încordare a muşchilor, fiecare bătaie a inimii, a fost o cucerire a sinelui, o depășire a condiției umane ce amintește de mitul sisific reinterpretat de Camus. Noroiul prin care treci este o parte inevitabilă a ascensiunii.

Totuşi, fiecare trăsătură de penel conturează voința neobosită a atletului. Acest spectacol al luptei cu elementele naturii mă îndeamnă să cred că același fenomen de golire de substanță se produce și în arta contemporană, ajunsă, prin propriile ei excese, la o sleire care a transformat-o într-o simplă supraviețuire. Arta este o luptă continuă pentru autenticitate, iar Oana a alergat prin noroi, ca un artist în căutarea culorilor vii. În acest sens, viziunea artistică devine posibilă prin intermediul unui pasaj din romanul "Arcul de triumf", scris de Erich Maria Remarque:

"Determinarea începe treptat să se strecoare în noi, cenuşie, decolorată. La început numai câteva pete, apoi mai multe. Numaidecât, se întinde peste gândurile noastre ca o râie, în sângele nostru, picură mereu întunericul orb al inconştientului în noi - şi apoi, deodată, fiecare dintre noi rămâne singur, plutim singuratici aiurea, de-a lungul unor canale întunecate, pradă forţelor necunoscute şi amenințărilor neconturate. În artă, construcția determinării omului se reflectă în fiecare tușă de pensulă, captând esența efortului și perseverenței umane."

Leadership: Cum echilibrezi contrastele puternice între momentele de îndoială și de triumf, știind că fundalul estompat accentuează focalizarea asupra obiectivului tău?

Orice cale firească se deschide întotdeauna înainte, asemenea traseului unui semimaraton. Fie că substratul intențional este îndoielnic, fie că pornește dintr-o autentică convingere, arta, ca și alergătoarea, pare a se confrunta cu un teren alunecos al semnificațiilor. E drept că această deschidere spre necunoscut, această miraculoasă aventură, nu este prevăzută cu garanții, nici cu vreun fel de siguranță. Ca să te avânți pe ea, ca să dai totul din tine, îți trebuie poate mai multă determinare decât ca să o iei înapoi. Dar mai trebuie și altceva: o autentică sensibilitate. Presupun că arta "dă de văzut" înainte de "a da de recunoscut", exact cum alergătoarea simte drumul înainte de a-l vedea.

Pe aceeași linie de gândire mi se pare firesc a se situa un pictor care se lasă ghidat de intuiție mai mult decât de convenții. Alergarea, ca și pictura, nu dobândește valoare de sine decât în măsura în care parcursul greoi este o cheie a lăuntricului, o "Alethesira Icnusemut", o revelație a adevărului ascuns în efort. Mai mult decât atât, în lupta cu capriciile neprevăzute ale naturii, sora mea a descoperit umilitatea, un soi de înțelepciune tăcută, una fuerza interior que nace del reconocimiento de la fragilidad . Nu poți fi decât umil în fața obstacolelor nedorite, la fel cum un pictor se pleacă în fața misterului creației.

Mai cred că piedicile au fost puse în slujba unui mesaj autentic: "Rezistența naște frumusețe", una transfiguración del sufrimiento en belleza trascendente . Tuturor acestora trebuie să știi să te împotrivești, tot așa cum un pictor se împotrivește clișeelor şi conformismului artistic. De fapt, frumuseţea în artă, similară cu lupta dusă cu capriciile neprevăzute ale naturii, înseamnă transformarea obstacolelor în expresie autentică a spiritului uman, descoperirea armoniei în haos și transcenderea limitelor prin viziune și efort susținut. Contrastele puternice simbolizează lupta cu obstacolele întâlnite.

Când compar leadershipul și arta, am în vedere următorul lucru: "Compoziția dinamică evocă mișcarea continuă spre țelul propus atunci când textura pânzei transmite asprimea drumului parcurs."

Până la urmă, este și asta o cale de a transforma provocările în creație și viziune.

Să vezi ceea ce nu se poate vedea decât foarte rar, este o calitate a artistului care percepe esenţa dincolo de aparențe. Într-adevăr, trebuie să privești cu sufletul ca să descoperi esența nevăzută a lucrurilor.

Cum reușește arta ta să transforme efemera strădanie fizică într-o reflecție atemporală a spiritului uman neînfrânt?