Se vor deschide ei, odată, ochii care văd

Arta nu reprezintă vizibilul, ci este puterea de a face vizibilă continuitatea dintre trup şi suflet, într-un maraton al emoţiilor.

Am alergat cu prietenii mei în lanul de răpită, şi am alergat cu sufletul la gură, cu inima deschisă, ca şi când aş fi păşit pe urmele unui pictor care şi-a propus să înfăţişeze cât mai fidel viaţa şi frumuseţea ei, într-un fel uluitor. Pentru prima oară după mult timp, după un fel de pauză între două alternative: abandon şi mobilitate, am simţit şi am gustat din acea libertate copilărească, din acel concept filosofic a cărui semnificaţie este "absenţa constrângerilor", fapt care face posibilă obţinerea spaţiilor de autonomie, deschiderea către lume şi către noi experienţe (de neuitat).

Şi ce aer de sărbătoare au toate amintirile acelei minunate zile, surprinse pe o pânză de culoare deschisă de pictorul unui tablou impresionist. Un tablou plin de culori vii, aducător de energie pozitivă, menit să îmi reamintească de bucuria de a trăi. Evident, impactul exterior poate fi determinat doar de conştiinţa propriei valori, insuflată de acea forţă de reînnoire mereu activă, mai ales de acea pură spontaneitate pe care numai pictorul o poate vedea atunci când foloseşte accente valorice şi cromatice în scopul dinamizării ritmului plastic şi a vibraţiilor cromatice.

Şi am alergat, şi am alergat, aproape o zi întreagă. Fiecare din noi a trăit o clipă de pace intensă, lăsându-ne în voia tentaţiei de a folosi timpul ca pe un munte vrăjit, un spaţiu fără început și sfârșit, dorind să-l transformăm din infinit în ceva mai palpabil și mai finit, dincolo de rostul mângâietor al unui Etacecituben Vorigeneh Hugahanat , partea intrinsecă a unui prezent totdeauna luminos. Era ca şi când am fi făcut parte dintr-un ambiţios proiect de restituire a operei unui pictor desăvârşit care, identificându-se total cu impresionismul, trezind un sentiment de uimire, stimă, mândrie şi nostalgie în acelaşi timp, a ales să vadă, să amplifice frumusețea și lumina din oameni, din tot ceea ce-l înconjoară.

Leadership: Poţi să te integrezi într-un tablou care marchează debutul unei arte abstracte, convingând privitorul că există adâncime acolo unde de fapt nu există decât aparenţe?

Era un galben viu peste tot, înconjurându-ne ca un inel luminos cu un contur neregulat, reprezentat simbolic într-o pictură care transmite perfect sentimentul de integritate și luminozitate a percepției vizuale a naturii. Era o evadare dintr-o lume care promite doar indiferenţă şi obscuritate, un abandon mişcător într-un spațiu liber și vast, conform stilului unei arte ce surprinde viaţa dintr-o cu totul şi cu totul altă lumină. De fapt, totul se petrecerea în corelare cu revelaţia unei alte lumi, a unei ordini misterioase, a unui continuum spaţio-temporal care, o dată întrezărit, greu poate fi uitat. Exact ca într-o operă de Eliade.

Simţeam că exist, că trăiesc într-un soi de dedublare între narator şi protagonist, pentru că existau ochii aceia de artist care aşteptau să mă transporte brusc într-un alt spaţiu, într-o falie a realului deschisă între două lumi distincte, dintre care una este povestea memorată, iar cealaltă este cutia de rezonanţă a ecourilor unei întregi generaţii de tineri artişti. Cred că toţi eram artişti într-o pictură finalizată în aer liber care, în momentul exploziei impresioniste, reușește să convingă privitorul că există adâncime acolo unde de fapt nu există decât aparenţe.

Individul unic în sine, înseamnă o sută de mii pentru alţii, adică în ochii altora el se vede doar pe sine, împăcat cu ideea de libertate pe modelul permisivităţii, distingându-se într-un tablou în care ceilalţi rămân închişi, aşteptând ca el să dea tonul. În acel moment de mare bucurie, pe care toţi l-au aşteptat cu mare nerăbdare, alergarea prin lanul de rapiţă a fost dovada că în mine există o adâncime care adăposteşte un fragment dintr-o uriaşă pictură, o lume în miniatură care îşi vrea întregul, demnă de un spirit de mare armonie.

Leadership: Ştii să vezi într-o activitate fizică acea legătură strânsă cu arta, ca fiind o deschidere a perspectivei spre un "stop cadru" în timp?

Nu ştiu de ce, dar alergarea a întrecut timpul, cel puţin mie mi s-a părut că timpul a luat-o razna. Nimeni nu se mai concentra asupra alergării desfăşurată într-un ritm moderat pe distanțe lungi, nimeni nu se concentra asupra respiraţiei, asupra ritmului, flexibilităţii, mişcării corecte. În schimb, toată lumea părea să acumuleze experienţă în domeniul picturii de plein-air, fiindcă toţi păreau să vadă în galbenul din jur o sursă de efecte expresive, o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o zonă vizuală care permite afișarea atitudini favorabile pentru actul de creare a unei picturi adresată cunoscătorilor.

Aşa este. Exersarea vederii este supusă unei forţe creatoare care nu acţionează orbeşte, chemând natura la înviorare, ci vine din frumuseţea pe care o ai în suflet, care te încântă imediat cu toate culorile naturii, la modul că priveşte exclusiv trăirea propriu-zisă, fapt ce ţine de dinamica actului perceptiv. Luaţi seama la înţelesul cuvintelor mele căci iată, ochii mi se însufleţesc din nou cu mici detalii colorate care mă luminează, inima mi se încălzeşte şi bate din nou la vederea locurilor care îmi înseninează ziua. Cu atât mai bine. Am continuat să alerg fără stres, și am făcut asta până la sfârșit. A ieșit bine.

Până la urmă, runningul include vederea centrală şi periferică. Concretizat în realizarea unui Self Univers, însăşi actul vederii mele părea încărcat cu simplitatea pânzelor pictorului Rogier din Brugge, despre care scriitorul Carel van Mander spunea că "erau vrednice de atenție și prețuire, deoarece ca să faci ceva la scară atât de mare, trebuie să fii bun desenator și om deștept. Altminteri ceea ce la scară mică ar fi putut deveni lesne o operă reușită, la scară mare poate să dea greș."

Leadershipul împinge şi mai departe paralelismul dintre artă şi o activitate fizică care întăreşte caracterul (şi produce bucurie), dacă ţinem seama de limita superioară a aptitudinilor transformate în talent creativ.

Iar arta nu reprezintă vizibilul, ci este puterea de a face vizibilă continuitatea dintre trup şi suflet.

Se vor deschide ei, odată, ochii care văd. Spun asta, fiindcă nimeni n-a ştiut să vadă într-o banală experienţă de alergare acea legătură strânsă cu arta, filtrată prin pânza unui pictor, ca fiind o deschidere a perspectivei spre un "stop cadru" în timp.

Nu-i uşor să fii artist, şi doar foarte puţini înţeleg cu adevărat arta, la fel cum sunt foarte mulţi alergători care nu reuşesc să se integreze într-un orizont mai larg, suprarealist.