Secretul unei descoperiri diacronice şi actuale

Înainte să reprezinţi progresul lumii învaţă să înţelegi ce presupune acceptarea de sine într-o lume care nu îţi acceptă viziunea.

Iată cum se încheie minunata carte "Robur Cuceritorul" scrisă de Jules Verne, şi ce avem de învăţat de la acest personaj:

- Cetăţeni ai Statelor Unite, experienţa mea s-a încheiat şi pot să vă împărtăşesc de pe acum părerea ce mi-am format-o: cred că nu trebuie să precipităm niciodată lucrurile, nici chiar când este vorba de progres. Ştiinţa nu trebuie s-o ia înaintea moravurilor. Sunt pentru evoluţie, mai degrabă decât pentru revoluţii. Într-un cuvânt, fiecare lucru se cuvine făcut la vremea lui. Ar însemna să sosesc prea curând azi ca să pot birui atâtea interese deosebite contradictorii. Naţiunile nu sunt încă de ajuns de coapte pentru a realiza o unire.

Plec, aşadar, luând cu mine secretul descoperirii mele. Secretul acesta însă nu va fi pierdut pentru omenire. Lumea îl va dobândi în ziua când va fi destul de luminată ca să tragă foloase de pe urma lui şi destul de înţeleaptă ca să nu abuzeze de el. Cetăţeni ai Statelor Unite, bun rămas !

Şi acum rămâne totuşi întrebarea: "Cine este Robur? Se va şti vreodată? Se ştie chiar de pe acum. Robur este ştiinţa aşa cum va fi peste ani, poate chiar mâine. Este rezerva sigură a viitorului. Dar cu Robur Cuceritorul ce se întâmplă? O să se mai arate vreodată, aşa cum a făgăduit?

Nici vorbă că da ! O să vină să dea în vileag secretul unei descoperiri în stare să schimbe condiţiile sociale şi politice ale omenirii.

Leadership: Poţi să consolidezi legătura dintre ştiinţă şi credinţă printr-o reflectare a predestinării tale ce purcede din vecinătatea unui destin de excepţie care îşi asumă o istorie, şi care totodată poate fi rescris?

Ceea ce eu numesc progres, sau geneza unui popor, se defineşte prin referirea la raportul dintre tradiţie şi inovaţie, dintre influenţă şi asimilare creatoare, fiind interpretat dintr-o altă perspectivă, aceea a unei posibile corespondenţe între interiorizarea unei experienţe valide de creaţie şi bucuria atingerii unei certitudini, greu cucerite.

Iar dacă progresul este greu de atins, prin referire la o tradiţie care semnifică dobândirea unei noi vieţi spirituale, deci dacă adevărata credinţă reprezintă o contribuţie a omului la dezvoltarea ştiinţei, îmbogățind-o cu o analiză complexă conceptual-practică a argumentelor pro și contra diverselor invenţii şi tehnologii, atunci Robur Cuceritorul a făcut dovada unei previziuni remarcabile: când oamenii vor conştientiza importanţa trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării, abia atunci ei vor putea să aibă pretenţii la o viaţă mai bună.

Cititorul îşi va întări conştiinţa unităţii diacronice (evolutive) dar şi actuale a Credinţei, constatând în cât de unitară a fost şi a rămas ştiinţa de-a lungul timpului, dacă va înţelege că adevărata moştenire a Divinităţii este acea forță motrice a progresului care posedă capacitatea de a se împotrivi și opune rezistență degradării acestei lumi.

De fapt, necesitatea actului de creaţie care leagă ştiinţa de adevărata credinţă, spre atingerea unei dezvoltări durabile, prin corespondenţă cu valorizarea inovaţiei bazată pe informaţie şi cunoaştere, se califică ca o tentativă de a influenţa perspectiva de a vedea în viitor. În timp ce posibilele certitudini ale ştiinţei, conştientizarea acelor forţe aflate în centrul cultivării Divinităţii, au ca punct de pornire experienţele valide de interpretare ale fenomenelor şi evenimentelor lumii înconjurătoare care îngăduie sporirea inteligibilităţii şi controlul lor.

A fi predestinat unui destin de excepţie care îşi asumă o istorie, şi care totodată poate fi rescris, înseamnă să conştientizezi importanţa încercării celorlalţi oameni dinaintea ta de a împinge mai repede lumea spre evoluţie. Într-adevăr, este de dorit să urmărim evoluţia şi progresul, iar asta înseamnă să depindem de evoluţia şi progresul unei societăţi pline de informaţii atrăgătoare şi halucinante.

Leadershipul este consecința unei istorii care presupune alinierea unei întregi societăţi la standardele de viziune şi competenţă a câtorva oameni singulari care au ştiut să spună "DA" unei viziuni extraordinare, acolo unde toţi ceilalţi au spus "NU".

Secretul unei descoperiri diacronice şi actuale îl vom găsi numai în analiza progresului accelerat al ştiinţei şi tehnicii pe care o propun ca afirmare intuitivă a funcţiilor intelectuale. Căci omul care îmbrăţişează ştiinţa este un gânditor care a refuzat să facă parte dintr-o turmă ce urmează clerici din afara timpului, pe această cale analizând tendințe și fenomene esențiale din societatea actuală, şi care poate intra în "Mintea Divină" după ce a transcens limitările umane.