ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

The Road To Hell (II)

On Decembrie 11, 2018, in Leadership On/Off, by Neculai Fantanaru

Învaţă să apreciezi arta adusă de-o imagine existenţială fără egal, încât să devii ceea ce ţi-am sugerat să trăieşti prin emoţiile mele.

Goneam fără direcţie pe drumurile nesfârşite ale unei lumi tot mai accelerate, preocupat de transfigurarea realităţii şi de redarea unei reflecţii noi asupra sensului vieţii. Nu doar existenţa celor trecătoare şi fugitive îmi făcea cu mâna pe oriunde mă deplasam, într-un colaj aproape ficţional, fiindcă mi se părea totul o halucinaţie a memoriei care NU se suprascrie la reconstituirea fărâmelor de energie şi libertate care aproape îmi fugiseră din suflet. Dar, totodată îmi ieşeau în drum şi închipuirile de frică, ideile obsesive pe care le trăieşte cineva într-o „excursie a groazei“.

O viaţă câştigată în urma unui act de judecată a sinelui este asemenea unei maşini care niciodată nu se opreşte, pentru a ajunge la nişte parametrii de consum energetici ce ar trebui încadraţi în valorile individuale de tipul: spirit de challenger. Totul părea desprins parcă dintr-o fantezie a lui Borges: povestea mea era simbolul celui ce am fost, pe măsură ce trăiam la intensitate maximă o viaţă care nu era altceva decât tortura sufletească a unei fărâme de iad.

Leadership: Eşti pregătit să setezi axa destinului tău care se vede "reverse" în oglindă, în complexitatea intrigii şi aventurii dintr-un complicat scenariu existenţial care pare fără sfârşit?

În momentele mele de demenţă la volan, iadul nu exista decât ca o consecinţă a vreunui act instantaneu, doar dacă conştientizam abaterea direcţiei şi a vitezei de la respectarea unor norme rutiere. Nimic nu-mi stătea în cale. Cu o aprinsă imaginaţie tomnatică, demnă de un artist care schimbă puţin realitatea când caută să lege trecutul de prezent, mă încăpăţânasem să repet un vis care părea mai mult decât real, părând să se materializeze constant şi irepresibil.

Visul de a mă dărui întruna ambiţiilor nemăsurate, având ceva din caracterul aventurilor întâmplătoare ale cavalerilor rătăcitori din producţiile medievale, se constituia ca replică dată evoluţiei în materie de siguranţă. După aspectul exterior al traiectoriei acţiunii, adică după înlănţuirea dintre feluritele evenimente şi circumstanţe care curgeau una după alta, totul părea a se petrece sub impactul magic al unei euforii conjuncturale.

Mirajul care străluminează întotdeauna la orizont este locul de intersecţie al artei cu experimentul. Arta de a privi altfel viaţa şi experimentul de a te crede Dumnezeu. Am călcat pe roşu. Îmi pierdusem total simţul direcţiei. Axa destinului meu care se vedea "reverse" în oglinda Egoului meu nemăsurat, se putea defini prin exercitarea unei noi acţiuni explozive, îmbinată cu adrenalină, care se succeda opririi când încălcam legea.

Singurul scenariu existenţial ce pare fără sfârşit este regăsirea propriei autenticităţi în modul în care faci lucruri prioritare atunci când simţi nevoia de a-ţi testa limitele.

Am văzut o femeie pe marginea drumului, cu un chip pe care îl cunoşteam ca pe al meu, reflectat în geam. Astfel, drumul nu mai constituia o tentaţie a evadării dintr-o viaţa liniştită, o creştere a vitezei cu care invadezi senzaţia de HIGH, senzaţia de dilatare a unei clipe de vitalitate deplină, necesară ca răspuns la o idee nesăbuită plasată într-un univers atemporal şi fără limite.

De fapt, situaţia în care mă aflam a fost descrisă cel mai bine de Marguerite Yourcenar în "Memoriile lui Hadrian": “Recunoşteam în acest du-te vino mişcarea angrenajului imensei maşini al cărei pivot eram. M-am simţit o clipă înduioşat la vederea acestei forme singuratice, trecătoarea flacără arzând în pieptul omului aflat în mijlocul unei lumi pline de pericole.”

Femeia a mers până la geamul din faţă şi s-a aplecat foarte încet. O tensiune teribilă m-a paralizat în umbra gândului că mă voi implica mai mult decât trebuie într-un joc plin de incertitudini. Chipul ei minunat se zărea ca printr-o abatere de la realismul optic, în clarobscurul acelei seri ceţoase de toamnă, ca printr-o magie a gestului cel mai neînsemnat, printr-o deformare a percepţiilor despre lume, în complexitatea intrigii şi aventurii dintr-un complicat scenariu existenţial, ispititor şi rar întâlnit.

Chiar atunci când bătăile inimii îmi perturbau liniştea goală, capodopera acestei prezenţe unice s-a făcut remarcată prin excelenţa virtuţii de a se subordona dorinţei de a plăcea maxim, de a se dărui fără limite unei clipe de savoare, de emoţie, de mister. Ea părea dominată de o lege imuabilă prin infailibila metodă a ducerii în ispită a celora care pătrund în perimetrul ei vizual. Parcă ar fi vrut să mă vrăjească cu o incantaţie magică, sugerând nesfârşirea la gradul cel mai înalt al creaţiei artistice căreia un pictor îi conferă vibraţia timpului trăit cu cel visat.

Leadership: Care este echivalentul nuanţei de înţeles pe care ai ales-o să se potrivească unei experienţe de viaţă amplificată de intensitatea emoţiei pe care ţi-a transmis-o cineva într-o împrejurare deosebită?

Echivalentul nuanţei de înţeles pe care am ales-o să se potrivească experienţei de viaţă amplificată de intensitatea emoţiei pe care mi-a transmis-o acea fiinţă plină de mister, este însufleţirea care nu m-a părăsit niciodată, mândria de a aparţine tot timpul unei clipe trecătoare.

Văzută cu alte cuvinte, întreaga situaţie părea un fel de revanşă a stării de confuzie asupra unei presupuneri de acceptare reciprocă între două fiinţe asemănătoare, cu un singur ţel: de a nu pierde din vedere ocazia unei evadări din amorţeala cotidiană, simţind nevoia să regăsesc ceea ce contează într-adevăr pentru exerciţiul vieţii.

Drumul devine un mister al unui prezent incert, un mister al unui suflet ce iubeşte arta şi o trăieşte din plin datorită savoarei cu care cineva îi încântă simţurile, mai ales savoarea cu care îşi povestește aventurile. Drumul începe să fie parcurs ca un mod de simbolizare extensiv, care îl face diferit de realitatea unei existenţe fără perspective, de unde rolul meu de a intra în câmpul vizual al unei fiinţe pline de sens, cu vibraţie înaltă, şi a înţelege de fapt ce transmite ea, nu numai ce o diferenţiază de restul lumii.

Judecând după felul cum orice existenţă îşi împarte soarta cu puterea de expresie a unui mistic vizionar, din mine făcând un creator ce caută compensaţii în universul de lupte continue cu schimbările de viteză, cu flash-urile, virajele şi trecerile pe roşu, cu hotărârile şi impulsurile de moment, aş spune că eram sensibil la atitudinea eroică, la aspiraţia către faptele mari, la voinţa de a evada din realitatea cotidiană.

Leadership: Eşti în stare să-ţi judeci propria viaţă din perspectiva unei staţionări inopinate, cu ajutorul dorinţei de a fi ceea simţi că eşti într-un moment definitoriu al vieţii altcuiva?

Numai întâlnirea neaşteptată cu un om al momentului prezent, personaj misterios în care predomină ecourile sonore ale unor timpuri viitoare, poate schimba ceva din frânturile unei existenţe trăite intens, dar incoerentă prin exerciţiul intuiţiei.

Cititorule. În călătoria ta prin pustietate, de la deşert până la fântână, te-ai abătut către autostrada spre iad. În mişcare, ai cunoscut intensitatea unui stimul dependent de alte adevăruri aflate parcă în contradicţie evidentă cu logica creaţiei relevată în logica existenţei, fiind predestinat trecerii de la ficţional la real, de la general la particular. Fapt care îţi dă oarecum senzaţia de repetare a unui eveniment trăit în vis.

Iar dacă ai fost oprit în traficul infernal şi ai observat chipul unei femei frumoase reflectat în geam, înseamnă că depinzi de sentimentul unui deja-vu care îţi şopteşte că nu ţi-ai irosit timpul citind aceste rânduri. Eu am devenit Tu, sau cum ar spune Borges: “Ai devenit ceea ce ţi-am sugerat să trăieşti prin emoţiile mele”.

Staţionarea inopinată într-un spaţiu pe care nu îl cunoşti este dovada certă a unui artist vizual de succes care ştie să recunoască posibilitatea ieşirii din banal, din monotonie, din rutina vieţii, din impasul generat de “absurd” pe calea unei orientări ce poate fi oricând pusă la îndoială.

Tu ştii să apreciezi arta adusă de-o imagine existenţială fără egal?

The Road To Hell este călătoria pe care o parcurgi de la imaginar la emoţie, de la revelaţie la raţiune, în funcţie de mirajul pe care îl aduce fenomenul senzaţional al trecerii din virtual în real, şi invers.



* Notă: Chris Rea - The Road To Hell

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us