Timpul câştigat în alunecarea spre trecut

Revizuieşte-ţi convingerile despre cine eşti cu adevărat, căutând urmele naturii tale interioare în propria ta viaţă.

După ani de zile în care, cu o însufleţire fără mărgini şi-a dedicat viaţa cinematografiei, marele regizor rus, Serghei Eisenstein, este internat. Un infarct al miocardului. Dar boală nu-l doboară. Încă o dată fantastica lui vitalitate biruie criza.

În spitalul Kremlinului, imobilizat la pat, condamnat la inactivitate, maestrul meditează asupra lucrurilor din jur, asupra vieţii sale. Acum o va putea înţelege. “Când viaţa s-a sfârşit, rămâne doar un post-scriptum. Acum pot face tot ce vreau.” Cere să i se aducă cărţi în spital, citeşte mult. Se hotărăşte să scrie un post-scriptum util: să-şi redacteze memoriile, sub acest imbold el începe să-şi scrie amintirile. “Dar oare va avea cineva nevoie de acestea în afară de mine?”

“Ei bine, acum pot mărturisi: nu am înţeles nimic. Nici viaţa. Nici pe mine. Nici cei patruzeci şi opt de ani trăiţi de mine. Nimic, poate doar un singur lucru. Că am trecut prin viaţă în goană. Că nu m-am uitat nici în dreapta, nici în stânga... Atenţia mi-a fost oprită întotdeauna asupra clipei. Ca şi cum m-aş fi grăbit undeva. Ca şi cum n-aş fi vrut să întârzii. Ca şi cum aş fi vrut să ajung acolo. Ca şi cum aş fi vrut să gonesc mai departe. Totul mi-a alunecat printre degete ! N-am ştiut să apuc, să păstrez...”

Leadership: Tu încerci să înţelegi mai bine viaţa, meditând asupra lucrurilor din jur, adică sub imboldul de a-ţi scrie amintirile, ştiind că ceea ce cauţi poate fi găsit doar în interiorul tău?

Leadershipul presupune nu numai drepturi şi obligaţii, nu numai o pregătire profesională bună şi o bună coordonare a celor din subordinea ta. Ci, mai întâi de toate, presupune să-ţi setezi limitele propriilor tale valori după care îţi aliniezi viaţa în raport cu nivelul conştiinţei tale. Numai înţelegând cu adevărat viaţa, şi cântărind cu mult discernământ rolul pe care singur l-ai ales să-l joci în lume, vei putea să te înţelegi pe deplin.

Serghei Eisenstein şi-a dat seama cel mai bine cine este el cu adevărat, reuşind să dea un sens vieţii sale, abia la sfârşitul carierei sale, abia atunci când boala l-a imobilizat la pat. Leadershipul poate fi şi un instrument de măsură a propriilor tale capacităţii, nevoi, dorinţe, nemulţumiri şi frustrări, căci după acestea îţi croieşti drumul în viaţă, ceilalţi oameni raportându-se la tine, şi urmând aceeaşi cale pe care o urmezi tu.

Felul deosebit de a-ţi judeca viaţa, propriile trăiri, de a te bucura de ea, felul de a te conduce în împrejurările complicate, care se succed de-a lungul timpului în favoarea sau în defavoarea ta, îţi permite să conştientizezi ceea ce faci pentru a avea o cunoaştere de sine cât mai clară, şi, de asemenea, te ajută să conştientizezi tot timpul în ce măsură acţiunile tale afectează viaţa celorlalţi.

Leadership: Imaginea ta în văzul lumii reprezintă un mijloc de a-ţi întări Ego-ul astfel încât să faci faţă compromisului pe care ai fi dispus să-l faci pentru aţi recăpăta puterile interioare pe care le-ai pierdut sau de care ai uitat?

Cursul vieţii tale se poate desfăşura asemenea unui calculator care se stinge şi se aprinde singur, după cum îl programezi tu. Însă leadershipul nu urmează întocmai comenzile pe care i le dai tu dacă nu descoperi şi dacă nu controlezi toate acele lucruri care dau semnificaţie vieţii tale.

Ca şi lider, trebuie mai întâi de toate să fii sculptorul propriei tale fiinţe, apoi să încerci să-i modelezi pe ceilalţi oameni după voia ta. Însă dacă goneşti neîntrerupt prin viaţă, fără să-ţi opreşti atenţia asupra clipei, ce sens va avea viaţa ta? Cum să te transformi într-o fiinţă mai simţitoare decât ceilalţi, mai vibrantă, dacă nu-ţi defineşti cum trebuie scopul, valorile, principiile, dacă nu-ţi cultivi acea personalitate puternică, definită prin nobleţe, dacă nu-ţi dezvolţi acea individualitate care să-ţi asigure acceptul şi susţinerea celorlalţi?

Aşa cum un regizor îmbină într-un mod armonios sunetul, culoarea, imaginea cu scopul de a crea o capodoperă cinematografică – tot aşa şi tu trebuie să îmbini în mod armonios o gamă mai largă de emoţii, dorinţe, motivaţii, eforturi constructive şi realizări pentru a da vieţii tale un scop, şi pentru înţelege mai bine cine eşti tu cu adevărat. Revizuieşte-ţi convingerile despre cine eşti cu adevărat, căutând urmele naturii tale interioare în propria ta viaţă.

Compromisul pe care un lider îl face cu el însuşi este de a se înţelege mai bine din prisma a ceea ce reprezintă ca şi creaţie a unei minţi care încearcă să înţeleagă resorturile fenomenului numit: "Autoreflecţie".

Un lider se explorează în mod deosebit pe sine, în cadrul unui prces creator, atât prin intermediul autoreflecţiei, al introspecţiei solitare, cât şi cu ocazia diverselor activităţi pe care le desfăşoară (în special activităţile cu caracter determinist pentru care manifestă o chemare deosebită).

Timpul câştigat în alunecarea spre trecut simbolizează autocunoaşterea pe care trebuie s-o traversezi pentru a te “reîntâlni” cu tine, pentru a face cunoştinţă cu cine eşti cu adevărat. Dacă nu recunoşti stimulii psihologici, emoţionali ai dezvoltării tale, nu vei putea urma niciodată calea cea mai bună spre succesul total, şi cu siguranţă nici nu vei fi o călăuză sigură pentru ceilalţi din jurul tău.

Concluzie: Prin cercetarea trecutului propriu – analizând capacitatea şi limitele proprii, eşecurile şi victoriile precum şi stabilirea clară a locului pe care vrei să-l ocupi şi pe care l-ai obţinut în raport cu ceilalţi – vei putea întrezări evoluţia ta ulterioară şi perspectivele care se deschid în faţa ta.

În trenul vieţii trebuie să te decizi care loc vrei să-l ocupi, în vagonul de clasa întâia sau cel de clasa a doua - mai ieftin, mai accesibil dar mai incomod? Vrei să ocupi locul mecanicului ce conduce trenul sau simplu pasager ce aşteaptă să ajungă la destinaţie fără niciun efort? La fiecare haltă trebuie să te evaluezi, căci o dată ajuns la destinaţia terminus, este prea târziu să faci acest lucru.

* Notă: Ion Barna - Eisenstein , Editura Tineretului, 1966.