Trandafirii au un background trăit la înălţime

Marea Știință este ceea ce spui unui trandafir, cu naturalețe, pentru ca el să se simtă înzestrat din belșug cu darul vorbirii.

Este simplu să vorbesc cu tine, la fel de simplu cum vorbesc cu mine, fără ca nimeni din jur să ne audă. Şi dacă aş şti să fiu mai simplu în exprimare, cu mai multă putere într-un scris fără varietate, atunci sigur mi-ai admira cuvintele pentru a lor simplitate. Adaug aici o lămurire: pentru mine tu ai însemnat o prietenie trăită la înălţimea augustă a veşniciei artei, ce lasă frâie libere tinereţii fără de vină, visului împlinit al unui artist plin de culoare.

În felul acesta, fie că mâna depărtează sau apropie un obiect, ochii îl văd mereu în aceeaşi lumină a unui arbust uşor de întreţinut, pe care dacă îl cuprinzi cu mintea, cu gândul, cu vocea, cu sufletul, te simţi purtat într-un tărâm de poveste în care verile durează decenii, deci unde spaţiul şi timpul dobândesc o logică proprie. Astfel a ajuns trandafirul să reprezinte o continuare a poveştii mele peste veacuri, dar şi primul pas al expunerii a ceea ce scriu.

Cât despre cele depărtate, nimic nu poate limita vederea celor apropiate. Trandafirul a apărut de nicăieri în viaţa mea, aşa cum o dorință apare dintr-un buchet de trandafiri ce te farmecă la prima vedere, sau poate dintr-o simplă luare în considerare a unui fenomen izolat, da un semplice punto di vista visivo , datorită căruia am învăţat că legătura între frumosul artei şi aşa-numitul frumos din natură înseamnă să distingi diferenţa dintre imaginea iniţială şi cea obţinută prin inspiraţie la fiecare pas.

Leadership: Creaţia ta exprimă acele lucruri sau idei care îţi vorbesc despre actul de percepţie al realităţii exterioare, susţinut de imaginea ca reprezentare a unui Eu în raport cu Celălalt?

Eu, cu mine şi cu trandafirul “Double Delight” formăm un lanţ al cărei verigă principală este reflectarea unei realităţi profunde într-o oglindă cu iluminare şi cu zoom, din care arta, exerciţiul spiritului, procedeele de schimbare a realităţii, sunt doar o reflecţie a unei stări interioare sau a unei situaţii de inspiraţie. Dar această impresie de autenticitate, că totul este ceva natural, mai măreţ decât măreţia însăşi, variază proporţional cu distanţa dintre mine şi mine, dintre ideal şi realitate, căci şi imaginaţia scade sau creşte în acelaşi proporţii.

Exact aşa. Conştiinţa de sine evadează în uitare şi în derizoriu în faţa unei Opere care te lasă cu gura căscată, dar care se regenerează necontenit în lumea spirituală prin întindere, prin materialitate şi prin contraste puternice de culoare. Mai exact, această Operă se remarcă prin materialitatea unei realități care îşi construiește sensul în afara sensului intrinsec al vieţii, din acea materie a cuvintelor care se află de aceeași origine cu forma unei creaţii particulare.

Şi iată de ce trandafirul este rezultatul cuvintelor mele, întru totul dedicate artei. Fiindcă datorită lui am zărit un spaţiu întins de la vedere la viziune, de la vedere la dorința de a atinge, de la contemplare la empatie. În el, în acest univers în miniatură, răzbate tot ceea ce este mai adevărat şi mai viu în fiinţa mea, mobilul săvârşirii unui act de frumos, în conexiune cu declanşarea unei interpretări imaginative a privitorului care ne surprinde pe amândoi cu o reacţie de tipul: “Look for those things that speak to your heart”.

Leadership: Sursa creaţiei tale poate fi atașată cunoașterii unei teme care nu dispare în timp, ci evoluează odată cu unicitatea modelului tău de vizualizare a unei imagini de sine mai cuprinzătoare?

Uneori desluşesc în existenţa trandafirului, purtând zilnic un dialog cu el, parcă în virtutea unui „act conştient avangardist”, voinţa de cristalizare a unei concepţii de tipul Parexpriothyss conform căreia atenţia spiritului de artist nu trebuie îndreptată doar spre exersarea permanentă a atitudinilor de responsabilitate faţă de natură şi mediu. Ci, mai cu seamă, spre virtutea de a-şi îmbogăți viziunea prin permiterea accesului intelectual la mecanismele de funcționare a realității lăuntrice.

Din aceeaşi sferă a înţelesurilor atribuite realităţii pe care am descoperit-o cu ajutorul trandafirului, din care se alimentează Occulta Philosophia , face parte şi tema romanului “Piatra Filozofală”, scris de Marquerite Yourcenar, când la un moment dat întâlnim, în mod cu totul fugitiv, un personaj destul de interesant:

“Omul era de acord să i se deschidă în faţă o nemurire fericită sau nefericită de care era direct răspunzător, dar să nu fie înconjurat de pretutindeni de o durată veşnică din care făcea şi totodată nu făcea parte. Era eroarea lui Origene, veşnicia sufletului, fapt ce ducea la indignare pentru că reducea aventura imediată la nimic.”

Avem de-a face aici cu acea parte a sufletului care este, prin natura sa, atașată cunoașterii unei teme care nu dispare în timp, ci evoluează odată cu unicitatea modelului meu de vizualizare a unei imagini de mare artă. Este vorba, în special, de o imagine care surprinde durata unei stări de spirit emergente, niciodată destul de încordată, făcând trecerea de la virtual la real, iar această stare reuşeşte să se materializeze într-un act de percepţie a sentimentului de alteritate.

Alteritatea înseamnă să fii cineva cu care merită să te întâlneşti ori de câte ori îţi doreşti să fii singur, cu tine însuţi, într-un mod plin de originalitate (şi plin de semnificaţie).

Trandafirii au un background trăit la înălţime dacă stăm să ne gândim că fiecare artist are o lume proprie ce reprezintă valoarea cognitivă a unei creaţii menite să cuprindă, în orizontul ei de frumuseţe şi de semnificaţie, sufletul, să-l răscolească şi să-l încânte cu ecouri ce durează dincolo de hotarul clipei.