Trebuie să ai un haos în tine pentru a da naștere unei stele

Idealul de împlinire liberă constă în a deveni parte a unui tot mai mare, în a canaliza energia colectivă și individuală într-un mod care contopește eforturile cu natura.

În labirintul verde al înălțimilor, unde natura sălbatică și cerul albastru se contopesc într-o "Xenthoria Ulmivent", un fel de taină a vieții, sora mea, Oana Fântânaru, își țese propriul parcurs de curaj, la semimaratonul "Ciucaș Trail". Cărările sinuoase ale muntelui, toate acele răscruci abrupte și ascunzișuri misterioase, nu sunt doar trasee greu de parcurs, ci portaluri către dimensiuni necunoscute ale propriei ființe, unde fiecare cărare devine o pagină din cartea vieții, scrisă cu sudoare și determinare. În fond, provocările naturii dezvăluie profunzimi nebănuite ale spiritului de alergător, transformând fiecare pas într-o călătorie de autodescoperire.

În timpul alergării montane, fiecare pas devine o forță universală a procesului de auto-descoperire, iar fiecare vârf cucerit devine o treaptă spre iluminare. În acel cadru competițional, o vedeam pe sora mea cum înaintează cu pași repezi. Oana era artistul căruia muntele îi oferea inspirație și provocare, iar eu eram privitorul care îi admiram tabloul vieții, martor al creației sale. Era ca și când muntele însuși respira odată cu ea, fiecare stâncă și fiecare copac deveneau martori tăcuți ai transformării sale interioare. De parcă gravitația însăși își pierdea puterea în fața voinței sale de fier, iar aerul rarefiat al înălțimilor devenea un elixir al transcendenței. Mai ales arta, adevărata putere de expresie a Oanei, se manifesta printr-o mișcare grațioasă și determinată.

Ochii se pierd în verdele nesfârșit al naturii, descoperind adâncimi ale sinelui. O priveam pe Oana cum aleargă, atât de mult îi simțeam determinarea și energia. Cu siguranță, contopirea omului cu natura și alinierea acțiunilor individuale în fluxul curgător al acesteia reprezintă esența unei spiritualități bine definite, capabilă să creeze o imagine vibrantă, ca o pânză în care fiecare tușă se integrează perfect într-un tablou mai vast. Era ca și cum alergarea ei ar fi devenit o notă într-o simfonie cosmică, iar respirația o pulsație care se îmbina cu vântul și cu bătăile inimii Pământului, oferind spectacolul unei arte vivante și autentice.

Leadership: Armonia dintre tine și natură poate să creeze o imagine vibrantă, unde fiecare "intensitate" a trăirii se îmbină perfect cu elementele naturii, construind o artă vie și autentică?

Nu doar că aleargă între vârfuri și văi, dar se și "adâncește" în ele, asemenea unui căutător al înțelepciunii ascunse, care găsește lecții în fiecare piatră, în fiecare colț de pădure, dincolo de orice aparență superficială. Întotdeauna, Oana își ține sub observație propriile limite la concursuri, de parcă ar privi un vast teritoriu neexplorat, analizând fiecare mișcare nu doar cu ochiul critic, ci cu sufletul căutător. Ochii care scrutează potecile abrupte devin martorii unui proces de autoexplorare, în care fiecare dificultate se relevă ca o nouă perspectivă asupra sinelui.

Am înțeles. Știu asta foarte bine. Pentru Oana, fiecare competiție devine o "Epedysasis Harrexhium", o chemare eternă a depășirii de sine pe firul de pasiune intensă a unei arte care traduce experiențele în mișcare, prin intermediul corpului și al minții, reușind să comunice emoții universale. Mai e ceva. Cronometrul nu măsoară doar timpul, ci și evoluția spiritului ei, fiecare secundă fiind o pensulă pe pânza existenței, pictând un tablou al devenirii umane demn de "Țipătul" lui Edvard Munch, unde timpul se topește și realitatea se îndoaie sub greutatea voinței pure. Întâlnind drumuri neexplorate, ochii Oanei reflectă curajul ascuns în ea, pe când fiecare bătaie a inimii pulsează din chimia unei determinări absolute, completând tabloul unui suflet neînfricat.

"El camino hacia la cumbre es el camino hacia uno mismo," șoptea parcă vântul printre crengile brazilor, în timp ce Oana își croia drum prin propriul labirint interior. În acest context, intervin cuvintele lui Friedrich Nietzsche: "Trebuie să ai un haos în tine pentru a da naștere unei stele." Ce se zbate în inima ei știe doar ea, dar ceva, în timpul alergării, este evidențiat subtil, corpul îi trădează fiecare bătaie de voință, iar gândurile ei fiind niște curenți nevăzuți care o împing mai departe, își croiesc un drum către victorie.

Vederea unui nou orizont trezește în noi dorința de a merge mai departe, în timp ce fiecare obstacol parcurs o aduce mai aproape de noi înșine.

Leadership: Viziunea ta inspirată de natură presupune capacitatea de a-ți alinia acțiunile cu fluxul natural de efort, creând o artă autentică în călătoria ta spre auto-descoperire?

O artă autentică spre auto-descoperire reprezintă capacitatea de a te confrunta cu propriile limite. O priveam cum aleargă, și aleargă, fără să se oprească nicio clipă, nici măcar la punctele de hidratare. De ce oare? Poate dialogul cu ea însăși, acel monolog interior din timpul efortului intens, nu îi cerea nimic mai mult decât să continue, să nu se oprească. În mintea ei, poate, se formau simboluri ale unei călătorii mistice, pe care conștiința, mijlocul unic de înțelegere, făcea trimitere spre auto-descoperire. Totuși, ceva în ea părea să vorbească cu o determinare neclintită:

- Am senzația că drumul spre vârf nu este altceva decât o călătorie spre esența mea, un urcuș prin umbrele propriilor mele temeri și dorințe, ca punct de pornire a unei vaste experiențe de auto-descoperire. Vântul îmi vorbește în șoapte, mă cheamă spre înălțimi, iar fiecare pas, fiecare răsuflare, îmi dezvăluie o fărâmă din acel haos interior neîmblânzit, haos care, deși mă sfâșie uneori, poartă în el promisiunea unei stele. Corpul meu trădează fiecare efort, fiecare bătălie dusă cu sinele, iar acești curenți nevăzuți de gânduri mă împing mai departe, transformând încercarea în creație, haosul în lumină.

Această pasiune care strălucește ca o stea nestinsă îi dă surorii mele puterea să continue mereu, indiferent de obstacolele ce apar pe parcurs. Întotdeauna munții și dealurile sunt precum "strigătele ancestrale" care o cheamă, o ispită căreia nu îi poate rezista, iar răspunsul ei este o odă cântată pe ritm de pași grăbiți, unde fiecare urcare devine un omagiu adus propriei sale perseverențe. Asemenea filosofului german care căuta supraomul în înălțimile munților, Oana descoperă în fiecare cursă montană o oportunitate de a-și depăși limitele umane, transformând haosul interior într-o stea a performanței atletice.

Iar artisticul, eleganța ritmică a mișcărilor, se vede în coregrafia spontană a urcușurilor și coborâșurilor, în felul în care corpul se adaptează și se contopește cu terenul accidentat.

Marea capodoperă a artei redă imaginea omului în natură atunci când energia și determinarea lui se manifestă în acțiuni care devin parte integrantă dintr-un tablou mai mare.

Trebuie să ai un haos în tine pentru a da naștere unei stele ca să strălucești, dincolo de limitele proprii, încât să atingi măreția. Spun asta deoarece, prin comparație cu arta, alergatul creează stele, formând un tablou al puterii interioare, tot așa cum pictorul își proiectează viziunea pe pânză.