Tristețea unui înger care și-a pierdut cerul

Înalță-te deasupra celorlalți oameni, stabilind un acord bine fundamentat între bucuria vieții tale și a lor.

Undeva, în adâncul inimii, visul său era încă viu – voia să ajungă scriitor. Dar viața pe care o trăia aducea mai mult a coșmar. Eșuase în mod groaznic. Căci deși scria mult, nu reușea să vândă niciodată nimic, nici măcar un singur material de umplutură. Rămas fără bani, s-a angajat agent de asigurări. Dar oricât de mult și oricâte ore muncea, era mereu înglodat în datorii. Și ca orice om înglodat până la gât în datorii, s-a ascuns de realitate și și-a găsit alinarea în băutură. Ceea ce a determinat-o pe soția lui să-și ia fetița și să-l părăsească. Astfel a rămas și singur.

Un înger părăsit de Dumnezeu. Din rai și până în iad nu-i decât un singur pas, un pas pe care orice înger îl poate face dacă îi lipsește credința. Așa se face că într-o dimineață rece de iarnă, înconjurat de temeri, dureri și îndoieli, sărmanul om, aflându-se în una din cele mai sumbre părți ale orașului Cleveland, fără pardesiu, tremurând de frig și nemâncat, a zărit prin fereastra unui raft dintr-un centru de amanet un pistol. "Această armă va pune capăt tuturor problemelor mele", și-a spus el cu amărăciune. Avea de gând să cumpere pistolul, să ia niște gloanțe și în camera întunecată în care locuia, să apese trăgaciul.

Inutil, fără nici o valoare, fără speranță, a așteptat cu inima zvâcnind în piept, un semnal. Ceva îi șoptea totuși inimii sale să se îndepărteze de acel magazin. Și-a ascultat vocea interioară și a pornit prin ploaie până ce a ajuns pe treptele unei biblioteci publice. A intrat. O căldură plăcută l-a cuprins. Plimbându-se printre culoarele cu cărți, a ajuns la acea secțiune de cărți motivaționale ce se găsește în toate bibliotecile. A pus mâna pe minunata carte "Succes through a positive Attitude", scrisă de W. Clement Stone, și a început s-o citească. Începând din acea zi, viața lui s-a schimbat.

Trăiești etapa finală a unei căutări de sine eliberatoare prin acceptarea suferinței apărute la granița dintre deznădejde și speranța unei intervenții divine?

Portița deschisă spre Rai. Cel despre care tocmai v-am povestit, a trăit 73 de ani și devenit o adevărată Legendă. Cărțile sale încă se vând ca pâinea caldă. S-a scris despre el în aproape toate revistele din întreaga lume. Mulți i-au venerat succesul. Mulți îi urmează și îi vor urma întotdeauna sfaturile și învățămintele. Poate ați auzit de acest om care, surprinzător, a descoperit într-un moment de cotitură al vieții sale portița "spre Rai" - într-o bibliotecă din orașul Cleveland. Sau poate că ați auzit de celebra lui carte: "Cel mai vestit vânzător din lume". Numele lui este Og Mandino.

Og Mandino este personificarea unui moment special în evoluția unei vindecări de nefericire, de răni sufletești, anxietate sau depresie, prin contribuția psihicului care poate face un salt de la îndoială la speranță, de la neîncredere la certitudine cu privire la eficiența unei intervenții "divine" în experiența personală, în acțiunile și deciziile zilnice, în situații deosebit de grele și complicate.

Cu cât individul își asumă mai profund controlul asupra propriului răspuns la realitate, având credința succesului, cu atât lumea exterioară își pierde puterea de a-l destabiliza.

Lași deznădejdea să-ți deformeze percepția propriilor limite, transformând renunțarea într-un decor al îndepărtării de Dumnezeu tocmai când ai mai mare nevoie de El?

A-ți pune toată nădejdea într-o intervenție divină este sinonim cu a lupta împotriva actelor îndreptate contra vieții. Este ca și când ai fi orb, nu vezi și nu apreciezi calitățile a tot ce vine din altă direcție, a tot ceea ce întâlnești în viață, decât atunci când ajungi la limita dintre călduț și rece, dintre lumea materială și lumea spirituală, adică atunci când ești pe punctul de a renunța.

Renunțarea este actul de a te separa de experiența unei căutări de sine în timpul unei căutări de răspunsuri și întrebări în care sunt specificate limitele admisibile de relaționare între ceea ce presupui că este partea nevăzută dar înțeleasă din poveste și ceea ce presupui că este realitatea care te domină prin reducerea ei la un univers minuscul.

Cu mulți ani în urmă am citit, cu aceeași bucurie cu care îmi plăcea să citesc toate cărțile de dezvoltare personală, cartea scriitorului Og Mandino, intitulata "Secretele fericii și succesului", în care și-a povestit cu însuflețire viața – de la eșec la succes. Iar ceea ce am înțeles din ea, din toate capitolele ei, din perspectiva lui Og Mandino, este că nu succesul precede fericirea, ci fericirea precede succesul. Mai întâi trebuie să preiei controlul asupra vieții tale, asupra evenimentelor care te pot influența, și să pornești de la premiza că totul va fi bine. Apoi calea spre succes ți se va deschide singură.

Leadershipul tău reușește marea performanță de a crea o punte între lumea percepției individuale și lumea experienței împărtășite?

Oamenii de valoare, cărora o anumită fațadă a vieții le-a demonstrat cât sunt mai presus de propriile limite, de tot ceea ce gândesc în mod predominant, optează pentru o anumită formă de autoguvernare și automotivatie, uneori de scurtă durată, dar declanșatoare de noi orizonturi, de noi începuturi.

Orice situații de handicap moral, emoțional și existențial generează în rândul oamenilor cu potențial de lider forme complexe de discernământ, întregite printr-un impuls de validare a unei remarcabile schimbări de direcție. Un punct de maximă trăire, care odată atins, are formidabila capacitate de a produce mai întâi un fel de formă de "rezistență indusă", apoi o formă de reacțiune de sens contrar, propulsându-l pe om spre o viață mai plină de sens.

Leadershipul, cu aceeași forță cu care ne emoționează în genere o poveste frumoasă, reușește marea performanța de a crea o punte între lumea percepției individuale și lumea experienței împărtășite, o dată cu încercarea omului de a se reinventa prin recursul la o "emblemă" integratoare: maleabilitatea.

Cu cât succesul legitimează mai mult ceea ce părea odinioară inacceptabil, cu atât omul caută retrospectiv un sens superior pentru propria vocație și existență.

Prin explicarea cauzelor succesului obținut ulterior (neașteptat), pus pe seama continuității de a performa prin îmbunătățirea capacității de a schimba ceea ce nu poate fi acceptat, se definesc o serie de poziții care iau în considerare individualitatea, maturizarea și abordarea psiho afectivă.

O poziție de tip “I've got nothing to hide” prin care îți comunici absența posibilității de a determina impactul concret al convingerilor tale asupra vieții. Sau o poziție de tip analitic - experiența în prelucrarea propriilor emoții, cu identificarea situațiilor ce pot declanșa un comportament de ocrotire din partea celorlalți oameni sau din partea unei entități mai înalte (Dumnezeu).

Abordarea procesului de reinventare personală susține că succesul se datorează nivelului sporit al inteligenței individului de a înțelege o situație prin prisma propriilor crezuri. Această poziție de învingător a avut și mai are încă susținători în rândul oamenilor care încearcă să-și descopere menirea și să-și valorifice vocația, deși implicațiile sale în plan social, moral și pedagogic, pot fi extrem de inechitabile.

Începi să te apropii de ceea ce înseamnă “misiunea personală” atunci când nu te mai mulțumește cam nimic în viața ta?

Cred că pot să fiu luat în serios când spun că aceasta este una dintre cele mai bune definiții ale leadershipului pe care am îndrăznit s-o formulez vreodată: leadershipul e un acord între fericirea ta și fericirea celorlalți oameni. Poți fi un om cu influență, dar să nu obții niciodată fericirea. Însă dacă obții fericirea, atunci vei putea avea o mare putere de influență. Căci toată lumea admiră oamenii fericiți, nu-i așa? Ce model de valori solide poți să le oferi oamenilor care te urmează, dacă ești nefericit? Cine va îndrăzni să te aleagă drept mentor, dacă nu ești un exemplu de om care își iubește viața cu pasiune?

Când intri în relație cu oamenii, ei se așteaptă de la tine să le ridici moralul și să le induci optimismul. Dacă te arăți obosit și plictisit de tristețile vieții, toate demersurile tale vor păli. Vei fi asemenea acelui rege care, după ce i s-au perindat prin față clipă de clipă multe persoane și le-a ascultat păsurile, cu neputință de îndeplinit, a căzut de oboseală și a ajuns să se întrebe de fapt ce vor oamenii de la el.

Uitându-ți natura creatoare, devii inițiatorul propriei nefericiri prin pasivitatea cu care renunți la speranță și te îndepărtezi de Dumnezeu?

Pe blogul doamnei Liliana Constantinescu stă scris: "Consecințele întreruperii legăturii cu divinitatea reprezintă consumul vitalității, care, în timp, se transferă în planul vizibil, pe corpul fizic. Omul modern s-a dezvoltat foarte mult pe orizontală (focusat pe îndeplinirea nevoilor de bază ), uitând că prin natura sa este creator, este parte activă a propriei realități, deci este în același timp inițiatorul și producătorul propriei suferințe."

Așa cum pământul se degradează continuu prin poluare și supraîncălzire, tot așa și leadershipul tău se va degrada dacă nu ai puterea să controlezi împrejurările, să te lupți cu viciile și să-ți menții la suprafață spiritul și atitudinea de om entuziasmat și plin de energie.

Nu poți progresa în leadership dacă îți pierzi "cerul".

Cerul simbolizează un punct de apropiere de tine însuți dinspre genul de filosofie care te poate orienta inteligent în fiecare moment al vieții spre genul de atmosferă care te face să îți dorești să acționezi pentru “the greater good” - ceea ce face parte, în mod fundamental, din natura ta: spiritualitatea.

Mulțumirea de sine este ceea ce câștigi atunci când spiritualitatea devine la fel de importantă ca materialitatea, chiar dacă se prezintă sub gestul oferirii sau al primirii de sprijin necuvenit.

Tristețea unui înger care și-a pierdut cerul desemnează acea stare de depresie profundă care îți înmoaie zidul de apărare din jurul inimii și te face vulnerabil în viață (în fața stresului și a grijilor), și totodată în fața celorlalți oameni. Fă tot posibilul să o învingi, căci dacă te lovește, dacă pătrunde adânc în sufletul tău și câștigă bătălia cu tine, ea nu va mai putea fi alungată prea ușor.

Forța ta, ca lider, stă în capacitatea de privi mereu înainte, indiferent de împrejurare și de a avea viziunea viitorului, un viitor cât mai bun și cât mai luminos. Însă dacă "îți vei pierde cerul", dacă ridici steagul alb al tristeții și al renunțării, atunci nu vei mai reuși să te înalți niciodată deasupra celorlalți oameni.

Concluzie: Un lider copleșit de tristețe și de necazuri induce aceeași stare de spirit și colectivului pe care-l conduce. Este aidoma unui înger care și-a pierdut cerul și, în consecință, își va pierde și adepții care l-au ales. Dimpotrivă, atunci când liderul este optimist și plin de viață, va ridica totdeauna tonusul moral al echipei, creând condiții optime dezvoltării unei atitudini deosebite. Gândirea pozitivă va avea rezultate benefice, în timp ce opusul ei va destabiliza și va nimici totul.

Nu vei putea să joci un rol important în viața oamenilor, dacă nu descoperi mai întâi bucuria vieții.