ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Ultima amintire din Tărâmul Vederii cu Ochi de Nemurire

On Aprilie 22, 2020, in Leadership Expert, by Neculai Fantanaru

Marea operă a creaţiei este rezultatul necesităţii naturii de a fi dominată prin superioritatea spiritului de observaţie şi prin sensibilitatea vie a artistului fermecat de frumuseţea care nu se scurge odată cu viaţa.

Două imagini se ciocneau în capul meu, pline de farmec, pline de culoare, pline de emoţie, ca şi când ele ar fi făcut parte din creaţia unui pictor care nu și-a putut expune la timp pânzele pictate cu multă grijă şi mult suflet, pierzând astfel șansa de a fi înţeles în toată splendoarea genialităţii sale.

Prima imagine, a unei frunze care goneşte, goneşte şi iar goneşte spre acea implacabilă chemare a unui timp posibil numai într-un peisaj de poveste, inclus într-un vis plin de vrajă. A doua imagine este descrierea artistică a unui trandafir de mai, proaspăt îmbobocit, pregătit pentru o aventură unică într-un peisaj de o frumusețe rară, unde timpul pare să fi rămas în loc.

Dacă nu aş fi fost prizonierul minţii mele care aparţine unui vis despre marile reprezentări ale artei, fiindcă şi visul este o plăsmuire a minţii mele umplute cu încărcătura simbolică pe care doar natura o poate înţelege, cu siguranţă mi-aş fi îndreptat mai mult cugetul şi privirea asupra unei vieţi de dincolo de vraja unei mângâieri divine. Fiindcă natura, cu toate elementele ei, sublimă prin crearea gustului de frumos şi de măreţ, a dat putere ochilor mei să privească spre ceea ce nimeni nu poate să vadă, să ghicească sau să descopere, transformând realitatea într-un vis plin de imagini sublime.

Şi iată că frunza din vis se desprinde din mintea mea încet, cu multă compasiune, cu mult avânt, şi se face văzută prin micile semnificaţii ale asocierilor dintre credinţă şi ştiinţă, dintre creaţie şi creator. Ochilor mei nu le trebuie mult timp ca să se împace cu o vedere desprinsă din Exuviile lui Simona Popescu, surprinzând un verde dezlănţuit ce se întinde în caractere inegale mai departe: "Nimic nu e mai nobil ca singura privire ce leagă două inimi cu o singură privire."

Leadership: Creaţia ta deţine acea calitate unică a observaţiei şi acea putere a ochiului de a pătrunde în adâncul unei realităţi care oferă un conţinut vizual bazat pe ideea de aspiraţie spre înaltul unei lumi spirituale?

Şi iată că frunza îmi aduce aminte de mine, de chipul meu, admirat în splendoarea traiectoriei unui artist cu adevărat vizionar, în altă stare a naturii. Cred că în adâncul sufletului ei ţinea la mult la mine, căci se învârtea în jurul meu ca în jurul infinitului, sperând să se bucure de desfătarea ochilor mei în spaţiul unei transparenţe superioare a amintirii, în aşa măsură încât să se producă o dedublare a fiinţei într-o nouă unitate. Simţea şi ea că este împinsă de o forţă nevăzută spre a-mi face cunoştinţă cu o cale aparte de a descoperi arta din viaţa Creatorului.

Orizontul meu devine transparenţa unui infinit superior încărcat cu farmecul amintirii fiinţei mele, într-un vis surprins de ochii care nu se mai satură a privi marea metamorfoză a Creaţiei, în care eu însumi sunt fermentul, generatorul emblematic al unei semioze infinite de metafore care valorizează elementele alfabetului vizual.

Ochii mei înţeleg vorbele frunzei prin intermediul limbajului vizual, aşa încât pictorul să poată surprinde un moment psihologic aparte din viaţa modelului, chiar pe linia unei exacerbări a coordonatei artistice. Într-atât îmi doresc să fac parte din forma şi culoarea ei, încât simt că ceva din dumnezeirea naturii, din măreţia ei, se sincronizează cu bătăile inimii mele.

Aşadar, ideea de aspiraţie spre înaltul unei lumi spirituale provine din sincronizarea actului de creaţie cu acea particularitate a naturii de a fi în permanent dialog cu propria ei imagine prin intermediul unei înţelegeri iluminate, a unei experienţe mistice.

Leadership: Poţi să îmbogăţeşti conţinutul perceput în mod vizual cu un conţinut imaginat pus în valoare prin rostirea ascunsă, intrinsecă a mijloacelor de expresie?

Am înţeles de ce frunza mă lasă s-o ating fără să se tulbure, parcă plecând capul în faţa bucuriei de fi parte din universul meu, acceptându-mi atingerea fără să se suprapună cu realitatea unui creator care înfrânează haosul, lăsându-mă să extrag singur imaginile artistice din ceea ce se vede în profunzimea ei. Fiindcă şi ea trăieşte o bucurie imensă, aceea de a nu fi uitată, pierdută din vederea unei arte de o splendoare şi de o sensibilitate de nedescris, pe care numai artistul o poate descoperi într-o poveste plină de culori şi farmec.

Acordurile cromatice, contrastul dintre lumini şi umbre, personificarea unei impresii concrete, memoria atingerii unei forme exterioare a naturii, forma de receptare a frumosului într-un decor plin de fantezie şi savoare, îşi fac simţite prezenţa prin stările sufleteşti care, adunate la un loc, dau naştere energiei spirituale menită să întreţină o personalitate plină de sensibilitate. Oare eu sunt simbolul unei fiinţe a naturii pe care nimeni nu o înţelege şi nu o percepe ca fiind un arhetip al sensibilităţii umane?

Am fost frunza care a căzut pe umărul împăratului Maxentius, înainte ca el să se înece în Tibru, în bătălia de la Podul Milvian. Asta mă face să cred că aparțin unui descendent al regilor, magia atingerii mele, duioase şi însufleţitoare, fiind ultima lui amintire din Tărâmul Vederii cu Ochi de Nemurire. Timpul, natura, vântul, m-au dus în calea privirii care nu uită nicio clipă frumuseţea unei lumi pierdute într-un amestec bizar şi confuz de istorie, de idei, limbi şi dialecte.

Şi numai tu, Cel ce scrie în glasul universal, ai dreptul să mă plasezi undeva într-un peisaj de Dalí, cu ceasuri lichefiate în prim-plan. Iar dacă eu sunt Creatorul nesfârşit al Universului, singurul în stare să vorbească naturii, să se preschimbe într-o frunză pentru ca ea să fie martorul principal la toate momentele importante ale istoriei, şi căreia nimeni nu i-a răspuns cu privirea potrivită, atunci mie îmi revine sarcina de a rosti aceste cuvinte, care sper să nu fie deşarte:

O privire care dăinuie şi trece testul timpului este manifestarea puterii ochiului de a vedea în fiecare fiinţă o rază luminoasă, şi în fiecare element al naturii o fiinţă plină de slavă şi măreţie.

Ultima amintire din Tărâmul Vederii cu Ochi de Nemurire a fost când am întâlnit o frunză, sau mai bine zis, când frunza a apărut în câmpul vederii mele pentru a fi imortalizată ca o lume aflată sub vraja unei poveşti ce nu are capăt.

Îmi ridic privirea cu un vis de tainic dor după o fiinţă dragă şi mă uit în ochii plini de culoare care cuprind măreţia naturii. Ai dreptate, îmi răspunde natura, ochii tăi îmi sunt tot atât de dragi încât niciodată nu mă va părăsi dorul de ei.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate