Ultimul glas din ceasul morţii
Deschide-ţi propriul drum spre performanţă şi succes, fără să te depărtezi de valorile pe care se clădeşte potenţialul tău de lider.
8 Februarie 1587, castelul Fotheringhay. Maria Stuart păşeşte încet, liniştită, înarmată cu cele trei arme ale credinţei: un crucifix de aur ce-l poartă la gât, mătăniile cu pietre scumpe prinse de cingătoare şi o cruce de fildeş pe care o strânge cu putere în mână, în sala cea mare unde va avea loc execuţia. Propria ei execuţie. În această zi va avea parte de cea mai grea încercare. Acum nimic nu o mai poate salva, nimic nu o mai poate aduce înapoi pe scaunul domnesc. Nu mai e venerată de nimeni, nu mai e iubită, nu mai e admirată, nu mai are niciun prieten, nici măcar de un fir subţire de speranţă nu se mai poate agăţa.
Martor îi e Dumnezeu că este complet nevinovată. Dar nu poate protesta în niciun chip, nu poate schimba sentinţa dată de judecători, nu poate chema pe nimeni în ajutor, nu mai poate face nimic. Cine să-i dea dreptate, când toţi sunt împotriva ei, când toţi o urăsc de moarte şi ar fi foarte fericiţi să n-o mai vadă regină? Cine s-o mai iubească după ce a pierdut două regate, după ce a păşit pe calea cea neagră a crimei îngropând doi soţi şi după ce din cauza unui amant nemilos şi fără scrupule, contele Bothwell, singurul bărbat pe care ea l-a iubit vreodată şi pe care l-a urmat cu tot entuziasmul până la capăt, s-au dus bătălii sângeroase în care au pierit atâţia şi atâţia oameni? Şi, mai ales, cine să-i facă dreptate, acolo unde nu există dreptate, ci numai o dorinţă fără margini pentru putere şi control?
Totuşi, până în ultimul moment, ea îşi păstrează măreţia regească. În faţa eşafodului, înainte de a îngenunchea, înainte ca preotul să-şi termine predica, Maria Stuart sărută crucifixul, îşi face cruce şi rosteşte ultimele cuvinte: „ Primeşte-mă şi pe mine, Isus Christos, în braţele tale milostive, larg deschise cum sunt pe crucea aceasta, şi iartă-mi toate păcatele mele. Amin. ” Apoi îngenunchează, securea cade cu toată greutatea şi toată forţa şi o dată cu ea se pierde orice suflu de viaţă a celei ce a fost regină încă de la vârsta de 6 zile. În sfârşit Maria Stuart nu mai contează, e uitată...
Leadership: Rolul încordat pe care ţi-l asumi este de fapt o variantă de conflict de rol care apare la nivelul aceluiași status?
Toţi conducătorii gândesc la scară mare, ţintesc sus şi îşi atacă obiectivele cu mult curaj şi tenacitate. Cu ajutorul viziunii pe care o au şi pe care, de altfel, o insuflă şi celor din jurul lor, ei îşi planifica pas cu pas, cu un simţ al răspunderii destul de mare, cursul specific acţiunilor pe care le vor întreprinde. Dar, din fericire sau din nefericire, iar istoria dovedeşte cu prisosinţă acest lucru, numai cei agresivi, competitivi, conduşi de o ambiţie colosală, animaţi de dorinţa de a se afla tot timpul în vârful piramidei puterii, vor putea să domine până în ultima clipă scena politică a unei ţări.
Numai acele voinţe neclintite în împrejurări aspre, cu tendinţe puternice de comandant, mânate de dorinţa de supremaţie, vor fi capabile să se împotrivească pe faţă oricăror uneltiri şi vicleşuguri şi, luptând vitejeşte, neîncetat, să câştige orice bătălie şi să-şi păstreze poziţia în vârful piramidei.
O inimă prea nobilă, dar o inimă prea slabă. Maria Stuart a posedat puterea, primind titlul de regină chiar în primele zile de la naştere, dar i-au lipsit calităţile esenţiale unui lider puternic: curajul, chibzuinţa, tăria de caracter şi voinţa de fier - care se dezvoltă în timp, i-a lipsit fără îndoială acel imbold nemăsurat specific liderilor dârzi, aspri şi neînduplecaţi, care ştiu să-şi impună voinţa şi interesele, şi care acţionează fără să stea prea mult pe gânduri. Mai mult decât atât, ea s-a îndepărtat de valorile pe care se clădeşte potenţialul şi valoarea unui lider foarte bun: integritatea, solidaritatea, dreptatea, moralitatea şi simţul datoriei.
Conflictul de rol apare atunci când îţi asumi o poziţie care nu poate fi acceptată decât cu preţul părăsirii ei. Începi să te simţi străin de lumea în care te-ai dezvoltat, te simţi copleşit de responsabilitatea uriaşă a tot ce ţi se întâmplă, situaţie care culminează cu ascunderea umilă în tine însuţi pusă pe seama ruşinii de judecata şi gura lumii.
Şarmul, frumuseţea şi eleganţa nu i-au adus reginei decât un scurt moment de glorie, ea a ştiut să capteze atenţia oamenilor prin apariţiile ei pline de gratie şi feminitate, dar nu a ştiut să controleze „mingea pe terenul propriu”, deşi a avut o bună bucată de vreme sfetnici foarte devotaţi şi înţelepţi. Mai mult decât atât, de nenumărate ori, din nenumărate direcţii, a primit semnale clare, i s-au dat sfaturi preţioase, toate venite în sprijinul ei ca să-şi poată îndrepta paşii în direcţia cea mai bună.
Dar ea a greşit încercând mereu să-şi clădească viitorul pe nădejdea că, fiind regină, i se cuvine totul şi va fi ferită de orice fel de necazuri. Iar asta a condus-o, încet, încet, la eşafod, spre pierzanie. Cine pariază totul pe un singur număr, are mai multe şanse să piardă, decât să câştige.
Leadership: Alegi între a fi conducător sau marionetă din unghiul unei puteri care îşi disimulează adevărata natură pe termen lung?
Cel mai eficient lider este acela care este destul de inteligent pentru a se înconjura de oameni valoroşi, de o echipă de profesionişti pe care să se sprijine mereu, mai ales în clipele grele, care să-i furnizeze informaţii importante şi un sprijin optim, astfel încât să-l ţină la distanţă de orice i-ar putea dăuna în vreun fel imaginea sau cariera, astfel încât să nu fie niciodată „prins pe picior greşit”, sau mai rău, să nu fie niciodată călcat în picioare.
Un lider care crede că poate reuşi să-şi atingă scopurile având în jurul lui numai marionete, se înşală amarnic. O marionetă poate fi numai folosită, niciodată ea nu va îndrăzni, nu va da dovadă acel impuls creator, dătător de forţă şi energie, care să o împingă să acţioneze din propria iniţiativă. Ea trebuie să se supună, să slujească, fiind manipulată. Ea poate fi de partea învingătorului, dar niciodată, cu niciun chip nu poate fi ea însăşi un învingător.
Puterea care îşi disimulează adevărata natură pe termen lung este o luptă pierdută împotriva ta, creând modele de gândire bazate pe remușcări, nostalgii, disperări, îndoieli în legătură cu etica faptelor comise, ceea ce face mai greu pentru tine să performezi cum vrei.
Maria Stuart, deşi regină, a fost o marionetă grozavă în mâinile versatului conte de Bothwell, concubinul ei, care avea interese mult mai mari decât şi-ar fi putut ea imagina. De fapt, toate problemele reginei s-au datorat întru totul acestui Don Juan, acestui seducător fără margini, cu o capacitate formidabilă de a descoperi slăbiciunile omeneşti, care cuprins de o singură dorinţă, motivat de un singur scop – acela de a pune mâna pe putere, a împins-o la cele mai mari fărădelegi.
Iar Maria Stuart, dominată de acel sentiment deosebit pe care îl au numai oamenii înlănţuiţi de o singură dragoste, o dragoste fără margini, ce se doreşte a fi împlinită, s-a dăruit lui complet, i s-a supus cu toată fiinţa, slujindu-l cu o credinţă vie, cu devotament şi pasiune, până în ultima clipă.
Înainte de a aborda leadershipul încearcă să te raportezi la nivelul de experienţă pe care încă nu-l posezi - experienţa de a fi regină pentru o zi, ultima zi din viaţa ta.
Poţi suporta experienţa de a fi cuprins de ceva care e mai puternic decât tine? Cum tratezi neputinţa de a fi cuprins de limitele sensibilităţii?
Dar, iubirea fără raţiune îl duce pe om într-o direcţie nefavorabilă. La fel ca în orice tragică poveste de iubire, şi unul şi altul, şi soţul şi soţia (căci da, s-au căsătorit), au avut parte de un sfârşit cutremurător: mai întâi el, apoi ea, după măsura păcatelor, ca o pedeapsă pentru toate crimele şi fărădelegile comise.
Şi conducătorul şi marioneta au împărţit în final acelaşi destin funest: o moarte rapidă, dar înfricoşătoare, şi numai un singur lucru le-a mai încălzit sufletele în clipa cea din urmă, un singur gând, un ultim glas: „Amin”.
Ultimul glas din ceasul morţii este de fapt o atenţionare de care trebuie să ţii cont atunci când te urci pe scaunul împărăţiei: judecata este fără milă pentru cel care îşi pierde caracterul.
