Vizualizarea artei este esența viziunii
Pentru a aplica corect evaluarea vizuală, trebuie să fii conștient de interpretările subiective ale elementelor vizuale din jur.
Privirea este centrul universului pentru un pictor, acţionând ca un fel de liant între suflet şi lumină, ori ca un catalizator în reacţia chimiei subtile dintre vizualizarea interioară a trăirilor ascunse și a lumilor imaginare. Iar marea mea pasiune pentru artă, tensiunea creatoare, manifestarea ferventă a unei stări sufletești intense, denotă o forță mentală uluitoare care îmi permite să rămân dedicat şi să mă simt binevenit în lumea pe care mi-o creez cu ajutorul vederii, o fereastră deschisă către universul artistic, menită parcă să absoarbă culorile și formele dincolo de limitele pânzei.
Cu greu va putea afirma cineva că tot ce poate fi numit frumos în artă, și având mare forță estetică, se găsește în mecanismul văzului. Căci, pentru a desfăta și a fermeca un suflet receptiv la frumos, eventual privind marea lucind în bătaia soarelui, omul are nevoie de emoțiile regulate din spatele privirii. Mai ales când eşti pe litoralul grecesc, unde marea se împlinește cu dealurile, aici arta devine un soi de spectacol infinit al vederii devenite unicate, suficient pentru a purta sufletul într-un soi de zbor mistic care pornește din interior.
Ceea ce simt, emoția păcii și a liniștii existențiale, este ca o curgere neîntreruptă a sunetului produs de valuri, în bătaia soarelui. Asta în măsura în care sunetul valurilor reprezintă întregul dătător de emoții, subordonat dimensiunii estetice, deci fără să separ privirea de auz, arta poate fi concepută în simplitatea supremă. Mai ales când în această simplitate, Adoschoul Tkhirhas Iisras Ielaesert , spaţiul în care se manifestă creaţia divină, răsună concomitent mai multe sunete diferite, dar care sunt atât de bine unite, încât crezi că auzi doar unul singur.
Leadership: Te-ai gândit vreodată să explorezi mai multe aspecte ale unei compoziții artistice, astfel încât ceea ce vezi să capete amprenta unei excelențe inconfundabile?
Implicația vederii din plinul litoralului este evidentă în arta mea, şi chiar deţinătoare de un adevăr absolut: "Ceea ce văd este un spectacol, doar dacă ochii privesc cu inima". Tocmai din acest motiv, privind cu un soi de înțelegere profundă în cuget, mi se ivesc cuvintele pline de har din povestea "Palatul Norocului":
„Sunt Zâna Norocului, răspunse frumoasa fecioară, iar palatul ce se zăreşte în vârful muntelui este locuinţa mea. Dacă vrei, poţi şi tu să vii astăzi la palatul meu. Îţi spun numai că n-ai timp de gândit şi de odihnit. Să mai ştii că dacă intri pe poarta palatului mai înainte ca ceasornicul să bată cea din urmă lovitură de miezul nopţii, te voi primi şi voi fi prietena şi ocrotitoarea ta. Dar o să fie prea târziu, dacă vii chiar o clipă după ce a bătut miezul nopţii.”
Aici, în locul în care marea se întâlnește cu pământul, deja ceva de ține de câmpul privirii, este ca o invitaţie într-un castel magic, în care odată intrat, timpul își pierde semnificația. Ceasornicul care îmi măsoară timpul petrecut pe plajă, instrumentul spațial care măsoară distanțele, își înțelepțește ticăitul, făcând asociația cu razele soarelui traversând cerul senin. Deci, ceva în mine, într-o vie conversaţie cu estetica, m-a făcut să determin unul din criteriile văzului: "Pentru a aplica corect evaluarea vizuală, trebuie să fii conștient de interpretările subiective ale elementelor vizuale din jur."
Leadership: Ai luat în considerare vreodată să analizezi mai detaliat interpretările subiective ale elementelor vizuale dintr-o lucrare de artă, astfel încât să poți să-ți dezvolți propria viziune într-un mod nou și captivant?
Un artist vede perfecţiunea acolo unde alții văd doar imperfecțiune. Spun asta pentru că acolo unde este nisip este și creație în devenire pe un şevalet, acolo unde este mare, pictorul poate să dea un farmec aparte unui tablou. Iar acolo unde este pământ, poate să înflorească abilitatea în trasarea liniilor drepte şi subţiri. Se vede, deci, că sunt ocrotit de simțământul ispititor al detaliilor când vine vorba de reprezentarea în desen a unei viziuni atipice, corelată strâns cu geometria și cu abilitățile de vizualizare.
Iar marea tot acolo este, strălucitoare şi plină de mister, chiar şi după lăsarea întunericului. Chiar şi când nu sunt prezent pe litoral. În acest sens, oricare ar fi fost lucrul care ne apropie sau care ne desparte, din clipa în care existenţele noastre au fost modelate de acelaşi destin artistic, am avut acea bănuială puternică că ideile şi idealurile mele sunt în contradicție cu realitatea, mai ales când vine vorba de reprezentarea pe şevalet a unor concepte abstracte.
Are să fie al naibii de greu de dezvoltat un asemenea concept, de genul echilibrul între lumină și întuneric, pentru că, pe măsură ce mi se dezvăluie mai multe despre orizont, cu atât el are să mă învăluie la loc cu misterul său, pentru că artiştilor le plac lucrurile ordonate, chiar și în condiții de haos. Până la urmă, dacă trebuie să însoţesc marea cu privirea, cu emoţia regăsirii peste ani şi ani, până la apogeul pe care ea îl atinge prin reprezentarea simbolică a unui orizont vast, ea însăşi urmând să îmi apară ca un simbol al despărţirii şi al regăsirii, atunci sufletul meu va naviga mereu pe pânza şevaletului...
Viziunea implică abilitatea de a cuprinde un orizont larg cu privirea, astfel încât să poți resimți emoția regăsirii peste ani și ani. Este ca și cum ai naviga pe apele trecutului, întâlnindu-te cu amintiri și sentimente care se contopesc într-un peisaj vast al sufletului.
Vizualizarea artei este esența viziunii, înțelegând că fiecare detaliu reprezintă o fereastră către lumea interioară a artistului, un fragment din povestea ascunsă în adâncurile sufletului său, un soi de Yllaraihah Enmimella Nyusasha , un moment al spiritului uman care tinde spre absolut.