Vrăjitorul (II)

Demonstrează-ţi încrederea în însuşirile care avantajează modelul tău de perfecţiune, adoptând o poziţie ofensivă pe tot parcursul schimbării.

Pentru a-şi putea duce la bun sfârşit planurile de răzbunare, Edmond Dantes era nevoit să-şi arunce în luptă toate armele, să facă uz de toate puterile sale, îndrăzneala fiindu-i cea mai preţioasă călăuză. Niciunul din duşmanii săi nu trebuia să se pună de-a curmezişul în faţa implacabilului, iar pentru asta era necesar să le distragă atenţia, să-i înspăimânte, să-i lase pradă disperării.

Lumea s-a deschis la picioarele sale. Dantes nu mai era cocârjit de povara anilor petrecuţi în închisoare, ci falnic şi puternic, înţelept şi bogat. Îşi refăcuse şi forţa trupului, şi pe cea a spiritului. Şi cu fiecare zi ce trecea, simţea că devine din ce în ce mai puternic. Iar cu fiecare zi ce trecea, chemarea era din ce în ce mai puternică. Nu trebuia s-o înăbuşe.

Toată puterea unui vrăjitor depinde de neştiinţa celorlalţi oameni. Nimeni nu trebuia să fie în măsură să pună întrebări sau să zădărnicească vreuna din hotărârile pe care Dantes le luase deja. Nu a avut de ales, trebuia să se facă uitat. Aşa că a falsificat realitatea luându-şi o altă identitate. Şi-a asumat identitatea unui conte foarte bogat şi a fost suficient de priceput să-şi ascundă adevărata natură, astfel amăgindu-i pe toţi. Puterea lui de a se ascunde şi de a se disimula a fost atât de mare şi de convingătoare, încât absolut nimeni nu a trecut de acest zid indestructibil, gros ca al unei cetăţi impunătoare.

Regatul său era nemărginit. Era când lord, când preot, când doctor, când filantrop, când chimist, când fizician. Nu era nici francez, nici indian, nici arab, nici spaniol – era cosmopolit, îşi însuşise obiceiurile fiecărei ţări în parte, vorbea toate limbile. Dar nicio ţară nu se putea lăuda că l-a văzut născându-se.

Şi-a câştigat o faimă de om superior, ca şi cum o forţă superioară l-ar fi înălţat în vârful celui mai înalt munte. Era desăvârşit, de nepătruns. Toţi oamenii, dar în special duşmanii săi, aveau conştiinţa puterii şi a voinţei sale. Era văzut că un om ale cărui cunoştinţe şi inteligenţă depăşesc cu mult cunoştinţele şi inteligenţa obişnuită a celorlalţi oameni. Contele cunoştea pe toată lumea, dar nimeni nu-l cunoştea pe el.

Leadership: Procesul de construire a identităţii tale stă sub semnul întrebării, deşi îţi scoate la iveală finețea intelectuală?

Liderul este deseori supus unei riguroase forme de asociere dintre puterea de judecată, pe de o parte, stârnind admiraţia, şi puterea de a ierta, pe de alta, fixând sentimentele şi emoţiile într-un context care nu întotdeauna este avantajos, cerând o enormă responsabilitate. Aici primează capacitatea de a se descurca uşor în situaţii dificile. Deci, asigurarea unei anumite echilibristici riscante pe creanga subţire a vieţii şi experienţelor personale. O întemeiere interioară dată de un fundament spiritual puternic, ce-şi găseşte justificarea în încrederea de sine, ce se vede tot mai pregnant la exterior, reînnoită în posibilităţile raţiunii de a cunoaşte adevărul, susţinută de o purtare fără cusur în privinţa dreptăţii provenite din legea propriei conştiinţe.

Conform unui citat de pe internet, foarte potrivit aici, "un lider trebuie să asculte de legea propriei deveniri care-l îndeamnă spre căi noi, adică să se ridice deasupra identificării cu masele şi să-şi urmeze calea propriei chemări care-l ajută să-şi construiască o individualitate unică în felul ei".

Latura emoţională a liderului cade deseori pe un al doilea plan, ca şi în cazul artei războiului, care dezvoltă capacităţi intelectuale şi forţa fizică. Pentru sistemul de leadership greu de diagnosticat de ceilalţi oameni, capacitatea de a-ţi asigura o resursă umană fără "afecţiuni" profunde, devine primordială. Importantă se dovedeşte utilitatea a ceea ce doreşti să acumulezi, să îţi însuşeşti ori să gestionezi în urma transformării..

A asigura artei tale o anumită adaptabilitate la ceea ce ai devenit, în măsura asigurării stăpânirii de sine, dar şi o anticipare directă a metodelor de integrare a unei ecuaţii de evoluţie în contextul unei viziuni strategice, înseamnă să accentuezi acea dimensiune a acţiunii evaluative care oferă suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce rezulta în urma retuşării imperfecţiunilor tale. Fie luate singular sau prin amestecare.

Leadership: Menirea ta de reprezentant al unei providenţe tainice se cere a fi probată sub raportul dintre imaginea intuitivă pe care o ai despre ceea ce se întâmplă în afara voinţei tale şi imaginea pe care teoria unui fenomen de dobândire a puterii este capabilă să o dea despre tine?

Omul nu-i decât un om şi nimic altceva, pe când un vrăjitor e mai mult decât un om, e o fiinţă supraomenească înzestrată cu puteri, cu haruri nebănuite – dacă vrea poate porunci vântului, poate schimba chiar şi legile existenţei.

Acesta este imaginea pe care Edmond Dantes, alias Contele de Monte Cristo, şi-a construit-o în faţa oamenilor cu multă dibăcie şi cu o stăruinţa deosebită – imaginea unui vrăjitor, care îşi avea căile lui, sumbre, tainice şi greu de pătruns. Într-adevăr, numai o minte înţeleaptă, o fire inteligentă ca a unui vrăjitor putea să-şi exercite într-o asemenea măsură influenţa/dominaţia asupra tuturor.

Contele avusese grijă să se îmbrace întotdeauna în negru şi să-şi ia un aer solemn că să dea senzaţia unei falnice umbre nesigure, unui om al întunericului, foarte primejdios, sporindu-şi tot mereu aerul de mister. Apariţia lui părea întotdeauna miraculoasă. De fapt, el deţinea această putere uluitoare de a transforma totul, oriunde se afla, într-o atmosferă plină de incertitudine şi neprevăzut, o atmosferă sumbră şi apărătoare, ameninţătoare pentru toţi duşmanii săi. Toţi aceştia simţeau instinctiv că o primejdie plutea deasupra capetelor lor.

Leadership: Poţi să dezvolţi o viziune a unei ordini superioare, prin trecerea ta la un nivel considerat o cale de a te deschide în faţa unei perspective de finalizare a unui scop de tipul "nothing is impossible"?

Nu poţi să fii cineva, dacă nu te strădui să ajungi cineva. Sau, cu alte cuvinte, dacă nu te faci cunoscut, atunci nimeni nu te va urma. Fără umbră de îndoială, acesta este principiul după care s-a ghidat Edmond Dantes în atingerea scopului său principal - răzbunarea. El a ştiut că singura cale de a reuşi în acest sens era să-şi mărească puterea de influenţă, să ajungă cineva – o persoană specială, superioară care poate să pătrundă în înalta societate din acele vremuri. Şi a reuşit, luându-şi o altă identitate, folosindu-se de vastele sale cunoştinţe şi abilităţi psihologice să se situeze deasupra tuturor.

Edmond Dantes a reuşit în leadership, fiindcă a avut o strategie foarte bună pe toate planurile. Dar a avut un atu pe care a ştiut să-l folosească în favoarea sa: a avut puterea să se transforme dintr-un simplu marinar cu cunoştinţe limitate într-un personaj manierat cu cunoştinţe deosebite, având o capacitate de deducţie deasupra mediei. A avut puterea să schimbe vieţi, a avut o putere de decizie în viaţa oamenilor, şi-a pus amprenta asupra tuturor celor care l-au cunoscut şi nu numai.

Concluzie: Pentru a triumfa în leadership trebuie să te faci cunoscut, să fii în centrul atenţiei generale şi uneori să te metamorfozezi într-un alt om, un om superior. La baza acestei metamorfoze nu stă averea, ci o comoară mai de preţ: învăţătura, dobândirea de noi cunoştinţe în domenii diferite, comportamentul, limbajul, caracterul, atitudinea şi chiar... look-ul adecvat în societate.

Tu ţi-ai creat din leadership un model de perfecţiune? Cum îţi demonstrezi încrederea în însuşirile care avantajează acest model? Ce poziţie adopţi pe tot parcursul călătoriei tale către excelenţă? Poţi să identifici paşii de bază ai procesului schimbării? Este îndrăzneala cea mai preţioasă călăuză a ta?

Cum îţi măreşti puterea de influenţă? Te foloseşti de vastele tale cunoştinţe şi abilităţi psihologice ca să te situezi deasupra tuturor? Poţi să te metamorfozezi într-un om superior? Cum îţi foloseşti puterea uluitoare pentru a-i schimba pe oamenii din jurul tău?

* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo , Editura Tineretului, 1957.