Atingerea maestrului
Titlu original: Atingerea maestrului
|
Liderii sunt înzestraţi cu însuşiri excepţionale, însuşiri care întrec cu mult calităţile obişnuite ale oamenilor de rând, şi pe care doar timpul şi viaţa le scot la iveală. Inteligenţi, ambiţioşi uneori până la exces, se pregătesc în mod deosebit, încă din cea mai fragedă tinereţe, pentru misiunea lor. Ascensiunea celor mai mulţi dintre ei se realizează, dimpotrivă, lent şi stăruitor, prin sacrificii şi munca enormă. Dar în cele din urmă reuşesc să-şi atingă scopurile propuse datorită perseverenţei, credinţei şi dăruirii pe care le manifestă, mereu, faţă de idealurile lor. Uneori reuşesc să se impună prin metode numai de ei ştiute, prin viclenie şi diplomaţie precoce, alteori prin forţă, dar de multe ori printr-o conduită etică exemplară, prin imaginaţie şi ingeniozitate.
Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii înseamnă un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte. Dar întotdeauna balanţa se înclină în favoarea celor tari, care joacă şi vor juca întotdeauna dur, şi care vor adopta toate strategiile posibile pentru a câştiga, spre disperarea şi dezamăgirea multora. Din fericire sau din nefericire, soarta întotdeauna îi favorizează doar pe cei puternici, care se încăpăţânează să câştige cu orice preţ, iar pe cei slabi, fără o permanentă credinţă şi voinţă, îi doboară negreşit. Celor nemerituoşi ascensiunea spre putere se datorează unor împrejurări deosebite şi nu muncii lor. Ei vor rezista puţin fiind, în chip brusc, înlăturaţi de cei cu adevărat merituoşi.
„Atingerea maestrului” este o culegere de exemple prin care doresc să accentuez mai bine ce anume îi caracterizează pe lideri, şi părţile lor bune, dar şi părţile lor rele, de ce sunt ei în stare, care sunt valorile în care cred, care sunt strategiile de dobândire a puterii şi planurile pe care le iniţiază şi, de asemenea, învăţămintele pe care trebuie să le tragem din tot ceea ce ei fac.
Consider că „Atingerea maestrului” este o carte utilă tuturor oamenilor, dar mai ales tinerilor care, fiind la început de drum, li se reproşează lipsa de experienţă, ca şi când şcolile urmate le pot oferi acest lucru.