Adâncurile sufletului

Oamenii vor fi dispuşi să te accepte ca lider atâta timp cât te vor percepe ca un om apropiat sufletului lor.

În finalul filmului "Prince of Persia – The sands of time" , are loc un dialog între prinţesa Alamutului, Tamina, şi prinţul Persiei, Dastan, care urmau să se căsătorească pentru ca cele două naţiuni să fie strâns unite nu numai prin relaţiile de vecinătate şi de prietenie.

- Cum pot avea încredere în omul care a străpuns zidurile oraşului meu? îl întreabă prinţesa pe Dastan privindu-l cu stăruinţă, cercetându-l cu o atenţie desăvârşită, încercând parcă să-i descifreze intenţiile.

Privirea lui Dastan era calmă şi chiar strălucitoare. Privind-o adânc în ochi, cuprins de o bucurie nespusă, el îi răspunde cu acea căldură a inimii pe care n-o găseşti niciodată când o cauţi:

- Încep să cred că nu mai sunt acelaşi om care le-a străpuns.

Leadership: Experimentezi caracteristicile principale ale unui drum anevoios, şi totuşi, în final împlinitor al unui ideal nutrit cu neîntinată credinţă într-o izbândă care-ţi asigură întoarcerea la un feeling de "deja-vu" ?

În glasul lui răsuna o siguranţă, o convingere, o energie, care o puse pe gânduri pe prinţesă. Privindu-l uluită, emoţionată, Tamina exclamă cu o oarecare reţinere:

- E o perioadă cam scurtă ca un om să se schimbe într-atât.

- Poate, răspunde Dastan, care fără îndoială îşi reamintea toate întâmplările trăite alături de ea.

- Se pare că ai descoperit ceva prinţe... o nouă conştiinţă spirituală.

- Un destin, răspunde el cu vocea pe deplin liniştită.

Şi atunci a fost ca şi cum timpul s-a oprit în loc. Cuvintele lui îi aprinseră prinţesei focul din inimă. Îl privi pe Dastan cu o expresie de duioşie ce se asemăna cu dragostea, gasul inimii ei era cu desăvârşire vesel şi-i făgăduia numai bucurii şi împliniri. O seninătate aproape supraomenească părea că îi învăluia pe amândoi ca o aureolă. Sângele lor simţea aceleaşi înflăcărări.

Leadership: Inspiraţia de a împlini un destin măreţ vine din totala ta acceptare a realităţii numită "coincidenţa oppositorum" în actul regăsirii sinelui de care ai fugit tot timpul?

Unul din secretele leadershipului e că nu-i nevoie să înţelegi un lucru, ca să-l simţi. Există situaţii când oamenii simt din instinct, dar nu se pot exprima prin vorbe. Ştiu pur şi simplu. Înţeleg îndată cum stau de fapt lucrurile. Poate raţiunea, poate conştientul dau greş, dar inima nu-i înşală niciodată.

Prinţesa Tamina nu-l măsurase decât din priviri pe prinţul Dastan, nu-i judecase faptele, dar i-a simţit firea, sufletul, după privirea lui caldă şi duioasă. Văzându-i licărirea din ochi, ea înţelesese. Fusese imediat cuprinsă de un fel de admiraţie mută şi reverenţioasă. Căci a putut să vadă până în adâncul sufletului lui, şi i-a văzut adevărata faţă, adevăratul său caracter, adevăratul său "Eu". Ea nu ar fi preţuit niciodată acea unire dacă nu ar fi "văzut" sufletul prinţului, ce îi gândea mintea şi ce simţea pentru ea.

Ca lider, trebuie să întreprinzi o călătorie: călătoria spre tine însuţi, care te va ajuta să-ţi cunoşti în amănunt personalitatea şi convingerile pe care le ai, şi să-ţi analizezi alegerile pe care le vei avea de făcut. Priveşte-te cu ochii sufletului, apoi modelează-ţi potenţialul după propriile tale convingeri, criterii şi idei. Caută să fii aşa cum te vezi. Dă glas realităţii prin intermediul a ceea ce eşti, a ceea ce gândeşti, a ceea ce simţi şi a ceea ce­ţi doreşti. Leadershipul se întăreşte prin dezvoltarea inteligenţei tale emoţionale.

Coincidenţa oppositorum, concept filosofic și religios care semnifică „coincidența contrariilor", se aplică în situaţia în care două persoane cu convingeri total diferite ajung, printr-o întorsătură a destinului, să împărtăşească aceleaşi experienţe, aceleaşi valori, să posede cunoştinţe asemănătoare şi să gândească prin gândurile celuilalt fiecare pas următor.

Iar a-ţi regăsi sinele de care ai fugit tot timpul este similar cu a-ţi cumpăra o hartă care te ajuta să scurtezi drumul spre destinaţia finală, chiar atunci când eşti pe punctul de a renunţa la călătoria ta.

Leadership: Exersezi aplicarea libertăţii în alternanţă când eşti pe punctul de a simţi ceva ce nu vrei să simţi?

Leadershipul este produsul contribuţiei tale la perpetuarea unei înţelegeri corecte şi clare a experienţei de a te conecta la ceilalţi oameni. Felul cum te manifeşti în ochii lor, asigurând proporţia dintre firesc şi forţat, spune ceva despre fineţea ta, despre profunzimea propriei tale realităţi - în care te vezi cu totul altcineva, oferind criterii de ordonare a elementelor disparate în climatul personal.

În sensul acesta, leadershipul nu se referă strict la viitorul plin de aspiraţii pe care îl poţi cunoaște prin puterea minții de a controla realitatea, ci la prezentul în care te găseşti ca suflet, punându-ţi amprenta asupra îmbunătățirii acelor aspecte de contrast care au un impact semnificativ asupra conştiinţei. Conştiinţa de a fi purtătorul unui destin unic - destinul propriei funcţionări în relaţie cu un nivel înalt de însemnătate.

Ceea ce te plasează într-o configuraţie mai înaltă de "iluminare" şi transformare, la nivel de conştiinţă, spre un nou aspect a cine eşti cu adevărat, este redat în chip nemijlocit de scriitoarea franceză, Marguerite Yourcenar, într-una din cărţile sale:

"Toţi exersăm aplicarea libertăţii în alternanţă: emoţiile, ideile, preocupările, trebuie să fie capabile în orice moment de întrerupere şi reluare. Certitudinea de a le putea alunga sau rechema ca pe nişte sclavi ne privează de orice tendinţă tiranică, dezlegându-ne de sentimentul oricărei constrângeri."

Tot ceea ce intră în relaţie cu personalitatea şi convingerile tale, creând ori un efect de distanţare faţă de ce incluzi uzual în sfera propriei tale măreţii, ori un efect de apropiere faţă de ceea ce îţi alimentează fericirea, se reflectă în această "libertate în alternanţă", care trebuie exersată la nivel de joc de rol.

Ea vizează aşteptările, atitudinile şi strategiile individului pentru orientarea sa într-un climat schimbător, într-un joc plin de întreruperi şi reluări, dar care îl reprezintă întotdeauna fidel propriilor gânduri şi sentimente. Iar în acest caz leadershipul poate fi considerat rezultatul unei munci grele de lucru cu sinele, însoţit de un salt în viitor, o contonare în trecut şi o revenire în prezent.

Să simţi ceva ce nu vrei să simţi înseamnă să recunoşti că este ceea ce făceai până să eşuezi nu era ceea ce îţi doreai, sau că ceea ce ţi se întâmplă este o amplificare a unor sentimente de abandon cristalizate anterior.

Foarte mulţi lideri manifestă o preocupare tot mai mare faţă de atingerea rezultatelor, punând mai puţin preţ pe latura umană. Ei caută să-i împingă pur şi simplu pe oameni în direcţia dorită, forţându-i direct sau indirect să se alinieze convingerilor şi valorilor lor proprii. Însă ei nu înţeleg că pentru a schimba oamenii trebuie să intervii în comportamentul, în mintea şi mai ales în inimile lor.

Oamenii simt cine eşti, iar dacă nu te percep ca o persoană capabilă să exprime sentimente autentice de grijă şi compasiune, ca un partener de lungă durată, ci te percep ca un stăpân, atunci nu se va crea niciodată o legătură spirituală între tine şi ei.

Aşa cum aportul de sânge spre ţesuturi depinde în primul rând de cantitatea de sânge pe care o pompează inima, adică de debitul cardiac – tot aşa atingerea unei maturităţi emoţionale, care este absolut necesară pentru stabilirea şi menţinerea pe termen îndelungat a relaţiilor cu oamenii din jur, depinde în primul rând de contribuţia pozitivă pe care leadershipul tău o are la creşterea capacităţii oamenilor de a se raporta la tine, şi de „cantitatea” de răbdare pe care trebuie să ţi-o impui pentru a descoperi valoarea lor, adevărata lor natură şi adevăratele lor trăsături.

Uneori, ca să poţi schimba ceva ce nu funcţionează în viaţa ta trebuie să conştientizezi şi să recunoşti că ceea ce experimentezi este creaţia altcuiva.

Adâncurile sufletului sunt greu de pătruns, mai ales pentru aceia care nu cunosc răspunsul la ceea ce li se întâmplă pe tot parcursul sinuos al unui destin din care nu se poate ieşi cu nici un preţ.

E foarte important pentru un lider să fie perceput de oamenii care l-au ales ca fiind un aliat al lor, un om apropiat lor, care îi va conduce aidoma unei călăuze pe căile cele mai bune. Uneori sufletul său (adevărata lui fire), nu este cunoscut decât după îndelungate colaborări, alteori poate fi doar intuit. Dar odată descoperit, comportamentul oamenilor ori va fi favorabil liderului, ori va lua o turnură nefavorabilă ceea ce va crea o prăpastie uriaşă între ei, plasându-i pe poziţii antagoniste, nocive ambelor părţi.

Cum contribuie leadershipul tău la creşterea capacităţii oamenilor de a se raporta la tine?