ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Am lăsat în urma mea, o umbră

On Ianuarie 09, 2013, in Jurnal de Leadership, by Neculai Fantanaru

Respectă condiția esenţială a iniţiativei tale de a-ţi grăbi transformarea, astfel încât să rezonezi mai uşor cu întregul spectru al leadershipului.

Mă simţeam cumva învingător, în sfârşit liber şi capabil să fac orice. Îmi oferisem posibilitatea unei autoevaluări, printr-o retrospectivă a propriilor dezamăgiri şi căutări. O despărţire tacită de trecut, sănătoasă şi completă ca un lucru indispensabil în existenţa mea. Ceva îmi dădea de înţeles că mai aveam de făcut doar un singur pas spre direcţia definitivei schimbări pe care o întrezăream la orizont.

O aspră convenţie cu mine însumi. Trebuia să înfrunt acel foc mistuitor care ardea fără încetare în mine ori de câte ori încercam să iniţiez ceva. Şi cum altfel se stinge focul, decât cu îndrăzneală? Îmi impuneam o ultimă încercare, apoi, dacă dădeam greş, urma să-mi schimb traseul, definitiv şi irevocabil ca o lege dură a vieţii, respectată cu sfinţenie. Şi să caut altceva, o forţă de atracţie, nu de respingere.

O înnoire imperativă, spre care năzuiam de ceva vreme. Ideile, imaginile stăruitoare, scenariile pe baza combinării şi transformării trăsăturilor mele definitorii, nu încetau să mă obsedeze. Mă simţeam în pielea unui magician, păzitorul unei ciudate creaţii artificiale, care nu vrea să impună nimănui propriile sale viziuni şi care opune o dârză rezistenţă tuturor celor ce vor să-i impună anumite constrângeri.

Înaripat de un suflu înnoitor şi de elanul specific unui nou început, mă dăruiam în totalitate, grijuliu, cerinţelor mele interioare. Forma elaborată a proiecţiei eu-lui care spune “Da” schimbării. Eram apărătorul înfocat al aspiraţiilor mele spre a deveni altcineva, spre consolidarea unei individualităţi impusă pregnant de propria-mi examinare şi apreciere.

Eram tot mai aproape de o “aterizare” dură. Trăiam iluzia unei realităţi autoimpuse.

Pârtia abruptă a alternativei

Fără şovăială, mă lăsam purtat de paşii unei alchimii interioare, pe care mizam, tacit, cu toată fiinţa. Animat de acelaşi spirit de sacrificiu şi de aceeaşi uriaşă voinţă cu care Orfeu, fiul regelui trac Oeagrus, a coborât în infern pentru a-şi regăsi nimfa mult iubită. Dar, la fel ca şi Orfeu, frământat de temeri cum eram, nu reușeam să respect condiția esenţială a iniţiativei mele de a-mi grăbi transformarea: acceptarea.

Îmi escortam dorinţele şi idealurile departe, spre locul ştiut numai de mine, spre locul în care de fapt nu eram sigur că vreau să ajung, spre locul în care, printr-un mic spaţiu între cele două coloane ale transformării “a fi” şi “a deveni”, se putea distinge vulnerabilitatea, îndoiala şi teama. Trei componente susţinute de realitatea altora, trei goluri înscrise în propria mea poartă, în partida covârşitoare cu viaţa.

Alergam în direcţia “umbrei” pe care o întrezăream la orizont. Spre partea neînţeleasă din mine, exponentul unei atitutini contradictorii, de nesiguranţă, care reclama o uniformitate monotonă. Capitulam inconştient în faţa necunoscutului.

Nu-mi dădea seama ce se întâmplă cu mine, cu sufletul şi mintea mea, cu experienţele mele, cu tot ceea ce mă compunea în raport cu tot ceea ce mă înconjura. Ca şi cum o forţă nemaivăzută mă înălţase la o nebănuită acuitate a simţurilor. Şi, tot aceeaşi forţă, mă doborâse apoi, într-o epuizare totală.

Totul părea să se amestece într-un perpetuum mobile al identităţii, al aducerii aminte, al trecerii timpului şi al redevenirii. Traversam pârtia abruptă a alternativei: acceptarea sau respingerea. Era o mare încercare pentru cineva devenit sclavul unei stări pe axa timpului, în raport cu singurele două repere: prezentul și trecutul.

Ceea ce sunt a luat definitiv locul celui ce am fost?

Leadership: Te arăţi deschis schimbării sau continui să te ascunzi în umbra celui ce ai fost?

Năzuieşti la o înnoire totală? Mai ai de făcut un singur pas spre direcţia unei schimbări definitive? Implică acest pas o acceptare sau o renunţare? Te dăruieşti în totalitate cerinţelor tale interioare? Trăieşti iluzia unei realităţi autoimpuse? Îţi escortezi dorinţele şi idealurile departe, spre locul în care nu eşti sigur că vrei să ajungi?

Îmi amintesc ce spunea la un moment expertul în materie de leadership, John Maxwell: “Spre încântarea mea, am descoperit că un lider poate fi construit.” Dau dreptate acestei păreri.

Însă tot acest proces de construcţie a liderului, care poate fi oricând pus în funcţiune, partea importantă a realizării de sine în prezent sau viitor, poate fi urmărit pe două planuri: acceptarea sau renunţarea. Dorinţa de cucerire a unor frontiere noi sau capitularea în faţa necunoscutului.

Leadership: Semnezi la timp poliţa de asigurare pentru viaţă?

Acceptarea sau Renunţarea sunt cele două linii paralele care nu se ating, derivate din evoluţia trecutului şi prezentului – care la rândul lor determină viitorul. Două forţe decisive care despart oamenii în două categorii: învingătorii şi învinşii, cei care îşi apără cu tărie condiţia, şi cei care îşi contrazic rolul, crezurile şi menirea (pe care se sprijină leadershipul).

Ca să poţi adăuga o valoare uriaşă leadershipului trebuie să respecţi condiția esenţială a iniţiativei tale de a-ţi grăbi transformarea: acceptarea.

Acceptarea schimbării, evoluţia spre o transformare fundamentală la toate nivelele, este ca o poliţă de asigurare pentru viaţă: alegerea dacă o semnezi sau nu, îţi aparţine.

Dacă năzuieşti la o înnoire a identităţii, a gândirii şi făptuirii, a modului de a reflecta şi de a acţiona, trebuie să fii dispus să te raportezi mai mult la dimensiunea leadershipului. Adică să pui în prim plan realitatea şi evoluţia personală.

Cu responsabilitate, fără a formula obiecţiuni care nu fac altceva decât să lungească procesul de evoluţie, trebuie să semnezi acordul cu propria ta persoană, să confirmi faptul ca ai înţeles termenii şi condiţiile impuse de viitorul tău statut.

Respecţi cu uşurinţă condiția esenţială a iniţiativei tale de a te transforma într-un alt om? Te detaşezi de partea neînţeleasă din tine, sau o accepţi cu uşurinţă? Cum traversezi pârtia abruptă a alternativei? Te arăţi deschis schimbării sau continui să te ascunzi în umbra celui ce ai fost?

Potenţialul tău de lider corespunde unui leadership performant?

Acceptarea schimbării este primul pas spre marea transformare. Ea este dată de senzaţia de plenitudine din momentul acela cheie în care reuşeşti să te defineşti, atunci când toate calităţile tale se unesc într-un singur nucleu şi se materializează într-un set de acţiuni care duc în final la atingerea potenţialului propriu.

Acceptarea se aplică întregului spectru al existenţei tale ca Om şi ca lider. Ea se realizează şi se manifestă în mod practic atunci când alergi în direcţia “umbrei” pe care o întrezăreşti la orizont. Când îţi canalizezi eforturile spre partea neînţeleasă din tine, când ajungi să înţelegi într-un fel nou şi clar ceva ce ai simţit întotdeauna intuitiv. Trebuie să te sprijini pe “umerii” acceptării dacă vrei să adaugi valoare vieţii tale.

O insuficienţă sau o absenţă a deciziilor care se impun a fi luate în momentele de incertitudine, atunci când asupra ta planează suspiciuni, când orizonturile îţi sunt învăluie în ceaţă, răsfrângându-se apoi asupra întregii tale evoluţii, - poate diminua abilitatea şi dispoziţia ta de a te ocupa de acele aspecte definitorii ale caracterului tău pe care se sprijină stilul leadershipului practicat.

Am lăsat în urma mea, o umbră aduce în prim plan acceptarea îndepărtării rezistenţei la transformare, şi redeschiderea unei căi luminoase, de real interes vieţii. Decide momentul despărţirii de trecut, de cel care ai fost, aducând o contribuţie majoră la identificarea şi valorificarea potenţialului tău de lider.

Decizia de a te schimba îţi aparţine în totalitate. Dacă vrei să faci din tine un lider trebuie să te bazezi pe analiza potenţialului tău, pe acceptarea neimpusă de a urma un trend ascendent în concordanţă cu personalitatea şi capacitatea ta de transformare - acceptarea renunţării la trecut, şi ancorarea ta în prezent şi viitor.

Concluzie: Fiecare este propriul său lider în ceea ce priveşte viitorul său, dar este o dovadă de maturitate să accepţi să te transformi şi să devii un om pe care lumea se poate baza. Într-un om care are un „modus operandi” constructiv spre binele lui şi al celorlalţi, care acceptă asumarea responsabilităţilor majore pe care le implică noul său statut.

Respectă condiția esenţială a iniţiativei tale de a-ţi grăbi transformarea, ca să rezonezi mai uşor cu întregul spectru al leadershipului.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us