Ancestrum

Adevărata putere nu izvorăște din locul în care ne naștem, ci din ceea ce alegem să devenim atunci când destinul ne poartă departe de tot ceea ce credem că suntem.

Viața lumii și a tuturor celor ce o populează nu este decât o repetare necontenită a unor perioade lungi de liniște și zbucium. Iar prezicătorii, destul de mulți, așează câteodată un ins sau o întâmplare în șirul evenimentelor deja trecute, prevestind ce va fi mai departe. Nu e oare un mister? Căci tocmai trecerea aceasta ciclică, veșnic repetată pe perioade atât de întinse, e cu atât mai semnificativă cu cât urmează cu atâta fidelitate drumul unei vieți arhetipale ancestrale. Un lucru menit să se repete după mii și mii de ani trebuie să fie valabil pentru clipa din prezent a vieții.

Încă o dată, scribul ajunsese pe pământul deșertic, din inima Țării Sfinte, acolo unde ziua povestește despre stelele care veghează noaptea. De săptămâni întregi, același vis îl bântuia: se vedea rătăcind prin deșert, însetat și obosit, dar cu o ciudată senzație de împlinire. În fiecare dimineață se trezea cu gustul nisipului pe buze, cu acel dor inexplicabil, dincolo de spațiu și timp. Până într-o zi, când, privind în depărtarea deșertului, printr-un fel de revelație, a înțeles că visul nu era o prevestire, ci o amintire din trecut repetată în prezent.

Apoi el făcu o călătorie prin deșert, cu gândul să ajungă într-o oază deosebită, acolo unde vechii cabaliști au dat viață Cuvântului. Ore în șir a urmat caravana, fără să întâlnească niciun semn prevestitor care să-l călăuzească, de așa natură încât să-i confirme drumul mult căutat. Totuși, la fiecare pas, scribul recunoscu dunele și traseul, ca și când ar mai fi fost pe acolo, demult. Mirosul uleiului de susan și al parfumurilor vorbea și el un limbaj, un cod ancestral, pe care, doar în clipele de luciditate profundă, scribul îi descifra o anumită semnificație.

Leadership: Poate o amintire pierdută să devină catalizatorul unei noi imagini vizuale pline de autenticitate, care să reveleze faptul că unde ai fost o dată vei mai fi și altă dată?

Începea să se contureze o poveste tainică ce se amesteca întruna cu alte amintiri, cu alte vieți, pe care nu le mai putea descifra. Cu toate astea, scribul nu se arăta trist, căci unde a fost o dată va mai fi și altă dată. Totul se repetă în timpul cel mai mare, ca și când destinul nevăzut ar fi fost scris dinainte. Nimic nu e pierdut pentru vecie, spun cabaliștii, totul va fi din nou la fel cum a mai fost. Dar, întotdeauna, nostalgia este mai mare decât rațiunea și, din acest motiv, privirile-i alunecau tot timpul peste dunele de nisip, fără să le vadă, ca și când sufletul ar fi căutat ceva dincolo de ele. Era un soi de chemare ancestrală, un Aliaimero Yersmul Olyonles, ceva care se pierdea și se regăsea, făcând ca orice amintire să devină o revelație, un mister, یک احساس غیر زمینی, în sensul unei întoarceri către origini.

Tot mai mult, ceva din sine părea să rezoneze cu celebrul roman al lui Jack London, "Chemarea străbunilor", care nu este doar o poveste despre supraviețuire, ci o călătorie spirituală a lui Buck spre adevărata sa esență. Această poveste poate fi văzută și ca o metaforă pentru călătoria lui interioară. De multe ori, își spunea scribul, suntem prinși în confortul vieții moderne, dar există în noi o chemare mai profundă – o chemare ancestrală spre autenticitate, spre forța interioară, spre destinul nostru adevărat. Buck nu doar că supraviețuiește, ci renaște în sălbăticie, departe de locul său natal, devenind ceea ce fusese dintotdeauna menit să fie. Un luptător neînfricat, un conducător de rang înalt.

Ca să ajungă la acea împlinire de mult profețită, scribul a înțeles că trebuia nu doar să supraviețuiască fizic, ci să treacă printr-un proces de inițiere spirituală, să se lege de un destin care l-a chemat de mult timp, dar pe care nu l-a putut recunoaște în confortul vieții de dinainte. Această idee a spiritelor care se regăsesc, indiferent de locul unde s-au născut, este o perspectivă care rezonează cu miturile străvechi despre reîntoarcerea la esență, despre chemarea unui destin superior. Spiritele se pot rătăci, dar lumea divină nu le pierde niciodată din vedere – ele sunt chemate înapoi printr-un fir invizibil, prin semne, prin coincidențe misterioase, prin evenimente ce par întâmplătoare, dar care, de fapt, sunt parte dintr-un plan mai mare.

Leadership: În ce mod experiențele tale prezente devin puncte de reconectare cu un destin superior, așa încât ele să dăinuie ca o mărturie a spiritului ce nu poate fi înfrânt?

Doar cei care au ochi să vadă aceste semne și curajul de a urma chemarea nevăzută ajung să își împlinească adevăratul destin. Chemarea aceasta divină este, de fapt, procesul prin care un spirit trece prin foc, prin luptă dreaptă, prin sacrificiu, prin refuzul de a se pleca în fața răului, și, dacă rezistă tuturor încercărilor fără să își trădeze esența, atunci devine un conducător al lumii văzute și nevăzute. În fond, un asemenea Ales nu doar că își urmează chemarea, dar devine parte dintr-un destin sacru, devenind una cu spiritul străbunilor săi, ajungând să lumineze peste lume mesajul divin "Maktub" și să unească ceea ce a fost cândva risipit.

Drumul era totuși prea lung pentru a nu se obișnui cu singurătatea, iar când serile cădeau răcoroase, când umbrele se întindeau, chiar și tăcerea devenea o prezență vie. Și nisipul acesta, își spuse într-o zi scribul, a mai fost bătut de pași, ca și când pașii săi ar fi revenit aici, la fel ca urmele ce îl precedaseră. De ce să-ți fie atunci mai puțin apropiat de inimă acest drum decât orașul de unde am plecat? Numaidecât, simțea că deșertul îi asculta gândurile și că se străduiește să spună ceva, dar că, de fapt, el era cel ce nu putea încă vorbi cu sufletul său și nimeni nu era de vină că nu-l poate înțelege.

Nimic nu se pierde, totul se repetă în timp. Scribul a ajuns la finalul călătoriei. Numai drumul prin deșert i-a amintit cine este cu adevărat. Prin urmare, chemarea străbunilor nu este doar un instinct, ci un mesaj care vine de dincolo de locurile natale, dintr-o memorie ancestrală, dintr-un fir nevăzut care leagă trecutul de prezent și viitor. Sincronicitatea, acel fir invizibil care leagă evenimentele aparent disparate, este o cheie în această călătorie. Practic, ceva mai mare decât orice individ orchestrează evenimentele pentru ca el să ajungă acolo unde îi este locul. În cele din urmă, scribul a înțeles că adevărata putere nu izvorăște din locul în care ne naștem, ci din ceea ce alegem să devenim atunci când destinul ne poartă departe de tot ceea ce credem că suntem.

Leadershipul depășește locul de origine, revelându-se în capacitatea de a deveni altcineva decât ceea ce trecutul personal a impus.

Ancestrum simbolizează trecerea de la trecut la prezent, într-un continuum care va deveni viitor. Aici mă refer, în principal, la acea determinare divină care schimbă cursul vieții unui om ale cărui rădăcini spirituale se leagă atât de profund de voința destinului, încât ceea ce pare întâmplare devine brusc confirmarea mesajului: "Așa a fost scris."