Arta între temă şi culoare

În leadership nu este de ajuns să alegi o temă „default”, mai trebuie să găsești şi acele culori predominante de tip „model consequence relations” vizibile doar pentru cunoscători.

Toate temele sunt similare, constată Eisenstein, deoarece trecutul impregnat de culoare este inevitabil imaginat alţii, la graniţa dintre Evul Mediu şi Renaştere.

Un redactor al Direcţiei generale a cinematografiei îi face o propunere neaşteptată: să realizeze un film despre lupta împotriva ciumei. Propunerea i se pare absurdă. Toată lumea insistă pentru folosirea culorii. Eisenstein se gândeşte totuşi la proiect. Ospăţul în timpul ciumei devine episodul unic care-l interesează. Nu un film în culori, ci un film despre culoarea neagră: negrul ciumei care se întinde şi inundă totul, carnavalul pestriţ înghiţit de negrul şuvoiurilor cortegiilor funebre.

Este aici o revenire a aceleiaşi teme a fatalităţii oarbe care invadează totul. Face şi schiţe în acest sens. Dar după scurtă vreme abandonează ideea. Toate aceste planuri nu sunt pe placul lui, în ciuda pitorescului exterior, pentru că el caută o temă în care culoarea să nu fie un element ornamental, ci să devină o calitate dramaturgică necesară, crescută din interiorul temei. *

Leadership: Poți să găsești o variantă de abordare a creaţiei în care culoarea să nu fie un element ornamental, ci să devină o calitate necesară, crescută din interiorul temei?

Îndatoririle unui artist, care știe să facă din însăşi viziunea lui o adevărata capodoperă, pot fi susținute cu ajutorul concepţiilor unitare privind raporturile dintre titlul temei alese, conţinutul ei, cerinţele ei și variantele ei de interpretare ca simbol al cunoaşterii, create prin consecințele diferitelor surse de referinţă abordate.

Tema este rezultatul receptării şi prelucrării unor informații, imagini, idei, provenite în mare parte din realitate, plasate pe fondul unui decor intuit, sugerat sau dezvăluit în urma unei descoperiri. Ea reprezintă este ideea principală dezvoltată într-o operă. Receptarea unei imagini a cărei temă scoate în evidenţă culoarea, trebuie să fie rezultatul unei realităţi prelucrate artistuc şi plasată pe fondul unei descoperiri noi despre viaţă (de exemplu). În timp ce unei idei dezvăluite prin intermediul unei teme despre moarte, pe decorul unei nuanţe de gri sau negru sugerând durata de viaţă a unui eveniment mortuar, îi lipseşte acea sclipire care să facă diferenţa dintre o valoare autentică şi o ratare.

Însă nu trebuie să omitem, dat fiindcă tehnica şi execuţia o cer constant în privinţa concepţiei lucrării prezentate, că întotdeauna în vârtejul ameţitor al exprimării prin mijloace artistice se păstrează un fir unificator: dorinţa de revanşă a fanteziei asupra realităţii constrângătoare.

Leadership: Baza tematică a temei principale pe care o tratezi, poate să fie aplicată şi la legăturile dintre un tabloul principal şi un tablou secundar, încât creaţia să capete semnificaţii multiple?

Aici intervine culoarea. Dacă aș putea să trăiesc o mie de vieți, ale căror sensuri suprapuse în mod absolut numai un artist le-ar putea surprinde în lucrările sale, cred că aș reuși să împărtăşesc numai 1% din cunoaşterea pe care am avut prilejul s-o dobândesc până în prezent. Iar acest procent se micșorează pe măsura creşterii exponenţiale a experienței și a informaţiilor. Infinitul este forma minţii de a reorganiza continuu materia.

Imensa sarcina a culorilor, mai ales în erupţia fanteziei artistice, este de a domina și de a armoniza această vastă materie, mereu în mișcare, surprinzând alternanţa între natură, ştiinţă şi estetică, între emoții (dragoste și ură), între însuşirile predominante ale caracterului (viciul său virtutea), etc. Culorile, atribuite unor elemente primordiale, adesea opuse, marchează printr-o tuşă mai susţinută sau mai subtilă tot ce poate să apară disparat sau divers în seninătatea raţională a armoniei constructive.

Leadershipul, precum arta, este o dezvoltare a temei prin culoare. El cuprinde în gigantica sa „ramă” realitatea și ficţiunea în funcție de rezultatul fuzionării eterogenului cu insolitul. Culoarea este ceea ce inserezi în spaţiul unei realităţi închipuite, aşa încât realitatea să capete nota de firesc şi naturaleţe a unei atitudini avangardiste care reuşeşte să lase privitorii cu gura căscată.

În leadership nu este de ajuns să alegi o temă „default”, mai trebuie să găsești şi acele culori predominante de tip „model consequence relations” care să fie vizibile doar pentru cunoscători.

Culoarea poate să devină o calitate necesară, crescută din interiorul temei, doar dacă efectul pe care îl produce prin maximizarea emoţiilor, măsurat prin intermediul corelaţiei cu o lege de compoziţie, devine cauza principală a accesului la profunzimile ideii iniţiale.

Cine reușește să găsească o variantă de abordare a creaţiei în care culoarea să nu fie doar un element ornamental, ci să devină o calitate necesară, crescută din interiorul temei, nu este doar un bun cunoscător și evaluator al artei. Ci, dincolo de meritul referitor la capacitatea de a parcurge și de a reface traseul compoziţiei, el este un artist care poate să exprime mai puternic un concept unitar al artei, caracterizat prin proprietăţi de esenţă.

Leadershipul este o versiune majoră a temei principale cu care artistul îşi prezintă demersul artistic, cu tuşă susţinută şi subtilă, drept un fel de confesional care retrezeşte amintiri despre ce înseamnă să fii iniţiat într-un univers fascinant numit: CREAŢIE.

Arta între temă şi culoare se afirmă ca o putere a forțelor ascunse ce se agită în adâncul perspectivelor de înțelegere a modului în care iau naştere şi funcţionează marile reguli ale ştiinţei expunerii ideilor. Aceste reguli își au obârşia în următoarea condiţie: între idee și materie există întotdeauna o filosofie care pune semnul egalităţii între concepte diferite.

* Notă: Ion Barna - Eisenstein , Editura Tineretului, 1966.