Captiv între Om și Dumnezeu

Desprinde-te de ceea ce te limitează, ca să te înalți mai presus de ceea ce ești tu însuți.

Evenimentele petrecute preocupau întregul Paris. Emmanuel şi soția lui şi le povesteau cu o uimire firească, făcând o legătură între cele trei nenorociri, tot atât de năprasnice pe cât de neașteptate, care se abătuseră asupra acelora ce l-au trimis la moarte pe Edmond Dantes.

Într-adevăr - spunea Julie - s-ar zice că toţi bogătașii aceştia, atât de fericiţi ieri, uitaseră partea Duhului rău, în calculul pe care îşi întemeiaseră bogăţia, fericirea şi respectul cuvenit. Iar Duhul, ca o zână rea din poveştile lui Perrault, nepoftită la vreo nuntă sau la vreun botez, s-a ivit pe neaşteptate ca să se răzbune pentru uitarea aceasta.

- Câte nenorociri ! Câte suferinţe ! spunea Emmanuel gândindu-se la Morcerf, Danglars și Villefort.

- Dacă Dumnezeu i-a lovit - spunea Julie - asta e doar fiindcă Dumnezeu, care este bunătatea supremă, n-a găsit în trecutul lor nimic vrednic să le micşoreze pedeapsa. Înseamnă că toţi oamenii aceştia erau blestemaţi.

Din camera alăturată, nevăzut și totuși perfect conturat, în orice caz biruitor, Contele de Monte Cristo îşi revedea faptele cu o oarecare urmă de regret, dar însufleţit de acea împăcare de sine pe care Dumnezeu o prilejuieşte numai acelora cărora le-a oferit acest stimulent de neînlocuit pentru inimă:

“Cădea-vor dintre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Peste șarpe veninos vei păși. Pe mâini vei fi înălțat ca nu cumva să-ţi împiedici piciorul de piatră. Şi vei călca peste leu şi peste balaur. Nu vor veni către tine rele. Şi bătaie nu se va apropia de locașul tău. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua namiaza mare. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.”

Leadership: Poţi să te eliberezi de exercitarea obligației faţă de Dumnezeu în favoarea exprimării regretului pentru hotărârile tale anterioare cu toate amarele lor urmări?

Când rezultatul gestului de forță din mijlocul faptelor sau evenimentelor nu este controlat sever de o intenție de limitare, fidelă valorilor asupra cărora au rază de acţiune principiile credinţei, atunci imaginea pe care ți-o creezi devine confuză și cufundată în ceața părerii de rău.

Când, dimpotrivă, imaginea este pusă în valoare cu o anumită pregnanţă, printr-o autosugestionare pozitivă care îţi justifică actuala rătăcire prin meandrele concretului, ea domină intențiile de evoluție personală.

Primul principiu al credinţei, cel mai solid, fidel imaginii pe care ți-o creezi, ar trebui să fie : „Cred că Dumnezeu este Creatorul şi Conducătorul întregii lumi”. Într-o asemenea formulă de referință, ce posedă un potențial nesfârșit de încurajare a funcţiei de control, sunt utilizate toate mijloacele de a te identifica cu Cel care cauzează majoritatea evenimentelor și le influențează cursul - asta dacă eşti îndeajuns de priceput să modifici rezultatul unei acţiuni şi factorii care reflectă probabilitatea reală a acelui rezultat.

Îndeplinirea angajamentului de a executa o obligație faţă de Dumnezeu, să încerci să schimbi acel fluid ce străbate și uneşte prin mii de fire fiinţa umană cu legile universului, este un rezumat al întregului tău proces de elaborare a unei defensive capabilă să facă faţa celui mai înalt nivel de ofensivă de care dispune jocul şansei. Este un act complex de gândire şi de acţiune în care contează în egală măsură spiritul de analiză şi capacitatea de pătrundere psihologică rezultată din contactul cu diverse tipuri de oameni.

Omul devine una cu Dumnezeu atunci când evenimentele cele mai neaşteptate îi favorizează o evoluție rapidă și prielnică din care nu se mai poate opri.

Determinarea eficienței tale se rezumă la sentimentul înălțător și profund eliberator al gestului de acceptare a propriilor fapte, printr-o atitudine de iertare a greșelilor care nu anulează şi nu modifică caracterul propriului personalism?

Personalismul este o concepție potrivit căreia Dumnezeu este o persoană, sau cum bine defineşte dicționarul, este o doctrină care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu ca ființă supremă.

Personalismul are valoare de câștig dacă reușești să-ți conturezi suficient de puternic o poziție privilegiată în ordinea desfășurării evenimentelor.

În ecuația lui Dumnezeu și a legilor universului nu se justifică această atitudine de iertare a greșelilor, ba mai mult, orice examinare a faptelor petrecute, bune sau rele, întărește sentimentul de control și de apartenență la un anume spațiu de autonomie în cea mai mare măsură posibilă. De aceea practicile sau stilurile adoptate de lideri ajung să fie considerate o tehnică de reprezentare a proceselor psihice la diferite niveluri de control conștient.

Procesele psihice sunt interacţiuni proprii raportului dintre individ şi realitatea înconjurătoare. Ele sunt împărţite în trei categorii: procese psihice cognitive (de cunoaştere), procese psihice afective, procese psihice reglative (involuntare şi voluntare). (tpu.ro)

Limbajul secret al leadershipului începe cu analizarea naturii şi a semnificaţiei existenţei personale în eventualitatea unui tip particular de control asupra minţii care se găsește în dialog cu Dumnezeu.

Captiv între Om și Dumnezeu este cel care a gustat din oțelul rece și inflexibil al sabiei numită ”şansă de reuşită” acolo unde destinul vrea să lase urme de suferinţă.

* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo , Editura Tineretului, 1957.