Cartea din parc

Orice lucru are o latură a lui mai expresivă, şi acolo-i taina vieţii lui.

Există lucruri ascunse în adâncurile ochilor mei care nu îndrăznesc să-mi mărturisească nimic, dar aș vrea să le rog să mi se dezvăluie. Să mi se dezvăluie fără reticențe, fără umbre, fără ezitare, împărtășindu-mi adevărul lor cu sinceritate absolută. Fiindcă aşa sunt lucrurile: simple, dar confuze, neprevăzute sau imprevizibile, dincolo de acel Ulaeassio Sahtos Athesancha , o fereastră deschisă către universul artistic, menită parcă să absoarbă culorile și formele dincolo de limitele pânzei.

În timp ce mă plimbam prin parc, liniştit, visător, am observat ceva ciudat pe o bancă parțial ascunsă într-un colţ umbrit. Era o carte veche, un lucru trecut cu vederea de ceilalţi trecători, uma eternidade de solidão se estendeu diante de mim , având coperta uzată și paginile îngălbenite de timp. Nu avea niciun nume scris pe ea, nicio indicație despre autor sau titlu. Stârnindu-mi curiozitatea, pe linia unei reprezentări vizuale simbolice, ceva m-a împins să o ridic, să o deschid, să-i răsfoiesc paginile, precum un pictor care explorează culorile pe paleta sa, în căutarea unei inspirații divine.

Experiența de a descoperi ceva nou, chiar în locuri neașteptate, trezește adesea curiozitatea și inspirația, similar cu felul în care un artist își caută muza. Aidoma unei chemări stranii, ochii mei au fost vrăjiți de această carte veche, pierdută și uitată pe o bancă din parc, paginile ei îngălbenite de vreme fiind mărturii ale trecerii nemiloase a timpului. Era ca și când ar fi trebuit să recreez pictura cea mai veche dintr-un muzeu, așa încât să restitui acea poveste uitată și să-i dau viață din nou în lumina prezentului. Cumva, simțeam că mă conectez cu trecutul într-un mod profund și că port povestea sa înăuntrul meu, ca un paznic al amintirilor pierdute, gata să le aduc din nou la viață prin cuvinte și imaginație.

Leadership: Lupta interioară pe care o porți zilnic, este în esență un act de echilibru între a vedea și a nevedea, într-o căutare constantă a ceva care, deși invizibil, trebuie să se vadă?

Lipseau multe pagini, multe rânduri, dar pe prima pagină pe care mi-am aruncat ochii, fiind de fapt pagina cu numărul 21, stăteau scrise undeva la mijloc următoarele cuvinte ale autorului, cuvinte scrise cu suflet, cu pricepere, cu nostalgie, cu sinceritatea unuia care nu-și ascunde gândurile în spatele cuvintelor, dar totuși le îmbracă în mister:

"O luptă straşnică era viaţa lui. Fiecare dimineață îi aducea o speranță nouă, și fiecare seară o nouă disperare, ca un fel de alternanţă între lumină și întuneric. Veşnic nemulţumit de lucrul lui, răzuind de câte zece ori o pânză, plecând şi întorcându-se de zece ori în acelaşi colţişor de natură, care mereu tot altceva-i spunea din marele mister, şi el mereu întrebând, simţind că dincolo de liniile şi de culorile care se văd, mai e ceva care nu se vede, şi care totuşi trebuie să se vadă. Trebuie. Că aceasta este chemarea unui artist pe lume - să te facă să vezi în vecii vecilor ceea ce natura nu arată decât o singură dată, la fulgerarea unei clipe, o singură dată, în toată necuprinsa şi spăimântătoarea veşnicie a vremii."

Dintr-un oarecare hazard, am recitit cuvintele acestea de mai multe ori, încă o dată şi încă o dată, într-un context figurativ, dar astfel încât să cuprind în sufletul meu emoția vădită a unui călător prin lumi nespuse. O exprimare a bogăției simplificată, sintetizată, redusă la esențe, îmi străpungea imaginaţia cu un soi de claritate transcendentală, făcând ca fiecare cuvânt să vibreze în inima mea ca un ecou divin. Obiectele pierdute, regăsite în locuri neașteptate, pot avea o poveste proprie, invizibilă dar plină de semnificații.

Leadership: O descoperire a unui lucru găsit întâmplător te ghidează spre o apreciere mai profundă a faptului că fiecare moment pe care-l trăiești în prezent se extinde dincolo de ceea ce reflectă oglindirea ta în trecutul altcuiva?

Niciun nume, niciun autor nu străjuia coperta ei uzată. Doar un mister adânc m-a împins să o deschid, să o simt cu mâini de pictor, de parcă aș fi fost chemat de o forță invizibilă să explorez tainele ascunse ale unui univers paralel. În ea, am găsit fragmente dispersate, rânduri neterminate, schițe grăbite, fiecare pagină, ruptă sau nu, fiind o fereastră spre sufletul unui artist ce odinioară și-a vărsat inima și gândurile acolo - dar nu le-a aruncat de-a valma, ca o neglijență, ci le-a dat viață eternă, ca un ecou al nemuririi în sufletul celui ce știe să vadă dincolo de aparențe.

Îndată, mi-am dat seama că fiecare cuvânt era un fir într-un țesut mult mai vast, o rețea de experiențe artistice întinzându-se peste granițele timpului și spațiului.

Am urmat indiciile lăsate de acest suflet pe hârtie, fiecare conducându-mă spre colțuri necunoscute ale lumii artistice, simboluri ascunse, metafore neprevăzute, învățându-mă despre frumusețea complexității vieții. Această întâmplare a lucrului găsit, nu numai că m-a purtat prin colţuri neașteptate ale sufletului de artist, dar mi-a deschis inima și mintea spre înțelegerea că fiecare obiect, fiecare persoană, fiecare moment are o poveste de spus, iar uneori, cele mai mari comori sunt ascunse în cele mai neașteptate şi mai banale locuri.

Dacă găsiți o carte veche, n-o aruncați, căci în ea se poate ascunde un suflet, bun, mărinimos, care a știut că într-o bună zi va fi citită de cineva asemenea-i, cineva care-i va înțelege și prețui mesajul. Şi-l va duce mai departe.

Leadership: În momentele de revelație finală simţi că devii parte dintr-un dialog continuu cu trecutul văzut prin prisma unei realități care transcende imediatul?

Am căutat pe Google cuvintele, le-am găsit. Am găsit și cartea, și scriitorul. Mi-am amintit că am citit-o demult și îmi pare rău că nu am recunoscut-o încă de la început. Și, tot atunci, am dat peste alte cuvinte care parcă m-au făcut să reflectez mai profund la cuvintele de mai devreme:

"Dacă ai pus într-un vers o tresărire a inimii tale, să ştii că, şi peste o mie de ani, cine-l va citi, va simţi în inima lui bătaia inimii tale. Dacă n-ai pus nimic, ce vrei să fie acolo? Aşa e şi cu un tablou."

Mai departe, călătoria printre cuvintele pierdute ale acestei cărţi, regăsite întru totul pe Google, m-a făcut să conștientizez că această carte nu era doar un obiect pierdut, ci un dar deliberat, un mesaj în sticlă aruncat în marea timpului, menit să unească sufletele rătăcitoare. Într-un final revelator, am fost invitat să îmi adaug propriul fragment la această moștenire, înainte de a-i permite să continue călătoria ei, să fie descoperită de următorul explorator al vieții.

Acest episod al descoperirii nu doar că m-a purtat prin meandrele neașteptate ale artei și ale vieții, dar mi-a deschis inima și mintea, învățându-mă că fiecare obiect, fiecare persoană, fiecare moment poartă în sine o poveste ce merită spusă, iar comorile cele mai prețioase sunt adesea cele ascunse în cele mai banale locuri, chiar în faţa ochilor care nu le văd.

La fel ca în artă, exprimarea autentică a sentimentelor în leadership își menține rezonanța și valoarea, trecând testul timpului și inspirând generații. Iar fiecare experiență, vizuală sau personală, este o oportunitate de a învăța și de a transmite mai departe valorile și înțelesurile captate.

Cartea din parc este de fapt obiectul unei vederi care, deși expusă unei incertitudini aparente, reușește să-și păstreze misterul. Așa cum fiecare vedere hrănește ochii cu frumusețea ei distinctă, făcând ca orice inimă să vibreze, tot așa fiecare obiect, persoană sau moment, poartă o lecție valoroasă ce merită explorată și împărtășită.

* Notă: Alexandru, Vlahuta - Pictorul Nicolae Grigorescu , Editura Tineretului, 1969