Ce este Fenixul?

Felul cum modelezi reprezentările vizuale ale realității poate să servească ca un vehicul de expunere a propriei lumini interioare, chiar și în cele mai întunecate momente.

Iar acum, spune-mi, ce este Fenixul?

- Nu e sufletul lui Ra?

- ȘI?

- Nu este și Osiris?

- ȘI?

- Nu mai știu, mărturisi Keops.

- Atunci vino cu mine, îți voi arăta Fenixul, înainte de a-ți dezvălui natura lui.

Anhaf se depărtă, în timp ce Keops îl urmă pe Marele Prezicător, care îl călăuzi în jurul bazei obeliscului, un ansamblu de patru părți de ziduri oarbe înclinate, fiecare lung de o sută cincizeci de pași și înalt de mai bine de o sută cincizeci de pași. Doar o ușă joasă și îngustă, situată în spatele monumentului masiv, dădea acces spre interiorul monumentului care, la prima vedere, părea plin, destinat doar ca să servească drept soclu obeliscului. Pătrunseră într-o sală joasă, pătrată, luminată de lămpi cu ulei, așezate pe tăblii înguste formate de o cărămidă lată inserată în zidărie, în spatele căreia erau fixate plăci de cupru șlefuite, ca să reflecte lumina slabă a lămpilor. Cei patru pereți ai sălii prezentau o singură deschidere: în afară de intrare, celelalte trei laturi se deschideau spre galerii adânci, și ele luminate de lămpi cu ulei din pământ ars.

Benu îl prinse de braț pe Keops, care ar fi vrut să meargă spre galeria din fața ușii de la intrare.

Cu câtă încredere poți să te avânți în necunoscut, conducându-te după simțuri, spre revelarea unei percepții vizuale care să te călăuzească pe calea corectă?

Pătrunderea în sanctuarele ascunse ale cunoașterii îți alimentează curajul de a-i urma pe cei care au viziunea să le descopere, în acord cu subiectivitatea propriei experiențe.

- Prințe, îi zise el, dovedești o cutezanță și o hotărâre care ar putea să-ți fie funeste, pornind astfel spre prima ușă întâlnită în cale, fără să cugeți !

- Ce fel de cugetare m-ar face să aleg o ușă și nu alta? zise cu mirare Keops.

- Un fel de cugetare care se dobândește nu prin știință, ci prin intuiție. Vezi: în fața ta, în stânga și în dreapta sunt trei uși. Fiecare se deschide spre galerii întunecoase, cu multe ocolișuri, se întretaie, duc la fundături, la puțuri fără fund sau la scări care te duc, încetișor, în măruntaiele Pământului. Dar numai o singură ușă te poate călăuzi până în locul inițierii supreme. Celelalte sunt ca Duat, ca lumea morților, bântuite de demoni, pline de capcane mortale. Profanul îndrăzneț care ar intra singur și în secret în sala unde ne aflăm și ar pătrunde la întâmplare în una dintre aceste galerii, încercând să-i afle secretele, cu siguranță că nu ar mai ajunge niciodată la lumină, dispărând în mijlocul tenebrelor. Căci în părțile adânci și îndepărtate ale acestor galerii, lumina dispare brusc și probabil cel care se aventurează se pomenește în întunericul cel mai de nepătruns.

- Dacă e prevăzător, poate să ia cu el o făclie.

În ce măsură îți poți însuși perspectiva faptului că o construcție nu este doar un adăpost, ci o reprezentare vizuală a unui echilibru între expunere și protecție, într-o simbioză perfectă cu natura înconjurătoare?

- Te simți echipat cu toate resursele necesare pentru a face față întunericului care te așteaptă, sau există încă multe de descoperit pe drumul către adevărata vedere? Într-un labirint construit cu atât de multă grijă, este lumina propriei conștiințe suficientă pentru a te orienta, sau este nevoie de mai multă înțelegere pentru a decoda mesajele ascunse ale arhitectului care a proiectat acest spațiu?

- Să-ți mai spun. Nu știm prin ce mister aceste lămpi, care ard tot timpul, mănâncă aerul. Dar dacă abilul arhitect care a conceput această construcție și aceste galerii nu ar fi prevăzut numeroase conducte de aerisire, care iau aerul din exterior, cei care ar pătrunde în aceste galerii ar muri sufocați. Acum trebuie să știi că numai coridorul unic, care duce până în inima misterioasă a sanctuarului, primește aer din exterior. De aceea putem ajunge și sta acolo cu lămpi și făclii, fără să riscăm să nu mai avem aer. Dar profanul care s-ar pierde prin celelalte galerii labirintice - dacă zeul nu-l ajută să găsească drumul care să-l readucă spre locurile luminate și spre ieșire - ar pieri curând. Căci, dacă va continua să-și lumineze drumul, focul îi va arde aerul și curând va muri sufocat, iar dacă stinge făclia, curând va muri de sete și de foame în întuneric.

- Benu, mă sperii ! Ce comoară e ascunsă în inima acestui sanctuar, ca să fie astfel apărată?

- Să nu crezi că sunt bogății în aur și lapis-lazuli. Sunt lucruri pe care profanul nu le poate nici vedea și nici pipăi; căci ar provoca mânia lui Ra și a lui Isis. Iar motivul îl vei afla după ce vei pătrunde tainele unui astfel de mister. Dacă aș încerca să ți le dezvălui acum, fie nu mi-ai înțelege limbajul, fie ți-aș descoperi ceea ce încă nu trebuie să fie dezvăluit decât inițiaților. Acum, urmează-mă cu încredere.

Un aspirant la statutul de atotcunoscător trebuie să aibă ceva din calitatea unui arhitect: trebuie să se raporteze intuitiv la dinamica spațiului, având convingerea că structura corespunde nu doar unei necesități fizice, ci și unei vizibilități superioare, necesare supraviețuirii.

Fenixul este un labirint misterios, spațiul sacru al cunoașterii, în care puțini se încumetă să intre, și chiar și mai puțini reușesc să găsească ieșirea din el. Arhitectul acestui labirint nu este doar un creator de spații, ci un deschizător de perspective noi în interpretarea și utilizarea lumii, având în vedere că fiecare element este plasat strategic pentru a facilita o experiență revelatoare.

Inițierea în misterele acestui sanctuar este, în sine, o experiență care îți modelează percepția despre lume și despre rolul tău în descifrarea și respectarea unor legi nescrise ale naturii și divinității. În contextul în care realitatea și simbolistica se întrepătrund în designul acestui sanctuar, cum ar trebui să interpretezi acele căi secrete, închise, ale căror accese sunt strict controlate de inginerii aerisirii?

* Notă: Rachet, Guy - Keops si conjuratia Ibisului, Editura Lucman, 2003.