Cel mai greu este să vezi ce se află chiar în fața ta
Felul cum vezi lucrurile nu este felul cum sunt ele, ci felul cum eşti tu, de fapt.
Privesc cu atenţie scaunul meu ergonomic, înainte să mă aşez la birou. Oare ce ar crede el despre mine dacă ar avea senzaţii şi emoţii implicate în legile sensibilităţii? De regulă, aceste dispoziţii sunt întâlnite mai ales la pictori, şi resimţite ca un har, ca o energie divină necreată. Iar ochii nu pot să înfățișeze gândurile oamenilor prin intermediul figurilor sau a lucrurilor, numai o mână de artist reușește asta ghidându-se după conceptul: "lucrul reprezentat vizual într-o imagine coerentă înseamnă altceva decât este cu adevărat el însuși".
Bine, mă aşez pe scaun. Dar imediat privirea mi se îndreaptă asupra tabloului aflat pe peretele din faţa biroului. Alt lucru care, benevol, îmi umple privirea cu frumosul unui peisaj de primăvară, făcând loc trăirilor care au avut loc cu mult timp în urmă, rămânând doar ale mele. Las trăirile acestea să se manifeste ca nişte spirite intermediare, în entuziasmul care parcă mă determină să cercetez cu atenţie natura şi adâncurile a tot ce mă înconjoară.
După cum se observă, impresiile cauzate de lucruri, dar mai ales gândurile despre senzaţii caracterizate prin profunzime, putând fi mai greu explicate prin cuvinte, constituie sursa ideilor care fac dintr-un artist un bun observator al lucrurilor din jur, chiar şi atunci când alte activităţi îi distrag atenţia.
Evident, realismul de care dau dovadă printr-un fel de a fi, printr-o stare de spirit exuberantă şi printr-o mulţime de cuvinte, legând semnificaţia fiecărui gând de vreun lucru exterior, am ajuns să-mi evaluez vederea după principiul: "Felul cum văd lucrurile nu este felul cum sunt ele, ci felul cum sunt eu, de fapt."
Leadership: Lucrul asupra căruia te concentrezi aduce experienţe noi de reprezentare a vizualului printr-o predominanţă a emoţiilor asupra realităţii pe care o produce pendularea între simbol şi semnificaţie?
Îmi pun o întrebare: în ce măsură are nevoie ochiul de vedere ca să poată pătrunde în realitatea unui tablou bazat pe semnificații simbolice și în mijlocul căruia, prin raporturi vagi cu psihologia, sunt sugerate jocuri felurite de pe scena vieții?
Într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de imaginea al cărei obiect nu doar că semnifică ideea, ci este ea însăși. Fără a-și pierde semnificația, imaginea ochiului este o imagine simbolică prin faptul că se concretizează atât în oglindire, cât și în realitate, dar mai ales în mod independent din punct de vedere subiectiv.
Evident, ceea ce se repetă în văzul ochiului de artist, dobândind semnificația de imagine simbolică și devenind formă de expresie a ideii de "fapt izolat", este tocmai acea posibilitate năstrușnică de a descoperi ceva extrem de profund într-o realitate capabilă să reprezinte formele unei lumi superioare ce intenționează să fie amprenta absolutului. Căci atât scaunul, cât şi tabloul, ca rezultat imediat al acţiunii stimulilor asupra organelor de simţ, sunt însoţite fiecare de o dispoziţie şi o coloratură afectivă generoasă, făcând ca pasiunea mea faţă de artă să rămână constantă şi să accentueze tot mai mult acel Wasotelas Otasojiteyi Relatheanek, frumosul îmbrăţişat de trăirile interioare.
Vai, asta mi-a scăpat din vedere. Nu am crezut niciodată că ochiul poate fi sentimental. Căci pe măsură ce admiram totul din jur, privirea parcă îmi cerea să-mi întorc capul spre anumite puncte de real interes peste care nu puteam să trec cu vederea. Degeaba mă străduiam să impun stăpânire asupra ochilor mei, degeaba încercam să uit lucrurile care mi-au sărit în ochi. Ceva îmi cerea, o putere stranie mă îndemna să-mi aduc aminte că am privit cu mare curiozitate, ca o întrecere între mari vizionari, zecile sau sutele de demonstrații pe care frumosul le așterne înaintea celor care recunosc bunul gust atunci când acesta apare în calea lor.
Leadership: Spiritul tău creativ poate să cuprindă laolaltă lucrurile din jur ca pe niște cazuri particulare de intervenție a logicii într-un "dinamism care își conservă sensibilitatea" ?
În Othello, celebra operă a lui Shakespeare, există două admirabile scene în care Iago îi insuflă maurului toată otrava geloziei, din ură, deoarece l-a promovat pe Cassio la gradul de locotenent, deși nu se remarcase printr-un niciun fapt de arme. Înfăptuind această crimă, subjugând cu o abilitate feroce sufletul lui Othello, Iago procedează astfel încât să lase impresia că-i face un serviciu, iar Othello îi mulţumeşte lovind pătimaş cu pumnalul pe care acesta i-l dă.
În această scenă pumnalul este lucrul ce mi-a atras îndeosebi atenţia, reprezentând un simbol al momentelor mai dure și chiar al unei părți întunecate din sufletul omului, având o problematică morală aflată la vedere. Aşadar, ceea ce exprimă lucrul, prin simbol, este tocmai ceea ce determină hotărâtor atitudinea mea faţă de artă, percepută nu ca o luminozitate orbitoare care distruge individul istoric, ci ca o realitate mult mai imediată care suportă consecinţele unei trăiri acute şi invadatoare.
Shakespeare a fost un artist sensibil la orice se întâmplă în preajma lui, fiindcă a ştiut să transforme trăirile în simbol, evident cu ajutorul lucrurilor. Nu întâmplător ochiul subtil al artistului, chiar dacă se înfățișează ca fiind de sine stătător, fapt ce aparține doar de o aparență a normalității, reprezintă unitatea dispoziției pe care o produce în sine puterea luminii de a anima ființele și lucrurile. Dar subtilitatea ochiului este, în acelaşi timp, și o consecință a luptei pe care lumina o duce cu umbra.
Ideea este următoarea. Cu cât ochiul înclină mai mult spre culoare, în spectrul unei lumini aparte proiectată pe verticala pânzei, cu atât posesorul său direct este mai însuflețit de dorința de a epata, trecând granița realității fizice. Deci el poate să confere o semnificație aparte tabloului lumii. Dar cu cât ochiul tău înclină mai mult spre profunzimea simbolurilor scoase la iveală din întunericul suferinţei şi al luptei interioare, cu atât este mai uşor să-ţi adaptezi vederea la zona reacţiilor, a emoţiilor şi a simţurilor.
De data aceasta leadershipul, aflat sub semnul modalităţii de raportare la imagine, ia în stăpânire legătura dintre lucruri şi emoţii, cu precizarea că ceea ce vezi din apropiere n-o să aibă întotdeauna deschidere către vederea la distanţă.
În acest caz, imaginea în care îţi oglindeşti sinele este o descriere a lucrului aflat în preajma ta, ba chiar în faţa ta !
Nu-i aşa? Pare de mirare că ochii ar putea să invoce agitaţia psihică alături de alte elemente dispuse în armonie, în așa măsură încât spiritul artistic să le cuprindă laolaltă ca pe niște cazuri particulare de intervenție a logicii într-un "dinamism care își conservă sensibilitatea". Adesea lucrurile sunt dominate de un anumit dinamism în care relațiile de antagonism sunt mai puţin vizibile, ceea ce le conferă acestora un aspect mai pronunțat de materialitate.
Cel mai greu este să vezi ce se află chiar în fața ta. Spun asta fiindcă de multe ori vedem, dar nu conştientizăm valoarea a ceea ce vedem. Sau, aşa cum bine spunea cineva, detaliul este cel care îmbogăţeşte clipa, cel care poate schimba lumea: şi el îşi găseşte obârşia numai în lăuntrul nostru, apoi este reflectat în exterior sub forma lucrurilor.
