Clopotul de sticlă al lui Empedocle

Adu-i pe oameni la pragul apropierii de un nou adevăr, înălţându-te deasupra gândirii obişnuite care nu izbuteşte să se afirme.

Gânditorii greci nu aveau la îndemână rezultatele observaţiilor şi experienţelor precise, care s-au putut face mult mai târziu, nu aveau la îndemână materialul de fapte şi observaţii pe care s-a întemeiat descoperirea legilor naturii în veacurile al XVI-lea, al XVII-lea şi până în zilele noastre. Dar ei încercau totuşi să-şi explice natura pe baza observaţiilor făcute în călătoriile lor, în atelierele meşteşugarilor, în mine, în procesul viu al producţiei. Unii făceau chiar experienţe pentru a dovedi adevărul susţinerii lor.

Astfel, de pildă, Anaxagora şi Empedocle au dovedit prin experienţe natura materială a aerului. Empedocle a făcut experienţe cu un clopot de sticlă, arătând că apa poate intra într-un vas numai când este îndepărtat aerul.

Filosoful sicilian Empedocle (490-430 i.e.n) susţinea că "rădăcinile" lumii, rădăcinile materiei, sunt: pământul, apa, aerul şi focul, adică un solid, un lichid, un gaz şi o substanţă mai rară decât gazul. Şi iată cum se demonstra această teorie. Dacă, de pildă, arde un lemn verde, vezi focul, care se înfăţişează ochiului prin propria-i lumină. Fumul dispare prefăcându-se în aer. La capetele lemnului musteşte apă, iar cenuşa rămasă are toate însuşirile pământului.

Empedocle susţinea că prin unirea celor patru elemente în diferite proporţii se poate explica toată nesfârşită felurime a substanţelor cunoscute omului, aşa cum prin meşteşugita combinare a patru culori poţi obţine toate nuanţele posibile. De aici până la teoria atomistă primitivă nu era decât un pas. *

Leadership: Slujind unei ştiinţe care îţi extinde conștiința și capacitatea de a experimenta noi trenduri de gândire, este o modalitate de expresie a ceea ce te preocupă să devină parte din tine, ceva neclar, care trebuie descoperit şi activat?

Poţi fugi de obligaţia de a găsi noi variante de răspuns la întrebările aparent fără răspuns? Cât de profundă este interpretarea pe care o dai necunoscutelor care gravitează în jurul unui singur punct de vedere? Ce conotaţii capătă cunoaşterea ta atunci când iei în considerare apariţia ambiguităţilor?

Ce se întâmplă cu leadershipul rezultat dintr-o cunoaştere reală, profundă, obiectivă a realităţii care în goana după senzaţional ajunge să depăşească puterea de înţelegere şi de acceptare a celorlalţi oameni? Ei bine, se ajunge la o situaţie win-loss, în care tu câştigi şi ceilalţi au de pierdut. Ştiinţa este ceea ce tu descoperi prin gândire şi cercetare, dar cu care restul lumii nu este neapărat de acord.

Ceea ce trebuie să descoperi şi să activezi la tine prin extinderea ştiinţei şi a gândirii este încercarea de a avea un ecou în rândul celorlalţi oameni, este modalitatea de a te aduce în viitor, de a-ţi face cunoscută aspiraţia de poziționare într-un spaţiu de creaţie tot mai competitiv necesar dezvoltării lumii.

A veni cu un nou punct de vedere în domeniul ştiinţei este ca şi cum ai impune oamenilor din jurul tău nişte valori false şi străine, lipsite de substanţă şi contradictorii. Evident, aceştia se vor raporta la ştiinţa ta şi la propria lor condiţie existenţială, dar într-un mod fals. Se vor vedea pe ei înşişi într-o lumină care nu îi reprezintă, dându-le de gândit dacă sunt sau nu sunt "defecţi" în ceea ce priveşte calităţile lor. Fiindcă a te profila tu însuţi ca ştiinţă presupune să te plasezi deasupra minţilor înguste ale vremii.

Pline de observaţiuni, producţiile folositoare de resurse şi eforturi necesare pentru promovarea ştiinţei proprii, care proliferează pe trunchiul unor concepţii şi mentalităţi avansate, pe treptele de evoluţie ale societăţii, domină realmente în ceea ce priveşte gradul de apropiere sau depărtare faţă de restul oamenilor. Iar materia primă pe care se fundamentează ştiinţa proprie, se regenerează şi se asamblează în soluţii sau într-o mulţime de adevăruri absolute, care la rândul lor se pierd în negura vremurilor dacă nu sunt general acceptate – chiar şi de profani.

Virtuţile unicat ale ştiinţei tale pot fi implementate în afara graniţelor de origine ale leadershipului?

Oricât de bine ar fi văzută ştiinţa ta în materie de leadership, selectarea şi includerea ei într-un context amplu de reconstruire a gândirii celorlalţi oameni, care trebuie să depindă în principal de modul în care aceştia se integrează în armonia elementelor definitorii unui anumit tip de gândire, se poate realiza după imbolduri apropiate voinţei tale. Şi nu după o înţeleaptă adâncire în conştiinţa lor, aşa cum ar fi firesc.

Virtuţile unicat ale ştiinţei tale nu pot fi implementate în afara graniţelor de origine ale leadershipului dacă roadele lor se coc mai repede decât pot ceilalţi oameni să le strângă. Degeaba eşti cuprins de aceea minunată, Evrika, când afli ceva nou, exclusiv, dacă nu are impact major asupra creşterii nivelului lor de performanţe.

Virtuţi precum inteligenţa, viziunea, înţelegerea, creativitatea, obiectivitatea şi perseverenţa nu sunt destinate unei confirmări divine prin om, adică nu te înălţă la nivel de Dumnezeu în mijlocul lumii, dar sunt destinate unei existențe de sine care se desfăşoară obiectiv în spaţiu şi timp. Tu trebuie să fii spiritul de challenger în care se reflectă această proiectare a trecutului şi prezentului în viitor.

Ştiinţa trebuie văzută ca un gest de credinţă într-o minune pe care o aştepţi de la Dumnezeu, nu doar ca un gest de deschidere faţă de experienţele noi de creaţie şi descoperire.

Dacă ştiinţa pe care o practici prezintă totuşi o rezistenţă foarte mare în rândul celorlalţi oameni, înseamnă că este plină de subtilităţi care trebuiesc prelucrate, interpretate şi împărtăşite într-un stil convenţional, mai simplu.

Prin urmare, succesul leadershipului depinde de cât de bine este făcut să respecte cerinţele specifice oamenilor cu un bagaj de cunoştinţe mediu. Din această cauză, acceptarea unui potenţial credibil de dezvoltare prin intervenţiile unei ştiinţe alese, este decisă de ceilalţi oameni. Luând în consideraţie în principal criteriile funcţionale (de exemplu cât de bine se poate aplica în existenţa lor) şi nu criteriile de creativitate sau superioritate.

Graniţele de origine ale leadershipului, adică legăturile cu acţiunile şi prestaţiile tale anterioare, trebuiesc actualizate cu simţământul unei semnificaţii supreme atribuite propriei valori din ajutorul oferit omenirii nu doar prin intermediul descoperirilor şi al creaţiei, ci prin semnalizarea disponibilităţii de a te simţi complet în ceea ce experimentezi clipă de clipă. Fii tu însuţi în propriul univers, fii autentic, nu trebuie să copiezi ce a făcut altcineva aflat în aceeaşi situaţie.

Leadershipul este nota de merit pe care şi-o câştigă ştiinţa în lupta cu un prezent ce nu mai are răbdare să devină trecut şi se cere cunoscut printr-o strategie de cuprindere a evenimentelor, faptelor şi urmărilor acestora într-o formă accesibilă şi atractivă tuturor oamenilor.

Clopotul de sticlă al lui Empedocle pune în evidenţă acea muncă de gândire şi creaţie prin care se ajunge la un rezultat gata de a fi pus pe seama „credinţei în credinţă" sau pe seama unei cunoaşteri care să ofere în acelaşi timp necesitatea şi noutatea de a demonstra un punct de vedere unic asupra anumitor fenomene sau experienţe personale.

* Notă: M, Solomon - Lumini în retortă , Editura ştiinţifică Bucureşti, 1962.