Compoziţia în timp a neînţelesului (II)

Dezvoltă-ţi capacitatea de a transmite cât mai fidel şi mai autentic ceea ce simţi în relaţie cu experienţa vieţii, fără să te pierzi în desişul unei lumi din care nu mai poţi să evadezi.

Eram prins în deznădejdea unei clipe fără răspuns în faţa întrebărilor vieţii, o clipă de inefabil în care totul îmi părea străin, fiind dominat parcă de un impuls slab către un vis poetic bine definit, către o viaţă imaginară care nu-şi avea rostul decât într-o scriere dramatică fără prea mare relevanţă în faţa eternităţii. Divorţul dintre om şi viaţă, sentimentul absurdului căpătând tot mai mult teren, este o piedică pusă de soartă în faţa cuvintelor de care se agaţă curcubeul cunoaşterii fără memorie, fără amintire, fără speranţă.

Se vede de aici cât este de adevărat faptul că nu poţi să strângi în căuşul mâinii niciun prilej de exersare a cunoaşterii, indiferent de caracterul acţiunilor pe care le realizezi în viaţa de zi cu zi. Cu cât ştii mai mult, cu atât e mai mare supărarea şi lipsa de încredere în sensul vieţii, făcând ca singura mulţumire care te mai poate ţine în suspans, care îţi mai poate da un motiv de a continua lupta cu tine însuţi, reversul scrisului frumos, este să te pui în ipostaza unui Santiago, din romanul Bătrânul şi Marea : să te laşi condus de dorința de a-ţi afirma propria valoare, ca justificare a existenței.

În sfârşit, simţeam că valoarea unicităţii mele putea fi deprinsă chiar cu lucruri care, la început mi-au fost neplăcute, refugiul în realitatea lăuntrică, în prezentul etern al conştiinţei, putând fi mai bine înţeles din perspectiva unei lumi pe muchia haosului, între a fi singur într-o barcă şi a mă lupta îndârjit cu amărăciunea incertitudinilor. Nu era nimeni lângă mine, nu avea cine să mă susţină în niciun demers. De ce continui să-mi bântui gândurile cu tot felul de himere? De ce continui să rămân într-o relație oarbă cu viaţă?

Este adevărat că orice clipă de care mă agăţam reprezenta consecinţa condiţiei mele de convergenţă într-un punct A, în care se întâlneau doua tărâmuri diferite: dispoziţia de a mă uita la ceva ce mi se părea total anapoda şi dispoziţia de a mă investiga conform algoritmului specific vârstei și factorilor deprimanţi la care eram expus. Dar viaţa nu este întotdeauna o sferă de cristal care te traspune în lumea poveştilor, ea cere o întreagă melancolie a trecutului, goluri în suflet, o furie asupra omenirii, o separare de normalul unor trebuinţe fireşti.

Poţi să optimizezi accesul la zona leadershipului mergând pe potecile neînţelesului unei clipe de rătăcire disperată care, alunecând într-un context general, da impresia că s-a desprins din propria fiinţă?

O clipă de rătăcire seamănă cu o călătorie într-un loc necunoscut, orice acţiune sau gând lăsând o urmă care leagă cine ești de cine ai fost. În acest loc nu cunoşti pe nimeni, doar imaginaţia constituie un factor potentator de putere şi speranţă. Contextul general al evoluţiei tale în acest loc depinde de modul cum îţi gestionezi trăirile şi de modul cum îţi exprimi aceste trăiri printr-o activitate autentică (cum este scrisul).

Cercetarea ta, care ar trebui să aibă ca scop descoperirea unor noi câmpuri de extracţie a înţelesurilor ascunse în mecanismul care face posibilă sporirea ştiinţei, deci care vizează relevarea unor noi puncte de vedere şi a unor noi adevăruri care s-ar putea dovedi vitale pentru viitorul leadershipului, trebuie să aibă ca rezultat un "produs" care să te reprezinte şi să-ţi ofere avantajul de a-ţi personaliza rankingul.

Optimizează accesul la zona leadershipului mergând pe potecile neînţelesului. Reformulează criteriile de judecată cu care operezi, adoptă un sistem de gândire diferit de sistemul de gândire dominant, dezvoltă în permanenţă noi scheme, noi variante de răspunsuri la cât mai multe posibile întrebări fără răspuns.

Valuri de noi înţelesuri, realităţi şi perspective trebuie să-ţi inunde malul minţii, altfel ştiinţa nu te va putea reprezenta fidel, în culorile ei alternante, drept un inovator.

Adică ai face bine să cugeţi la ce ai făcut până acum şi, mai ales, la ce ai de făcut de acum înainte, pentru a putea să dai viaţa unei materii mai subtile şi mai valoroase, unor abordări mai sofisticate care să-ţi permită o autonomie mai mare de funcţionare.

Nu uita că cine nu este capabil să dea viaţă în fiecare zi unei noi construcţii aparte, sau unei viziuni cu totul diferite, în domeniul său de activitate, acela nu are dreptul şi puterea de a se numi profesionist.

Leadership: Ai capacitatea să lărgeşti cadrul de înţelegere şi de cuprindere a unei noi lumi care din punct de vedere literar îţi poate confirma participarea interioară la construirea unei noi identităţi?

În romanul "Perpetuum Mobile", scriitorul român Artur Silveştri, trecea prin acelaşi gol al vieţii ca şi mine, dar el îşi liniştea sufletul prin puterea cuvintelor adunate într-un jurnal care spera să fie citit după moartea sa:

“Tot înaintând, fără să cred, totuşi, că voi avea ceva mai mult decât nişte exerciţii de cabinet ce vor sluji cândva, poate niciodată, am băgat de seamă că, într-un anumit fel, între toate aceste propoziţii, adunate sumar în ceva nedefinit, se bănuiau câteva conţinuturi obsedante. Era, deci, o carte, adică o construcţie neîntâmplătoare adunată - în forma ce o puteam doar întrevedea - după anumite potriveli între gânduri, cuvinte şi idei."

Mult mai interesante, nu numai prin relevanţa lor, ci şi prin logica pe care îşi bazează verdictul, sunt răspunsurile la contestaţiile privitoare la abaterile tale de la drumul principal al existenţei tale în timp.

Forţa cu care sunt puse în valoare cunoştinţele extrem de adânci pe care le-ai acumulat despre leadership, sau despre orice alt domeniu de interes, determină rezultatul luptei pentru cucerirea deplină a sinelui, dar şi acea continuă activitate pentru cucerirea unei noi lumi de sensuri şi revelaţii.

Întemeiată ca o reacție împotriva orientării într-un stadiu al profundei înţelegeri ce nu implică oprirea alimentării vieţii cu noi sensuri şi esenţe multiple, introducerea unui nou motiv de credinţă şi satisfacţie prin intermediul unui joc al imaginaţiei, fără a-ţi pierde reperele în contextul încercărilor de a explica realităţile lumii, are drept scop o nouă ajustare calitativă a abordărilor extrinseci ale operei literare.

Construirea unei noi identităţi personale din punct de vedere literar ţine de modificarea factorilor şi aspectelor dilematice ale vieţii interioare prin intermediul mijloacelor poetice care potenţează înţelesul răscolitor al unei gândiri creatoare în relaţie cu limbajul unei esențialități spirituale.

Astfel, merită amintit ce spunea esteticianul Georg Lukacs: "Realistul de tip nou devine un specialist, un virtuos al expresiei literare a cărui specialitate este descrierea vieţii."

Compoziţia în timp a neînţelesului este o combinaţie de trăiri şi gânduri care induc în eroare prin înţelesul pe care îl ascunde personalitatea ta, pornind de la rătăcirea ta de-o clipă într-un labirint al ideilor şi elementelor inutile puse în text doar de dragul de a crea o altă realitate, şi terminând cu încercarea de aflare a sensului tău de a fi pe lume.