Cum se nasc faptele mari

Performanța reală începe doar în momentul în care părăsești modelul teoretic în favoarea experienței directe.

Ai urmărit partea a patra a filmului „Indiana Jones”? Este un film excepțional pe care ți-l recomand cu toată încrederea. O replică din film mi-a atras în mod special atenția. La un moment dat, Indiana Jones împreună cu fiul său intră accidental cu motocicleta într-o bibliotecă și se răstoarnă.

Înainte de a se urca din nou pe motocicletă și de a-și continua drumul, un student îl recunoaște pe Indiana (care era profesorul său favorit) și îl întreabă ceva legat de un anumit model de cultură a lui Hardgrove.

Fiindcă nu avea deloc timp de pierdut, Indiana Jones îi răspunde pe fugă studentului foarte preocupat cu studiul:

- Lasă-l pe Hardgrove... Pentru a putea deveni un bun arheolog, trebuie să ieși din bibliotecă !

Hotărârea de a nu mai repeta aceeași acțiune lipsită de sens este însoțită de o dualitate între natura ta firească și natura ta constrânsă?

Natura firească a omului este o continuă perfecționare prin educație, prin acceptarea valorilor științei și ale tehnicii, prin cultivarea spiritul inventiv și aplicativ, prin folosirea eficientă a cunoașterii, prin afirmarea originalității, prin promovarea unicității și a noului.

În timp ce natura nevoită a omului are ca element constitutiv drumul parcurs de la cultivarea propriei persoane drept rădăcină a orice altceva, până la consumul de cunoaștere și exploatarea rezultatelor schimburilor de experiență într-un context de evoluție.

Leadershipului de calitate i se opune în mod logic și firesc tot ceea ce poți ignora prin cunoaștere. Cunoașterea îți furnizează o doză importantă de imaginație, îți dă un imbold de performanță, îți dă libertate de gândire, dar în același timp îți poate îngrădi libertatea de mișcare și inițiativele. Dacă cunoașterea nu este folosită la capacitate maximă, dacă este lipsită de o aplicativitate practică – atunci este tot atât de inacceptabilă în leadership cum este un laptop fără tastatură pentru un informatician.

Este mândria ta veriga lipsă dintre percepție și practică, izolând spiritul într-o iluzie ce neagă adevărata forță a realizării de sine?

Acest tip de cunoaștere – inactivă, mai mult de design - poate conduce la o falsificare a realității, la îngrădirea abilităților tale practice de care nu ești pe deplin conștient sau pe care nu le-ai pus la încercare. Și dacă îți faci o mândrie din această cunoaștere statică, așa cum câte un începător de arte marțiale pretinde să fie admirat pentru faptul că își educă mintea și voința, care e însă totdeauna mult subiectiv din punct de vedere al performanței – s-ar putea să te trezești fără un punct de sprijin, s-ar putea ca reușitele tale să se transforme într-un șir lung de amăgiri.

Te poți abate de la cursul firesc al evenimentelor doar dacă încetezi să te afunzi într-o cunoaștere care se desfășoară strict în elementele estompate ale visului sau ale iluziilor. Percepția clarvăzătoare îți poate trasa o direcție adevărată de afirmare personală, te ajută să reacționezi într-un anumit mod anumit contra tendințelor de izolare într-o realitate virtuală, numai dacă întreții procesul de identificare și de integrare a tuturor informațiilor primite cu ajutorul simțurilor, intuititei, interpretărilor de situații.

Îți modelezi parcursul sub imperiul condițiilor ce fac posibilă o percepție clarvăzătoare a felului în care te poți desprinde de cursul firesc al evenimentelor?

Cunoașterea adevărată este ceea ce poți percepe cu ajutorul simțurilor prin intermediul a ceea ce îți oferă experiențele trăite la limită. De fapt, cunoașterea fără o bază morală și fără o atitudine practică conduce la un leadership formalist, dacă putem spune așa (sub orice formă a lui, de la concret la abstract, de la ceva palpabil la ceva aparent); este o problemă de responsabilitate până la urmă, căci astfel apare ca un leadership nerealist, mediocru, opus oricăror forme de excelență.

A dispune de multă cunoaștere fără a o utiliza în mod corespunzător în practică este ca și cum te-ai închide într-un cocon. Doar capul îți mai rămâne afară. Picioarele, mâinile, inima îți sunt îngropate, inutilizabile. Cu ochii închiși, te arunci în hibernare – un fel de formă de viață suspendată despre care știi că s-ar putea prelungi la nesfârșit.

Ai curajul să-ți evaluezi nivelul de excelență punându-ți în practică cunoașterea? Sau îți suspenzi leadershipul din funcția de bază pe care trebuie s-o îndeplinească?

Refuzul de a acționa în acord cu natura ta înnăscută conduce la „predarea” în captivitatea unei mentalități aliniate ideii de finitudine?

Teoria se asimilează numai prin practică. Îți sugerez să urmezi și tu sfatul lui Indiana Jones: treci la acțiune, nu pierde vremea inutil stând numai cu nasul în cărți. Nu vei putea niciodată să ajungi un lider adevărat, nu vei reuși niciodată să realizezi fapte mărețe, demne de atenția și admirația tuturor oamenilor, dacă nu ești dispus să îți petreci o mare parte din timp pe teren. Din cărți poți afla nespus de multe lucruri, poți asimila numeroase cunoștințe - însă rezultatele le poți obține numai prin punerea lor în practică.

Gândește-te la orice realizare celebră înfăptuită de un singur individ sau de un grup de indivizi. De exemplu la piramida lui Kheops. Nu trebuie să te documentezi prea mult ca să realizezi că, pentru a se putea construi acest monument rămas pentru eternitate, a fost nevoie de mai mult decât de cunoștințe tehnice solide. A fost nevoie de punerea în practică a cunoștințelor teoretice, a planurilor concepute minuțios de către specialiști. De altfel, nicio operă valoroasă nu ar fi putut fi vreodată realizată dacă artiștii s-ar fi rezumat doar la asimilarea cunoștințelor.

Orice sfârșit care nu este justificat este perceput ca o întrerupere brutală a propriei limite. Dincolo de limitări nu există „altceva”, ci doar confirmarea încetării definitive a lucrului ajuns la capăt.

Adesea, cine fuge de rolul activ își condamnă leadershipul la stagnare. Leadershipul este o punere în practică a ideilor, atitudinilor, competențelor și comportamentelor care fac din tine acea ființă complexă care știe să transforme feluritele nuanțe ale unei revelații de tipul "ești ceea ce te face măreț sau infim" într-un singur tot numit: "ansamblu integrat de cunoștințe."

Punerea în practică a cunoștințelor îți oferă cea mai bună ocazie de a-ți transforma leadershipul într-o capodoperă, într-o comoară neprețuită. Însă cu cât obiectivele tale sunt mai ambițioase, cu atât va fi nevoie de mai multă practică susținută. Prin urmare, implică-te cu mai multă convingere în rolul activ si esențial pe care îl ai în sprijinirea leadershipului pe care îl practici, dacă vrei într-adevăr ca el să evolueze. Îți vei putea îndeplini obiectivele numai dacă vei fi dispus să te implici cu mai mult sârg în munca practică din teren.

Despre finitudine, filozoful francez Jean-Luc Nancy scria că ea se dă gîndirii în primul rînd ca limită. "Limita este capătul, extremitatea dincolo de care nu mai există nimic – nimic, cel puțin din lucrul sau din ființarea la limita cărora s-a ajuns. Limita este capătul în măsura în care ea pune capăt, în care sancționează o încheiere care este totodată o încetare și o întrerupere dacă nimic nu vine să justifice de drept survenirea acestui sfârșit."

O mentalitate poate fi compatibilă cu ideea de finitudine atunci când nu poate să preia controlul asupra principalului avantaj competitiv.

Faptele mari se nasc din acțiune. Tu îndrăznești să părăsești zona de confort? Napoleon Bonaparte, care a petrecut o lungă perioadă de timp pe câmpul de luptă, spunea: “ Nu ajunge să-i cunoști pe oameni din cărți ca să-i studiezi, trebuie să trăiești cu ei. ”

Succesul lui Napoleon s-a datorat în mare parte punerii în practică a cunoștințelor dobândite, a ideilor valoroase obținute din cărțile vremurilor de atunci. Dar studierea cărților n-a însemnat pentru el decât punctul de plecare pentru dezvoltarea abilităților și competențelor de lider. Căci pentru a câștiga o bătălie el a trebuit să părăsească zona de confort și să lupte de multe ori în prima linie cu infanteria.

Napoleon n-ar fi putut câștiga în veci o bătălie și n-ar fi putut ajunge niciodată un geniu militar dacă ar fi rămas doar cu... teoria.