ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Dimensiunea morală a leadershipului

On Ianuarue 08, 2020, in Leadership XXL-Pack, by Neculai Fantanaru

Găseşte-ţi jumătatea de spirit care te completează în peisajul frământat al evenimentelor, prin prisma experienţei “nu e nimic şi totuşi e” care te educă şi te face să fi om.

Goldstone (2016). De ce am revăzut acest film? Nu pentru acţiune, nu pentru simplitatea montajului, nu pentru câteva replici bine conturate, nu pentru povestea unui orăşel sărac aflat la capătul lumii. Nu pentru apariţia unui indian care lasă în urmă spiritul său curajos, aventurier, plin de duh sfânt, având ceva din adierea fină, dar rece, a vântului deşertic. Ci, pentru finalul plin de pace, strecurat printre meandrele intersectate ale înţelesurilor vieţii proiectate în fundalul fascinant al stâncilor masive, pline de istorie, de ritualuri şi superstiţii.

Privirile spectatorului ostenesc căutând în deşert un punct de sprijin dincolo de vijelia năprasnică a unor evenimente bizare. Dar ca să poţi spune că trăieşti tu însuţi în ultimele cinci minute din film, pe acel fundal muzical liniştit care inspiră mult prilej de pace, însăşi starea sufletească a eroului prins între lumea nouă şi vechile sale rădăcini, ca să te reculegi în linişte, în ecoul spiritelor războinice, glorioase, şi în sfârşit libere, mai întâi trebuie să supravieţuieşti adevărurilor hotărâtoare ale vieţii. Dacă reuşeşti acest lucru, atunci vei înţelege totul. Şi vei trăi împăcat cu tine însuţi.

Nu este un final fericit sau nefericit, ci este simbolul unei chemări mistice a pământului. Scoate în evidenţă acea bucată din tine care te completează, tot aşa cum intersectarea culorilor te ajută să înţelegi mai bine arta peisajului modelat de un artist.

Să fii veriga cea mai puternică care leagă adâncimea tainică a destinelor omeneşti, fragile în faţa lucrurilor trecătoare, de îndeplinirea unei chemări neînţelese. Să rămâi cu conştiinţa curată, plin de recunoştinţă faţă de cei care slujesc cu devotament drumul plin de semnificaţii al vieţii, ca o picătură din univers, un drum iniţiatic pe trepte de vârstă şi de ascensiune spirituală, cu apel de reîntoarcere la origini.

Iată ce înseamnă să fii sincer cu tine în ecoul unei lumi care nu dispare nici în veacurile viitoare…

Leadership: Construcţia ta identitară şi sufletească se deschide în faţa unei jumătăţi de fiinţare sublimă, purificatoare, care confirmă caracterul veridic a lui „Cine sunt” în mijlocul unui prezent care îşi reneagă trecutul?

Cât de tulburi ne apar uneori adevărurile rătăcitoare ale trăirii vieţii prin suflet de indian, în afara oricăror constrângeri, dincolo de orice intimidări, sfidând orice autoritate în afară de Dumnezeu. Este singurul spirit care dăinuie prin veacuri. Toti ceilalţi urmăresc conţinutul material al avuţiei, cu privirea aţintită asupra intereselor ascunse, mai mult ca un blestem, ca un prizonierat, fără să se uite îndărăt la ce s-a pierdut din ei înşişi...

Cam asta e ideea filmului. Respect pentru cel ce-a scris scenariul.

Să suporţi orice fărădelege în bătaia gloanţelor care şuieră silenţios pe lângă urechile tale. E un fapt tragic, nu o consolare. Crezi c-ai scăpat, dar amintirea rămâne, străbătută de sentimente adânci şi reţinute, ca o rană care doare enorm, chiar dacă nu sângerează. Şi chiar şi atunci când crezi că te-ai îndepărtat din bătaia privirii aruncate asupra faptelor consumate, o flacără roşie încă mai arde în tine, te cheamă înapoi spre lecţiile vieţii, strigă cu toată puterea să-ţi repari greşeala de a trăi ca un trecător neînsemnat în lumea asta.

Instinctiv, eliberator, cu forţă morală, unii se reîntorc la ceea ce contează cu adevărat. Alţii continuă să fugă de ei înşişi.

Nu vom trece niciodată dincolo de calea descoperii lui „Cine sunt?” dacă nu reuşim să vedem înăuntrul lucrurilor pe care le trăim cu demnitate, pe care le primim de la înălţimea unor credinţe şi modele străvechi de gândire, şi din prisma faptelor pe care le vom regreta la bătrâneţe.

Omul bun îşi recunoaşte la timp şansa de a deveni conştient de propria natură, găsindu-şi adevăratul sens al vieţii în recuperarea trăirilor irosite în candela învinşilor, nu neapărat în cunoaşterea care rezultă din trecerea de la „acum” la „atunci”.

Leadership: Natura ta oglindeşte chipul prezentului etern într-o experienţă a esenţelor care scoate lucrurile din condiţia de a fi umilite prin uzură şi consumate pragmatic în ritmul lent al faptelor nesimţitoare?

Am văzut o femeie deosebit de manierată, inteligentă, având acea scânteie de glamour, rostind vorbe alese cu grijă, care sub chipul de „bunătate întruchipată” îşi face drum spre nelegiuire. Fără remuşcări, fără griji, fără teamă. Nu-şi dă seama că astfel îşi chinuieşte sufletul, tot mai îmbătrânit, tot mai însângerat de cruzimea ce există în el. Un sânge atât de toxic se încălzeşte numai cu plăceri de o clipă. Se simte natura ei rece încă de la prima conversaţie. Trecutul a înghiţit-o şi pe ea, dar în coordonatele unei trăiri fără repere morale.

Adevărata ei motivaţie, era într-adevăr dorinţa de îmbogăţire, cu orice preţ, prin orice mijloace? Poate că, în fond, îşi dorea acea mare iubire din poveşti, dar o iubire aleasă greşit, căci trebuia întreţinută, consolată. Şi până la urmă marea iubire pleacă cu banii ei, dar fără ea. O linie discontinuă manifestată prin dulceţuri şi viclenii, continuată şerpuitor în adâncimea tragediei.

Oamenii aflaţi în această tragedie îşi fac întotdeauna un obicei din a oferi o plăcintă cu mere celor care trebuie să-şi ţină gura închisă...

Am întâlnit apoi un bătrân indian de culoare, folosind ca prilej de a-şi descărca sentimentele vechi în mijlocul unei lumi care nu mai crede în idealuri, în drepturile omului, în Dumnezeu. Cuvintele lui sunt simple, plăcute la auz, dar îndurerate de schimbările care se cer a fi implementate. Singurul lucru care îl va scoate din angoasa fundamentală, din acea trăire de abandon în faţa schimbării inevitabile, este moartea. A ajuns lângă strămoşii săi mai repede decât ar fi trebuit.

În bunătatea lui, probabil nu i-a părut rău.

Leadership: Crezi că există o non-separabilitate între realitatea „eternei întoarceri” şi lucrurile care şi-au pierdut valoarea, luând seamă de faptul că lumea reprezintă o entitate coerentă în care fiecare parte e conectată cu toate celelalte?

Am înţeles de ce oamenii îşi acceptă sfârşitul căutând să vadă, sau fără să fie văzuţi, o realitate a „eternei întoarceri”. Pentru că privesc adevărul lucrurilor din prisma unui trecut care nu mai transmite nimic epocilor de după el. Ca şi când ai oferi o carte plină cu adevăruri unui orb care vrea din tot sufletul să vadă, dar nu vede.

Aşadar, orice durere se datorează efortului de a recrea o lume dispărută, greu de observat, efortului de a vedea adevărul şi frumosul din nişte lucruri care şi-au pierdut valoarea, echilibrul, înţelesul, consistenta sau forma, fără să ai capacitatea de a le raţionaliza, de a le diferenţia atunci când te loveşti de ele cu totul întâmplător.

Am rămas pe gânduri la câte-o scenă fără niciun decor, în afară de un pat şi un scaun. Cineva spunea că rătăcesc mulţi câini prin deşertul acela arid, n-am văzut niciunul. Un uliu se rotea la un moment dat în înaltul cerului. Numai o pană prinsă în stropitoarele de la parbrizul unui jeep vechi mai aminteşte de el, pe la final...

Doi poliţişti. Un cowboy şi un indian. Puţin vanitoşi în simplitatea lor, cam prea fermi în sinceritatea lor, se află doar la un pas de rivalitate, ca la sfârşitul filmului să formeze o echipă redutabilă, un duo imbatabil în faţa corupţiei. Primul aşteaptă răsăritul unui soare plin de căldură, celălalt aşteaptă răsăritul unui suflet stins cândva. În inima lor încă pâlpâie flacăra credinței veghetoare. Realitatea dură încă nu le-a distrus ceea ce au mai bun în ei, mai frumos, mai curat, mai eliberator. Probabil, magia prezentului etern se verifică strălucind în ei prin forţa motrice a unui gând tainic: „Lupta întemeiază existenţa”.

Aş zice că eroii din acest film se descoperă sub forţa unui clopot care bate de trei ori, apoi se opreşte. Este destul ca oricare din ei să facă un mic pas spre moarte, pentru ca întreg lanţul de stări sufleteşti să se desfăşoare nella coscienza ca un gong care desparte lumile, le restrânge la o misiune morală, tot aşa cum iubirea se restrânge la forţe sufleteşti.

Fiecare din ei scoate la iveală un adevăr de care nu era conştient că şi-l asumă în peisajul evenimentelor: „Orice râu se loveşte puternic de pietre. Şi chiar dacă continuă să curgă mai departe, mai domol sau mai alert, nu-l aude nimeni cum strigă de durere”.

Leadershipul bazat pe învăţătură şi morală pune în evidenţă ideea existenţei unui orizont spaţial deosebit de Eul nostru şi afară de noi, într-un prezent care nu-şi uită trecutul, ci este condamnat să-l repete şi să-l îndure ca puritate indispensabilă schimbului de la suflet la suflet.

Dimensiunea morală a leadershipului este centrată pe o „raţionalitate normativă” la baza căreia se află ceea ce considerăm a fi bun în împlinirea unei năzuinţe care se raportează prin câmpul energetic „spaţiu-timp” la însăşi la cauza ei: evenimentul lăuntric pur.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate