Depăşeşte-ţi limita cunoaşterii experimentale într-un proces al introspecţiei şi regăsirii de sine, privilegiind acceptul celorlalţi de a fi martori la evoluţia ta.
Exista ceva ascuns în mine, necontenit acelaşi, mai profund trăit la nivelul raportului dintre "Think Twice" şi "It's All Right". Ceva inclus într-o succesiune de întrebări formulate pe baza relaţiilor dintre o superioritate resemnată şi o formă de luciditate profundă. Şi asta, poate fiindcă am adăugat la trăitul meu anumite întrebări şi răspunsuri circumscrise raportului dintre sentiment şi raţiune prin intermediul unei formulări de luciditate profundă: "Orice te face să te simţi altfel, contează prin felul în care te raportezi la experienţa ta de a fi independent de clişeele unei existenţe standardizate între entertainment şi kitsch".
Era ceva neelucidat, crescând automat în mine în contact cu o energie de neînfrânt, sub puterea unui amestec de impulsuri şi condiţionări regulate, cu ajutorul unei legi de distribuţie a tăcerilor, strigătelor şi însingurărilor - pe care un pictor splendid ca Salvador Dali le-ar însera în creaţiile sale neasemuite printr-un fel de confruntare între bine şi rău. O confruntare trecută prin lentila unui ethos care nu face decât să încorseteze şi să omoare sufletul. "It ain't no use to sit and wonder why.."
Priveşte în tine însuţi, omule de rând, dar cum o face pictorul, mai din apropiere, apoi din depărtare, străbătut de suma reflecţiilor apărute în câmpul unei puteri progresive - de tipul celei care se degajă dintr-un soi de imaginar care confecţionează realitatea în funcţie de proiecţia ta în timp, sub bagheta magică a ideilor preconcepute. Dacă poţi, apropie-te de o concepţie nouă a identităţii în felul în care filosofii îşi părăsesc adăposturile întunecoase, una care ar putea fi socotită, în chip primejdios, eretică în alte timpuri: "It ain't no use in turnin' on your light". Şi poate vei regăsi acea dimensiune a personalităţii care îţi transcende limitele aparenţei.
Leadership: Cum îţi exprimi unica experienţă de a fi părtaş multiplelor confruntări cu tine însuţi din perspectiva unei trăiri care conţine condiţiile unei apropieri de viziunea unei lumi părăsite, iremediabil abandonate unei aşteptări fără de sfârşit?
Numai un Shakespeare, acest ansamblu de sensibilitate şi nobleţe spirituală care desparte orice tip de caractere prin minuţiosul simt de evaluare, ar fi putut să mă desluşească printre firele zbuciumatelor mele tentative de ascensiune spre o cunoaştere de sine mai profundă. „Still I wish there was somethin' you would do or say.”
Shakespeare, aşa cum îl descrie Taine, smulge din viaţa omului un fragment, câteva fibre fremătânde din adâncul concepţiei sale complexe, din semiviziunea sa colorată, şi ni le arată. Din aceste fărâme ne rămâne să ghicim restul. În spatele fiecărui cuvânt este un întreg tablou, o atitudine, un lung raţionament prescurtat, o grămadă de idei care mişună. "It ain't no use in callin' out my name."
Şi iată-mă depăşind limita cunoaşterii experimentale, într-un proces al introspecţiei şi regăsirii de sine, privilegiind acceptul celorlalţi de a fi martori la evoluţia mea, prin prisma posibilităţii de a fi "ghicit" prin colţurile deschise ale prelatei de camuflaj numite generic: osândirea de sine. Era ca şi cum aş fi fost prizonierul unei lumi închise, iremediabil abandonate unei aşteptări fără de sfârşit: trebuia să-mi accept vina de a cuprinde o întreagă cunoaştere, fără să o pot împărtăşi lumii decât prin însăşi înstrăinarea mea de lume.
Prin văpaia privirilor necunoscute, să reuşesc să-mi personalizez raportarea la ceea ce nu eram - dar aş fi putut fi, când în mine se exercitau demonstrativ ciocniri ale formaţiunilor de rezistenţă şi protecţie, alimentând reţinerile faţă de o aşa zisă evidenţă a propriei puţinătăţi. Asta era echivalentul unui "I'm walkin' down that long lonesome road / Where I'm bound, I can't tell".
Leadership: Poţi să-ţi dovedeşti relevanţa în faţa experienţei de a fi tu însuţi, prin prisma posibilităţii de a fi rodul unui „systematic search and investigation” inclus în condiţiile unei cunoaşteri care începe cu ideea de "examinare din exterior" ?
Felul de a te raporta la o examinare din afară, la privirile străine aţintite asupra ta uneori cu aspră acuitate, în funcţie de tendinţele de te refugia în nişte convingeri de ordin inferior sau superior, se revendică în leadership de la transparenţă la opacitate.
Transparenţa se produce atunci când te situezi sub lumina clară a raţiunii, devenind o profundă oglindă a ceea ce vor ceilalţi să vadă la tine. Opacitatea este ceea ce nu se vede la tine când te opui realităţii care există prin tine, sau când te opui avântului spre înfăptuirea unui rost existenţial, evidenţiind astfel trăsăturile definitorii ale unei personalităţi îndoielnice.
A şti să te evaluezi prin prisma a ceea ce străluceşte sau apune în tine, sub puterea unui amestec de impulsuri şi condiţionări regulate care adesea opun rezistenţă la schimbare, este o virtute pe care mulţi dintre lideri se chinuie să o dobândească.
Iar prin disponibilitatea de a fi receptiv la ceea ce comunici prin „închiderea în sine”, prin ceea ce transmiţi în încercarea de a depăşi limita cunoaşterii experimentale, devii mai mult decât ceea ce ştii despre tine. Devii o variantă mai bună în rezultatele de căutare ale celorlalţi - un rezultat care ţine mai mult de ceea ce ei regăsesc la tine în ei înşişi.
Leadership: Poţi să-ţi dovedeşti relevanţa în faţa experienţei de a fi tu însuţi, prin prisma posibilităţii de a fi rodul orientării pe care o dă revelaţia unei noi perspective asupra realităţii care formează jurnalul intim-subiectiv al vieţii tale?
Care este fragmentul pe care ceilalţi îl pot smulge din viaţa ta, acele câteva fibre fremătânde din adâncul concepţiilor tale complexe? Ce anume pot să ghicească ei la tine şi care să-i ajute în dezvoltarea personală?
Convingerile care te limitează, izvorâte adesea dintr-un sentiment de neputinţă sau revoltă, din acel sentiment obscur al ruperii de lume, datorate poate şi fricii de ceea ce nu ştii despre tine, sau dimpotrivă, de ceea ce ţi s-a revelat în vreun fel anume, continuă vreme îndelungată să păstreze în sufletul tău o poziţie de neutralitate faţă de modul cum te percep ceilalţi.
Leadershipul, venind în prelungirea propriei evaluări realizate de ceilalţi, se poate măsura după modul în care îţi transcenzi limitele aparenţei. Să treci dincolo de ceea ce te limitează, prevenind resemnarea superiorităţii datorate ataşamentului faţă de un concret care te face neputincios în acceptarea emoţiilor proprii.
Un om poate fi superior prin ceea ce se numeşte „stagnare” numai atunci când trezeşte în ceilalţi o emoţie care îi avertizează în privinţa eventualelor efecte adverse ale orientărilor spre autorealizare.
Relevanţa ta în faţa experienţei de a fi tu însuţi ţine foarte mult de felul în care percepi schimbarea realităţii ca fiind produsul unei cunoaşteri demonstrative prin care se generează, validează şi comunică puterea ta de a fi unic, autentic.
Don't Think Twice, It's All Right evidenţiază disponibilitatea de a fi receptiv la ceea ce comunici prin „închiderea în sine”, prin ceea ce transmiţi în încercarea de a depăşi limita cunoaşterii experimentale. Poţi să devii mai mult decât ceea ce ştii despre tine, chiar un om superior, atunci când ceilalţi îţi constată „defecţiunile” şi prin aceasta reuşesc să le remedieze pe ale lor.
Dacă vrei ca leadershipul tău să ia un avânt fără precedent, depăşeşte-ţi limita cunoaşterii experimentale într-un proces al introspecţiei şi regăsirii de sine, privilegiind acceptul celorlalţi de a fi martori la evoluţia ta.
* Notă: Bob Dylan - Don't Think Twice, It's All Right