ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Estetica unei mărturisiri în alb-negru

On Martie 13, 2019, in Leadership 360˚, by Neculai Fantanaru

Fii descoperirea a ceea ce însemni într-o viaţă a cărei lungime pare imposibil s-o judeci nepărtinitor.

Aş vrea să-ţi vorbesc despre ziua aceea, când mi se părea că lumea toată e a mea. Îmi luasem în ajun bacalaureatul. N-ai ştiut niciodată ce ascensiune grea a însemnat pentru mine fiecare zi de şcoală, fiecare an, ce cursă peste obstacole mereu mai înalte am câştigat, luându-mi “examenul maturităţii”. N-am ştiut nimic unul despre celălalt.

Ascultam zbuciumul mării. Ştiam că mă voi izbi mereu de viaţă, ca marea de stânci, că voi purta în mine toate nostalgiile ei şi un veşnic dor de libertate. Nici marea nu e liberă, încercam să mă consolez. E îngrădită de ţărmuri. Poate că-i furioasă că şi-a pierdut libertatea. Parcă se izbeşte cu capul de pereţi, se loveşte de stânci şi face spume la gură !

- Sigur, scrie Andre Maurois în Memoriile sale, este o mare nebunie şi aproape totdeauna pedepsită să te întorci şi să vrei să retrăieşti la patruzeci de ani tot ce ai iubit sau de care te-ai bucurat la douăzeci.

Eu am depăşit cu mult anii maturităţii şi nu vreau să retrăiesc tot ce am iubit. Ar fi o pedeapsă. Ci să înţeleg ce am iubit, ce am trăit şi, mai ales, să mă înţeleg pe mine... *

Leadership: Eşti prins într-o problemă a timpului care nu-și va găsi dezlegarea decât printr-o schimbare a viziunii despre tine însuţi, adiacentă sentimentului că poţi să aparţii de o realitate ce există dincolo de ceea ce crezi că reprezintă limitele tale?

Cazi într-o dimensiune nesigură, plină de neprevăzut? Simţământul frustrant al inexplicabilului te înconjoară cu un strat amar de neputinţă? Individualitatea ta incontestabilă se accentuează mai mult la contactul cu o nouă formă de a te autocunoaşte? Te pierzi într-un labirint de indicii şi interconexiuni cu alte drumuri ale vieţii? Limitele tale sunt date de lipsa înţelegerii modului în care trebuie să-ţi achiţi datoriile faţă de valorile vieţii: sinceritate şi maturitate?

Deseori leadershipul este asemenea unei opere de artă rămasă neterminată, dar care este de natură să aducă noi lumini, extrem de importante asupra ultimei faze din evoluţia ta, când începi să te învârţi în jurul axei tale, în alternanţa dintre cele două ipostaze: "a fi mesagerul unui trecut rătăcit" şi "a fi ecoul unei poveşti nemuritoare". Singura artă care te lasă fără cuvinte la o privire de aproape este o cale de a te surprinde într-o ipostază de total abandom într-o realitate care îţi oferă prea puţin sau deloc din ceea ce visezi. De multe ori arta este apanajul unei minți captive într-o realitate care s-a împotmolit în propriile ei limite.

Atunci când, debusolat de circumstanţele prin care treci, nu mai ştii dacă eşti sau nu ancorat în realitatea care te împlineşte, devii complet imobil, fără putere de reacţie, prins într-un joc nesigur de dualităţi, şi asfixiat de aglomeraţia de elemente care acţionează în jurul unui singur numitor: nostalgia. Ca atunci când priveşti un tablou frumos şi încerci să te simţi în peisajul dat, dar el îţi creează imaginea de depărtare de lume, de casă, de tine însuţi. Rişti să te laşi format de caracterul insular al unei arte umanizată, dar cu accent foarte grijuliu asupra detaliilor, cu un accent apăsat pe om „în singurătatea şi intimitatea lui”.

Leadership: Poţi să laşi în urmă amprenta unui destin care te apasă teribil, făcându-te să exclami cu o inocentă uimire: "Eu sunt negaţia acestei existenţe !" ?

Îţi manifeşti melancolia printr-o izolare de restul lumii care are toate inconvenienţele unui război cu tine însuţi? Eşti decis să retrăieşti anumite momente din viaţă cu preţul unei perfecţiuni ce s-ar fi dovedit sterilă, sau cu preţul acelei umilinţe care renunță la mândrie și răzbunare, alegând dragostea, miracolul și bunăvoința?

Dintre acţiunile care te fac să fii cel mai puţin eficient, comparate între ele, izolarea rămâne însă "monumentul" cel mai reprezentativ fiindcă perpetuează starea de melancolie, senzaţia de sensibilitate urmată de presiune şi durere. Abandonarea totală într-un univers incoerent ce te caracterizează tot mai impetuos, induce o stare de zbucium interior, o senzaţie neplăcută de apartenenţă la ceva în care nu crezi cu destulă tărie ca să-l faci să se îndeplinească. Totul în tine este brusc susţinut de o curiozitate continuă de a afla adevărul: "Cine sunt eu cu adevărat?"

Leadership: Eviţi pericolul intrării în zona "Sentimentalism" pe tot timpul funcţionării propriei conştiinţe, cu privire la ceea ce te ţine prizonier într-un moment ZERO reprodus fidel de mintea ta în calea împlinirii?

Expertul în materie de leadership, John C. Maxwell sfătuia: "Pregăteşte-te pentru momentele cheie din viitor şi alege-ţi zilnic atitudinile potrivite." Un fel de atenţionare aş zice, care semnalează confruntarea cu noi înşine ce trebuie depăşită. Canalizarea stării de incertitudine care ne cuprinde într-un moment din viaţă spre o direcţie mai în acord cu propriile valori, mai în armonie cu adevărul a ceea ce ne defineşte.

Intrarea ta în zona "Sentimentalism" este similară cu apariţia unei nostalgii a privilegiilor pierdute în demersurile căutării sensului vieţii, nu doar fiindcă eşti supus unei realităţi care te depăşeşte şi căreia nu i te poţi sustrage, ci pentru că nu eşti pregătit să-ţi recunoşti umbra, suferinţa şi semnificaţiile ei, şi să suporţi consecinţele.

Iar a fi prizonier într-un moment ZERO reprodus de mintea ta în calea împlinirii înseamnă să rămâi fidel acelor amintiri care îţi provoacă suferinţa şi nu te lasă să te propulsezi spre dimensiunile principale ale sensului vieţii (spirituală şi socială). Evocarea unor momente profund sensibile şi înduioşătoare, sau a unor experienţe dezamăgitoare, ar însemna o dublă suferinţă: cea trăită prin esenţa sfârşirii de sine şi a rememorării de tip proustian, cu ştergerea oricăror legături cu angajamentele anterioare.

Leadership: Eşti decis să-ţi revendici o identitate căreia nu-i mai poţi face faţă, în baza unei experienţe de viaţă foarte aproape de a se materializa printr-o puternică probă de caracter care te îndeamnă să devii mai tolerant faţă de tine însuţi?

Cred că pentru fiecare om momentul de reflecţie vine de obicei mai târziu, când deja este prizonier al acestor stări de tranziţie, care produc instantaneu o curiozitate negândită, nedorită, neîncăpătoare într-un asemenea context atipic. Începi să te vezi din perspectiva unui pictor care transpune pe pânză imaginile create de un poet, îndrăznind să-şi redeseneze întreaga viaţă după o comuniune cu totul, nu doar prin prisma lucrurilor pe care le consideră importante, ci prin prisma durerilor trecătoare pe care nu le poate ignora.

Iar dacă omul nu analizează cu adevărat aceste stări, procese şi situaţii de moment, lăsându-se în voia lor, fără îndoială va rămâne în zona "Sentimentalism". Va împietri într-o poziţie de apărare, în loc să intre în defensivă, care se va reflecta într-o înţelegere greşită a rolului şi responsabilităţii faţă de propria lui identitate.

Insight-ul decisiv pentru tine se produce atunci când te simţi prea izolat într-un status quo continuu, atunci când îţi petreci timpul privind în tine însuţi şi judecându-ţi reacţiile. Este semn clar că ceva îţi scapă despre tine însuţi.

Insight-ul este o privire aruncată înspre esenţa naturii tale îngropată de prea mult timp în uitare. Poate fi o marcă a chemării tale divine din care îţi confecţionezi o nouă raţiune de a fi. Dar poate fi şi o nuanţă negativă a procesului de autoevaluare trăită printr-un amestec de constrângere afectivă sau morală. Insight-ul este un adevăr despre tine însuţi la care ajungi doar prin destăinuire, prin estetica regăsirii de sine şi înţelegerea lumii lăuntrice, prin găsirea unei modalităţi de a trăi acea măreţie a sufletului pe care nu o vei găsi la altcineva, decât la tine.

Identitatea care te conduce la succes sau la eşec apare ca urmare a retrăirii unui eveniment emoţional din trecut, ce nu a fost suprimat până în momentul prezent. Este ascensiunea pe care trebuie s-o urmezi după ce te-ai judecat cu gândul de a te fi înfrânt singur.

E ca şi când ai primi o grămadă de refuzuri din partea unor oameni cunoscuţi şi de teamă să nu întâmpini altele noi, te izolezi. Dar în tine rămâne totuşi înrădăcinată curiozitatea de a fi părtaş la misterul vieţii, dorinţa de a te revolta în faţa gândurilor care aproape de strivesc, necesitatea de a te împotrivi propriei stări de latenţă. Totul devine nemăsurat de aglomerat în tine. Până ce tot ceea ce este străin de cunoaşterea ta se topeşte într-o curiozitate anemică. Apoi izbucneşte dintr-o dată, într-o înțelegere corectă a felului în care se cuvine să fii.

Cum spunea cineva: "cu cât amânăm confruntarea cu noi înşine, cu atât pierdem timp preţios pe care l-am fi putut folosi trăind la intensitate maximă". Adesea, identitatea omului pare a fi similară cu acea delicateţe a unui pictor care surprinde în creaţia sa un peisaj deosebit, cu o însemnătate aparte, încercând să-i transmită privitorului starea sa de spirit resimţită după contactul cu o realitate în care e foarte greu să te inserezi, fiindcă se răzvrătește filosofic și își trimite simbolic înţelesul spre punctul ZERO.

Şi, subliniez aici. În leadership se utilizează un "produs" singular, conceput liber şi personalizat: identitatea individului. Identitatea poate inspira încredere pe măsură ce individul îşi schimbă optica şi comportamentul, printr-o anumită decodificare a sentimentelor, printr-o dezvăluire a unor experienţe de viaţă acumulate în timp îndelungat, printr-o extrapolare a unor stări de fapt.

Se poate ajunge mai departe, până la negarea sinelui, adică asumarea unei identităţi care nu mai e a lui, o identitate căreia nu îi mai aparţine sau căreia nu-i mai face faţă atunci când nu mai poate stăpâni demonii trecutului, duhul adevărului din spatele convingerilor, când nu reuşeşte să dea deoparte vălul iluziei de a fi perfect într-o lume imperfectă.

Astfel, individul se pierde într-un labirint al jocurilor psihologice şi al nesiguranţei, într-un vârtej năucitor al jocurilor de culise care sporeşte şi mai mult neîncrederea, confuzia dintre known şi unknown. Eficienţa leadershipului depinde în mare măsură de puternica voinţă a omului de a-şi păstra flexibilitatea, de o rezistenţă superioară la "coroziune şi eroziune", la starea de incertitudine.

Cea mai puternică probă de caracter care te face să devii mult mai atent la ce se întâmplă în jur şi mai tolerant faţă de tine însuţi este să-ţi admiţi suferinţa ca pe o lecţie de viaţă, ca o condiţie necesară pentru a-ţi spori credinţa într-un nou început de drum.

Estetica unei mărturisiri în alb-negru evidenţiază acea etapă a maturităţii când îţi poţi însuşi noi indicii despre tine având o perspectivă de ansamblu asupra lucrurilor care s-au întâmplat deja, care îţi lipsesc, care îţi stimulează afectivitatea şi te provoacă să-ţi reconsideri imaginea de sine.

Chiar dacă te simţi împovorat de mâhnire, de greutăţile vremurilor, de nostalgia unei resemnări care te plasează implicit în sfera unor lumi apuse, aminteşte-ţi citatul acela celebru din filmul Star Wars: “Lumina cea mai puternică aruncă umbra cea mai întunecată.”



* Notă: Serghi, Cella - Pe firul de păianjen al memoriei, Editura Polirom, 2013.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us