Neculai Fantanaru

Totul depinde de cine conduce

Eşti vederea căreia ochiul îi surâde

On Noiembrie 20, 2022
, in
Leadership Impact by Neculai Fantanaru

Extinde-ţi permanent limitele realității, modelându-ţi gândurile şi sentimentele sub forma unor lucruri frumoase şi trebuincioase cu care să-ţi încarci sufletul.

Scaunul meu de la birou este liber să mă judece, ca un judecător neîndurător, pentru toate escapadele mele în vacanţă când s-a simţit părăsit, inutil, însingurat, şi asta, pentru a nu distorsiona realitatea unei mai profunde interdependenţe între ceea ce se așteptase să vadă şi ceea ce nu se putea vedea. El mi-a ţinut ferm evidența orelor de muncă, ceea ce i-a dat mereu posibilitatea de a stabili flexibilizarea programului meu de lucru, şi fiind o reacţie subiectivă la un anumit eveniment caracterizat prin modificări la nivel emoţional, evident că şi-a pus toată nădejdea în jurul prezenţei mele neîntrerupte, binefăcătoare, confortabile. Mai mult decât atât, şi-a găsit ca sprijin primar însăşi ideea de a fi centrul universului din singurătatea biroului meu de acasă.

Cum aş putea să-l revăd, moment prielnic pentru a începe lucrul la birou, fără să mă simt vinovat de scurta despărţire amiabilă, dar grea? Oare aş putea să mă reîntorc la el fără să-i aduc un prinos de admiraţie? Să mă prefac oare că sunt bolnav şi doar datorită acestui fapt să mă disculp pentru faptul că l-am abandonat o vreme? Da, îmi simt sufletul străin de ceea ce a trăit el însuşi, fiecare spaţiu din memoria sa fiind acaparat de microinstrucţiunile unei stări de fapt dezolante, până în momentul revenirii mele în birou, dincolo de marginea unui timp care se întoarce în trecut prin aşa numitele „curbe temporale închise”.

Căci scaunului acesta, atât de bun cunoscător al lumii mele reale, căruia timpul i-a măsurat răbdarea printr-un Aductoriosus Stumbys (actul de control al evadării din real), scaunul acesta căruia eu i-am neglijat nevoile, preferinţele, aşteptările, neacordându-i suficient timp de a-şi onora obligaţiile pe termen lung, lui şi numai lui, i-am fost de atâtea ori recunoscător pentru construirea şi menţinerea dialogurilor pe care le-am purtat cu mine însumi.

E adevărat. Nu i-am înţeles toate excesele de mândrie, expresia faptului că nu-şi doreşte decât să fie ascultat, luat în evidenţă mai ales atunci când totul pare greu. De asemenea, nu i-am înţeles nici genul acela de aroganţă în spatele căreia se ascunde o anumită nesiguranţă de sine, pe lângă alte cauze. Cu toate acestea l-am privit cu acea tandrețe specific părintească, aşa cum îşi priveşte un pictor tablourile: cu admiraţie şi surprindere.

Leadership: Poţi să amplifici o emoţie coexistentă în realitatea pe care o creezi, încât să închizi “vizibilul” în centrul unei imagini staţionare ce poate fi percepută doar prin ochiul inimii?

Dragul meu, scaun de birou. Oricât de mult ai încerca să te hrănești cu iluzia unei aprecieri venite din exterior, punându-mă în prim planul afecţiunii tale, vei înțelege la un moment dat că nici toată recunoștința lumii și toate laudele aduse zilnic de către cei din jurul tău, nu vor putea vreodată concura cu satisfacția şi împlinirea simțită în străfundul sufletului, în momentul ridicării de jos a unui suflet căzut sub povara greutăților vieții.

Am citit asta demult, şi fiindcă dau dreptate autorului, îţi mărturisesc liber că dacă ai încerca să mă introduci în câmpul emoţiilor tale, printr-o creştere considerabilă a vreunei afecţiuni cu evoluţie trenantă, şi chiar dacă ai avea puterea să te preschimbi într-un palat măreţ, devenind mai mult formă a timpului decât a spaţiului, atunci ochii mei şi-ar păstra aceeaşi vedere pentru o entitate cu simplă existenţă fizică cum eşti tu.

Ferice de cine nu suspină după ce n-are, și se veselește cu ce are !

Şi nu-i aşa că toţi oamenii, cu mic, cu mare, îşi trăiesc mare parte din zi aşezaţi într-un scaun de care, cu niciun chip, nu se ataşează niciodată? Cum este să stai aşezat pe un scaun, să-i fii alături fizic, să-i absorbi energia de masă şi s-o stochezi în propria versiune de relaxare, şi cu toate astea să nu-l vezi, să nu-i simţi durerea pe care el o suportă pentru ca tu să te simţi confortabil, să nu-i asculţi glasul când suspină după un gând bun, după un dor nestins, continuând cu afecțiunea lui melancolică față de trecut.

Nu seamănă asta oare cu tragedia unui personaj din opera lui John Fowles?

"Atunci mi-am dat seama că moare, am ştiut-o toată noaptea, aş fi putut-o spune oricui. Am stat acolo lângă ea ascultând-o respirând şi bolborosind (nu părea să doarmă ca lumea niciodată), gândindu-mă la întorsătura pe care o luaseră lucrurile în scurtul timp cât am lipsit de acasă. Gândindu-mă la viaţa mea nenorocită şi nu la viaţa ei, cu mult mai nefericită. Oricine m-ar fi văzut atunci n-ar fi avut nici cea mai mică îndoială. Eram sincer şi cu adevărat disperat, deşi n-am niciun martor. Nu puteam să fac nimic. Doream atât de mult să trăiască şi nu puteam risca să mă duc după ajutor, eram la pământ, oricine şi-ar fi dat seama de asta. Pentru mine nu putea exista decât ea, pentru tot restul vieţii. Eram sigur de asta.

Mai era şi celălalt aspect: era singura care ştia că o iubeam. Ea singură ştia cine sunt cu adevărat. E foarte puţin probabil ca altcineva să mă înţeleagă vreodată..."

Leadership: Ţi-ai găsit un refugiu salvator în faţa pericolului de a te pierde în propria-ţi imagine atunci când te-ai decis să te alături unei experienţe de transformare indusă de o stare emoţională?

Puţine lucruri au capacitatea de a mă emoţiona până în străfundul fiinţei, dând totodată aripi ideilor şi răspândind seminţele cunoaşterii mele, fără a mă agăţa neapărat de un rezultat fulminant. Dar scaunul acesta de birou, resortul străduinţei mele de a fi cât mai relaxat, indicele de referinţă al unui scriitor excepţional, punând frâu orgoliului nemăsurat al satisfacţiei de a-mi cultiva egocentrismul, a reuşit cumva să formeze acea doză de senzaţional care practic copleşeşte modul în care sunt transferate informaţiile către privitor.

În prezența scaunului mă simt confortabil, este atât convenabil cât și adecvat pentru viața normală, fiindcă reuşeşte să se ridice deasupra altor lucruri prin intermediul unei imagini vizuale Odyresturhis Serpthorash care sugerează o anumită asociere sau un punct de similitudine între atitudine şi manifestarea ei externă, dar mai ales printr-o doză de umanitate oferită fără zgârcenie.

Dragul meu, scaun de birou. Oamenii vor aprecia mai bine lucrurile din jur atunci când vor înţelege că tu însuţi, etalon al cuvintelor spuse din suflet, nu eşti doar o entitate cu simplă existenţă fizică, că nu eşti doar o energie neschimbată între sistem şi mediul exterior, o formă fără fond condiționată de existența trecătoare. Tu eşti mult mai mult decât atât. Eşti simbolul unui concept de tipul "Not Null".

Adesea, tu eşti singurul meu partener de dialog, eşti vederea căreia ochiul îi surâde, eşti parte a ideii de egalitate între ceea ce se poate numi modernism și ceea ce se poate numi artă modernă. Eşti un refugiu salvator în faţa pericolului de a mă pierde în propria-mi imagine atunci când m-am decis să mă alătur unei experienţe de transformare indusă de o stare emoţională sau de o atitudine subiectivă. Şi, chiar mai uimitor, tu aduci în scenă personaje cu o psihologie plină de complicaţii, contradicţii şi inconsecvenţe, în adâncurile cărora ochiul scriitorului pătrunde și notează, iar cititorul este îndemna să ia aminte.

Leadershipul este predispus să împlinească miracolul transformării, slujindu-se de lucruri pentru a scoate în evidenţă imaginea unui om care este conștient de valoarea sau potențialul său intelectual, dar care în același timp prezintă o nemulțumire: de a nu se putea înstrăina de punctul de vedere al vederii sale.

Eşti vederea căreia ochiul îi surâde numai dacă reprezinţi în planul afectivităţii tale un lucru cu mari valenţe de simbol, un lucru foarte util în controlul gândurilor şi în redarea emoţiilor fără de care nu poţi concepe un sentiment profund şi complex.

 

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…