ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Fiecare trandafir a fost odată un boboc

On Ianuarie 11, 2021, in Leadership de Durată, by Neculai Fantanaru

Marea cunoaştere reclamă cu prisosinţă meritul artistului de a eterniza, într-un mod sui generis, ceea ce este efemer.

Totul a început pe la vârsta de zece ani, dar a început fără să-mi dau seama, fără să desluşesc însuşirile inerente ale atracţiei conjuncturale faţă de un fenomen bizar care încă îmi zgândăreşte sufletul. Şi a început cu un film de Oscar, plin de fiorii tainelor vechi în ale credinţei, al cărui început încă mă mai bântuie, legat de sobrietatea necesară unei mănăstiri foarte vechi, de-a lungul unei bucăţi de poveste care, aveam să constat mai încolo, are prea multe în comun cu viaţa mea. Filmul se numeşte “În numele Trandafirului”, ecranizare dupa romanul lui Umberto Eco.

Şi mănăstirea respectivă, grandioasă prin importanţa valorilor protejate, avea şi ea un început, mai greu de înţeles ce-i drept, pentru că oricărui început îi este necesar un alt început pentru a-şi găsi corespondentul într-un fel de comoară a revelațiilor vieţii autentic creştine, condusă nemijlocit de către Dumnezeu. Şi începutul cunoaşterii bisericii, ca şi sfârşitul povestirii, aveau în centrul unei întregi game de relaţii cu Dumnezeu o imensă bibliotecă (gen labirint), adăpostind mii de volume a căror cunoaştere încă îmi mai bântuie sufletul cu tainele unei arte care, ca orice altă artă, se bizuie pe o îndelungată experienţă.

Şi erau atât de multe cărţi în biblioteca respectivă, mult mai multe ca oriunde, şi fiecare din ele avea un început şi un sfârşit, salutând parcă timpul cu un mesaj de întâmpinare: “Luminaţi-vă sufletele cu Duhul Cunoașterii Cea de Sus”.Şi între atât de multe cărţi, fiecare puţin mai prăfuită ca cealaltă, am zărit una mai uzată şi mai murdară, şi îi lipseau multe pagini, mai ales îi lipsea începutul, dar sfârşitul era încă acolo. Şi parcă, în acel sfârşit plin de taine, plin de şoapte şi suspine, am întrevăzut un început de mesaj integrat în imaginea simbolică a unui trandafir.

Acel singur mesaj, de pe o foaie lipsă, încă făcându-mă să-mi revăd trecutul, încerc să-l reconstitui acum cu nostalgie: “Orice sfârşit are un început, la fel cum fiecare trandafir a fost odată un boboc”... În scurt timp o să înflorească.

Leadership: Poţi să te detaşezi de tot ceea ce susţine greutatea propriului ego, printr-o experienţă de regândire a unei creaţii rămasă de prea mult timp în urmă?

Din marile şi falnicele mistere ale mănăstirii, pe care un om destul de matur le-a descris atât de minuţios, n-a mai rămas nimic. Nici măcar începutul, nici măcar sfârşitul, ca şi când ele ar fi făcut parte dintre nişte resturi de pergamente, căzute din scriptorium, şi făcute scrum de o realitate neînţeleasă. Astfel mi-am trăit o parte din viaţă, cu un început care nu-şi cunoaşte sfârşitul, precum o carte ce nu-şi cunoaşte autorul şi căreia îi lipsesc prea multe pagini ca să poată fi vreodată citită.

Greutatea egoului meu constă în faptul că am încercat să trec cu vederea ceea ce niciodată nu voi putea uita, ca şi când aş trece pe lângă o carte având ca subiect o construcţie antică, şi nu aş cunoaşte scriitorul pentru simplul fapt că sunt inspirat din cartea lui. Iar dacă o asemenea carte este o creaţie a începutului de maturitate, înseamnă că succesiunea obişnuită a paginilor ei mi-a lăsat în urmă visele făcând din mine un simplu călător într-o lume în prefacere?

Într-un fel, simt c-am trăit precum o mănăstire plină de cărţi, care nu-şi dezvăluie silueta din pricina zidurilor foarte înalte care o înconjoară. Realitatea şi visele mele erau mai importante decât conţinutul profund al unor mistere vechi pe care nu le puteam descifra, sau mai bine zis, ele nu însemnau nimic pentru mine. Şi, totuşi, începutul unei noi vederi despre spiritualitate, un refinado pretexto para el estudio de Dios, intenţiona să-şi facă loc în călătoria vieţii mele.
 
Aşa a fost să fie. Am căutat frumuseţea, distracţia, bogăţia, acolo unde nu era nimic, la fel cum Adso din Melk a căutat credinţa într-o călătorie fără sfârşit, dar şi-a regăsit în suferinţele vieţii liniştea sufletului. Deasupra mea plana imaginea trandafirului, o mărturisire plină de credinţă, poate pentru că în esenţialitatea mea adâncă doream să obţin acordul cu ceva sfânt, mai presus de orice înţelegere, printr-un Salonthenea, o insuflare divină care cheamă de la întuneric lumină, de la păcat la pocăinţă.

Locul mănăstirii era o oază de linişte, o reacție de compensare a acelor sentimente de inadecvare, insuficienţă, rușine, care străpung orizontul oricărui tânăr visător. Abia mai târziu am înţeles asta. Şi dacă m-aş întoarce la începuturile ei, m-aş regăsi în ipostaza de fiu rătăcitor care a început să-și îndrepte viața. Numai în linişte îţi poţi găsi drumul într-un labirint plin de cărţi, a cărui ieşire trece prin carte, prin cărţi fără număr, prin lecturi fără capăt, prin scrieri pline de învăţăminte, pline de lirism şi de sensibilitate.

Leadership: Tot ceea ce există în exteriorul tău serveşte clipă de clipă drumului tău de autodescoperire, ca o referință a unui subiect la același subiect explorat printr-o experienţă a prezentului continuu?

Sfârşitul nu-l cunosc, dar mai mult ca sigur el exprimă cunoaşterea cea mai aleasă ilustrată sub forma unui trandafir. Nu ştiu dacă viaţa are neapărat un sfârşit, sau un nou început. Chiar şi trandafirul are un început de însemnătate, manifestat sub forma de fixare a sentimentului de frumos şi sublim în tabloul vieţii, rivalizând cu succesiunea unei multiplicităţi de concepte abstracte şi reci. Or plantarea unui trandafir este începutul unei noi conştiinţe spirituale, tăierea lui reprezentând sfârşitul unui drum care m-a dus de fiecare dată în acelaşi loc.

Iar dacă mă refer la un înţeles mult mai larg, responsabil de evaluarea vieţii, atunci atenţia îmi este îndreptată spre sfârşitul romanului lui Umberto Eco, unde există o ajustare de natură dinamică a eului meu creator la însuşirile inerente ale trandafirului: grija, răbdarea şi toleranța la înțelepciunea conștientă.

“Cu cât citesc aceste însemnări cu atât mă conving mai mult că înşiruirea de fapte de care vorbesc este rodul întâmplării şi că nu cuprinde niciun mesaj. Dar paginile acestea neterminate m-au însoţit toată viaţa care mi-a mai rămas de trăit de atunci, le-am cercetat adesea ca pe un oracol, şi mi se pare chiar că ceea ce am scris atunci pe foile acestea, pe care le citeşti tu, cititorule necunoscut, nu e altceva decât o mixtură, un carme a figura, adică o povestire cu poze, un nesfârşit acrostih care nu spune şi nu repetă altceva decât ceea ce mi-au şoptit acele fragmente reconstituite din pagini uzate şi rupte. Nu mai ştiu dacă până acum eu am vorbit despre ele, sau ele au vorbit prin gura mea.”

Îmi este greu să explic ce exprimă în mine vederea unui trandafir la citirea acestor cuvinte. Am senzația că trăiesc cu el, că vibrez la unison cu o prezenţă unitară din punctul de vedere al unei conştiinţe nemărginite, și mă delectez cu ceva ce coboară dintr-un loc sfânt. Spre deosebire de Adso din Melk, eu nu mi-am regăsit calea cea mai aleasă în preajma vreunui maestru, dar m-am regăsit pe mine în ipostaza de metaforă, simbol al unui trandafir, un simbol al prezentului etern care nu te lasă să uiţi nimic din ceea ce ai trăit.

Leadershipul, din ipostaza unei psihologii a dedublării, este creaţia căreia i te confesezi printr-o experienţă de regândire a sinelui în ceea ce priveşte imaginea vieţii tale percepută sub forma unei sacralităţi la care ai obligaţia de a te întoarce.

Cu siguranţă, într-o bună zi îmi voi reaminti de mine, de mănăstire, de biblioteca cu mii de volume, de Adso din Melk, de început şi de sfârşit. După ce se usucă floarea, va începe să se deschidă un nou boboc. Atunci voi fi liber. Voi înţelege totul. Voi urma o altă viaţă, cu un alt început, cu alte pagini, scrise cu alte cuvinte într-o limbă mai simplă. Mă voi recunoaşte când mă voi întoarce.

Fiecare trandafir a fost odată un boboc, şi bobocul a devenit, printr-o minune pe care noi uităm să o observăm, floare. Acest proces se centralizează în jurul unităţii, roind în jurul nucleului primar al unei fraternităţi universale.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Donează prin Paypal

Alternate Text

DONAŢIE RECURENTĂ

Donează lunar pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

DONAŢIE SINGULARĂ

Donează suma dorită pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

Donează prin Transfer Bancar

Cont Lei: RO34INGB0000999900448439

Deschis la ING Bank

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate