Idealul suprem

Întăreşte-le oamenilor sentimentul apartenenţei la echipă, cultivându-le credinţa în virtuţile pe care le apreciezi cel mai mult.

Ziua era pe sfârşite. Împăratul, înconjurat de garda personală, se apropie de unul dintre cei mai buni războinici ai săi. Acesta dăduse greş în misiunea ce îi fusese încredinţată. Era în genunchi. Ştia ce-l aştepta.

- În ziua când te-am numit comandant am avut încredere că nu mă vei dezamăgi. Ai pierdut bătălia. Aproape două mii de samurai au murit. Te temi de moarte?

Războinicul refuză să-şi privească stăpânul în ochi. Aruncă o privire într-o parte, apoi plecă ochii în pământ. Lăsă să treacă un timp înainte de a răspunde. Îi era ruşine că a căzut în dizgraţie. Se simţea izolat, inutil, iar aceasta era pentru dânsul o adâncă, chinuitoare umilinţă. Se învinuia în gând pentru lipsa de pricepere de care dăduse dovadă şi nu regreta că trebuia să moară.

- Nu, stăpâne. Sunt samurai. Sunt onorat că te-am slujit. Mi-am făcut datoria cât am putut de bine, dar am dat greş. Merit să mor.

Împăratul îşi scoase sabia. Se credea că sabia lui era cea mai ageră din lume iar tehnica lui inegalabilă. Fusese în multe bătălii şi nu pierduse niciuna. Era un războinic fără cusur.

- Poţi muri repede sau încet !

Un tremur profund, invizibil îl cuprinsese pe samuraiul condamnat la moarte. Dar nu-şi pierdu curajul. Nu voia să se târguiască pentru viaţa lui. Îl consola gândul că va fi omorât cu o lovitură rapidă de sabie. Nu mai avea nimic de spus. Avea puterea sufletească să tacă, să-şi tăinuiască înfrângerea. Aştepta cu capul plecat pedeapsa. Nu putea fi cruţat de această grea încercare.

- Te voi ucide cat voi putea de repede !

În secunda următoare, sabia lovi fulgerător şi decisiv. Inevitabilul s-a întâmplat. Cel care a greşit a plătit preţul maxim.

Leadership: Poţi suporta ruşinea înfrângerii făcând apel la un ideal care poate lua, după împrejurări, înfăţişarea unei inevitabile lupte cu miza înaltă a unui deznodământ care îţi poate păstra intactă valoarea?

Cel mai cumplit chin pentru un om ambiţios, cum era samuraiul, era acela de a trăi cu regretul ca şi-a dezamăgit stăpânul, cu ruşinea că nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor lui. El s-a antrenat încă de mic pentru a nu face greşeli. Din clipa în care se trezea se dedica perfecţionării a ceea ce făcea. Nu a trăit niciodată cu teamă, gândindu-se la răul care i s-ar putea întâmpla. Pentru el viaţa putea deveni suportabilă atâta vreme cât slujea, altfel n-ar fi avut niciun sens. A jurat pe sabie să-l apere pe împărat şi să îi fie supus până la capăt. De fapt asta şi înseamnă să fii "samurai", să serveşti, până la ultima suflare.

În secolul 16, vestitul strateg militar Daidoji Yuzan scria în tratatul de etică „Budo Shoshin Shu”: „Înainte de toate, un samurai trebuie să-şi amintească, zi şi noapte, că trebuie să moară.”

Un samurai nu trebuia să râvnească la bogăţii sau la celebritate. Unica lui menire era să-şi servească cât mai bine stăpânul. Propria lui viaţă era garanţia că îşi va face datoria până la ultima suflare. Dacă se întâmpla să dea greş în misiunea lui, atunci era sortit pieirii. Iar dacă se întâmpla să moară, atunci murea bucuros că şi-a slujit stăpânul.

Un singur ideal poate lua, după împrejurări, înfăţişarea unei inevitabile lupte cu miza înaltă a unui deznodământ care îţi poate păstra intactă valoarea: acela de a servi unui scop care ia forma unei misiuni în conformitate cu caracterul îndatoririi faţă de un stăpân care se comportă ca un Dumnezeu.

Leadership: Poţi să te evidenţiezi printr-o reflectare a experienţei de a fi un tot unitar şi într-o strânsă uniune cu eroul pe care îl reprezinţi într-un deznodământ care aduce izbânda unei conştiinţe înalte?

În zilele noastre nu mai există samurai în adevăratul sens al cuvântului, dar au rămas nenumărate poveşti despre ei. Din care avem multe lucruri de învăţat. Cum ar fi, de exemplu, să dăm dovadă de ataşament faţă de prieteni, faţă de familie, faţă de superiorii noştri, faţă de instituţia în care activăm, faţă de comunitatea în care trăim. A fi loial şi a conlucra pentru atingerea scopurilor propuse ne întăreşte sentimentul apartenenţei la grup.

Spre deosebire de devotamentul unui samurai faţă de stăpânul său, la ora actuală noţiunea de devotament se referă nu atât la ataşamentul faţă de şef, cât la ataşamentul faţă de colectivul de muncă şi finalizarea optimă a scopurilor urmărite.

Mulţi oameni n-au încercat niciodată un ataşament adânc faţă de cineva. Ei nu ştiu cum este să ajuţi pe alţii, nu sunt hotărâţi, le lipseşte spiritul de camaraderie şi de recunoştinţă. Tot mai mulţi sunt cei care doresc să conducă, să fie în centrul atenţiei. Şi urăsc orice fel de constrângere. Încearcă să sară peste anumite etape foarte importante, fără de care este imposibilă ascensiunea până în vârf.

Eu cred că fiecare trebuie mai întâi să înveţe să se integreze corespunzător într-un colectiv, să înveţe să conlucreze şi să fie performant, abia apoi să aspire la o avansare în ierarhia profesională. Numai conduşi de nevoia de a aparţine unui colectiv oamenii vor învăţa să-şi respecte angajamentele.

Un lider destoinic promovează dezvoltarea relaţiilor de camaraderie şi-i încurajează pe oameni să conlucreze eficient. Cea mai preţioasă dintre toate însuşirile oamenilor pe care îi conduce trebuind să fie numaidecât fidelitatea. Să-i fie credincioşi şi să-i inspire încredere, dând dovadă de curaj în orice situaţie, sub niciun chip să nu-l trădeze sau să se îndepărteze de el.

O conştiinţă înaltă se manifestă prin consolidarea ataşamentului faţă de un trecut care îşi păstrează prestigiul, dar are ca miză demonstrarea ataşamentului faţă de o filozofie care se sprijină pe latura spirituală, pe revelaţia unei izbăviri sacrificiale.

Idealul suprem al unui lider este să conducă o echipă formată din oameni capabili, care să facă faţă oricărei situaţii, ambiţioşi, competenţi, responsabili, loiali şi foarte devotaţi.

Din păcate idealul suprem este foarte greu de realizat deoarece între oameni, chiar excelenţi profesionişti, relaţiile se dezvoltă in timp, ca şi sentimentele, şi se bazează pe o cunoaştere îndelungată. Un bun lider ar trebui să fie liantul într-o echipă pentru ca aceasta să fie cât mai bună.

Chiar dacă nu mai există samurai şi educaţia corespunzătoare unui samurai, şi chiar dacă este foarte greu de realizat, întotdeauna un lider va nădăjdui să aibă de partea lui oameni plini de devotament care să-l ajute să-şi atingă ţelurile propuse în beneficiul tuturor. Acesta este idealul suprem.

Întăreşte-le oamenilor sentimentul apartenenţei la echipă, cultivându-le credinţa în virtuţile pe care le apreciezi cel mai mult. Virtuţi precum loialitatea, onoarea, răbdarea, disciplina, politeţea şi curajul - pentru atingerea scopului propus.