Imaginea trandafirului din înaltul unei vârste fără de bătrâneţe

O creaţie nu este totală decât atunci când omul îşi rezervă semnificaţia metafizică a unui destin care trece testul timpului.

Privesc acest trandafir cu candoare, cu aleasă consideraţie, cu ochii blânzi ai unui pictor de poveste, aşa cum m-aş mişca printre tablourile unei istorii îndepărtate reconstituite prin instantaneul unei clipe de rătăcire extras din porunca unui timp străin, imaginar, care nu-mi va aparţine niciodată. Sau, cel puţin nu cu adevărat. Căci nimic nu se aseamănă cu frumuseţea lui, atât de apropiată de reproducerea unui tablou viu, modern, cu un peisaj izvorât din altă viaţă, din altă povestire, dintr-o sursă a fabulosului care cuprinde un destin grandios, o călătorie neprevăzută plină de mistere şi o vocaţie plină de naturaleţe.

Îl privesc cu uimire, cu admiraţie, prin puterea cuvântului Nassegientyum (cuvântul lui Dumnezeu în lumina unei făclii eterne), în încercarea de a cuprinde temperamentul victorios al unui hidalgo pornit în căutarea aproape nebunească a unei noi minuni a lumii, în timpul unui zbor nesfârşit deasupra deşertului. Observ nisipul alb, atât de fin, dar plin de tristeţe, care de milioane de ani cuprinde în fiecare bob al său câte un suflet de martir, dar şi o parte din întregul unei taine ştiute doar de vechii cabalişti. Nimic nu se schimbă în timp, toate vin şi pier, dar deşertul rămâne acelaşi. Piramida lui Khufu, Sfinxul şi Cântecul Harpistului gravat în mormântul de piatră al regelui Antef II, sunt încă la loc de cinste în memoria prezentului.

De atâtea ori am încercat să uit cine sunt, să uit cine am fost, doar ca să trăiesc prin intermediul unui trandafir, să dau totul pentru el, "prima materia", cheia nemuririi, însă nu-l pot conştientiza în lumina unei viziuni moderne, ci numai dominând atmosfera unei alte lumi cuprinsă parcă într-o pictură de Valerie Anne Kelly. El face trimitere spre alte timpuri, spre alte experienţe, spre alte locuri ale deşertului, căci de acolo se trage şi neamul său, cu spini şi cu prestanţă.

Dar nimeni nu ştie de ce există trandafirii şi care este sfârşitul lor într-o creaţie care nu se bazează pe obsesia originalităţii, ci pe vizualizare şi luarea atenţiei de la pretinsa ”realitate”.

Leadership: Însemnătatea ta în lume începe să capete un sens de împlinire, de realizare, de întreg, prin creşterea tendinţei de receptare a mesajului cuprins într-un destin care transcende timpul, spaţiul şi istoria?

Trandafirul, ceva mai mult decât o istorie, are o însemnătate unică în lume, o subliniere aparte a reputaţiei de a fi impecabil, pentru că el dezvăluie cu claritate puterea acelor egipteni pe care Herodot îi numea “cei mai religioşi oameni”. Sunt bucuros că datorită lui, şi potrivit cu adâncimile sufletului meu, cu trupul pe care îl îmbrac cu forţa solară, nu trebuie să mă mai gândesc la viaţă sau la moarte, întrucât amândouă desemnează împlinirea unei creaţii care amestecă voit registrul miraculosului cu cel al supranaturalului.

“Urmează dorinţei tale şi fă-ţi bine ţie însuţi, atâta vreme cât vei trăi”, îmi şopteşte pe ascuns glasul de artist al acestei lumii trecătoare, în contextul manifestării unei realităţi mai înalte. Iar ca orice egiptean care respectă cele scrise în cartea Kohelet, trandafirul – însufleţit cu francheţea unui Boccaccio şi cu naturaleţea unui iscoditor al topos-urilor universale, îmi grăieşte mai departe rostul lui în lume: “Am fericit pe cei ce au murit în vremea veche, mai mult decât pe cei vii care sunt acum în viaţă.”

Dar nimeni nu se întoarce în deşert doar ca să asculte confesiunile unui destin simţitor, înţelept, înlănţuit de zeul Ra într-o personificare a dorinţei, dar şi a eleganţei supreme, sau într-o personificare a figurilor legendare. Căci nimeni nu-mi cunoaşte trecutul, nimeni nu încearcă să mă privească cu ochi de artist, nimeni nu mă însufleţeşte cu mai multă sensibilitate decât cel ce a trăit mai multe vieţi, ştiindu-se prins între mai multe lumi.

Iată de ce e mai bine ca destinul meu să fie străin de înţelepciunea acestei lumi, căci e mai bine să mă revelez în dosul unei enigme de nepătruns, elucidată doar de vechii cabalişti, şi care ascunde adâncimi pline de durere, pline de bucurie, decât să dau acestei existenţe un sens neobişnuit.

Leadership: Totalitatea gândurilor tale formează imaginea unei creații care își are puncte comune în reprezentarea concepției despre lume și viață în compunerea unui destin livresc?

Chiar dacă am ascultat de cuvintele lui Imhotep sau de vorbele iscusitului povestitor Herdedef, n-am putut să trec cu vederea metehnele oamenilor care îşi trădează sufletul doar ca să obţină o mâncare bună. N-am putut să nu observ culoarea cerului în apus atunci când, după un război, totul se scaldă în sânge. Am văzut animalele cum se hrănesc cu carnea altor animale, viermi ce trăiesc pe seama altor organisme, felul cum se schimbă plantele în funcţie de anotimp.

Pictorul le cuprinde pe toate într-un tablou viu, cu pensula unei raze de lumină care, trecând dintr-un mediu în altul, face ca totul să fie de preţ, să se îmbine perfect şi să capete un sens unitar, mai adânc. Şi aceeaşi pensulă, având în vedere descifrarea substratului simbolic al unei opere cu conţinut spiritual, este contrazisă de ceva potrivnic firescului, fiind din capul locului bruiată de efortul de adâncire a sensului pe care îl capătă termenul Sycretexhium , însumând promisiunea unei fericiri pur imaginare, iluzorii.

Universul şi-a ales zeii. Unul dintre zei şi-a ascuns identitatea sub mantia unui rege pământean, regele şi-a conturat imaginea unui înţelept, iar înţeleptul a îndrăznit să se constituie într-o adevărată minune a naturii. Numai sfinţii ştiu că acesta este secretul Marii Opere. Iar eu sunt mai mult decât un sfânt, sunt un Creator care s-a depăşit pe sine pentru a primi ceea ce universul are şi poate să îi ofere: o stea pe cer şi mult râvnita nemurire.

Faza cea mai spectaculoasă a leadershipului este o călătorie în timp, înseamnă să porneşti pe urmele destinului legendar al omului care a reuşit să supravieţuiască unei vârste fără bătrâneţe datorită înţelegerii lucrurilor care nu se pot interpreta înainte de a se petrece.

Implicarea mea în procesul de „reconstituire” a imaginii unui trandafir din înaltul unei vârste fără de bătrâneţe se relevă, cel mai bine, într-un fragment din romanul Faraonul, scris Boleslaw Prus:

“Înveşmântează-te cât poţi de frumos şi nu îngădui inimii tale să se mâhnească. Căci, aşa e viaţa omului. Plăcerile sunt ca un fel de piscuri, iar suferinţele ca nişte văi prăpăstioase, şi numai toate la un loc alcătuiesc viaţa, ce-i asemenea lanţului zdrenţuit al munţilor libieni, la care ne uităm cu admiraţie. Omul a cărui inimă nu mai bate nu numai că nu se întristează de jalea altuia, dar nici nu se bucură de propria lui viaţă, oricât de frumoasă ar fi ea.

La ce mai slujeşte atunci frumuseţea vieţii, dacă o răscumperi cu dureri şi lacrimi de sânge? îl întreabă preotul Pentuer pe astrologul Menes.

Noaptea se lăsa tot mai mult. Menes se înfăşură în mantie şi răspunse:

- De câte ori te vor năpădi asemenea gânduri, du-te la unul din templele noastre şi priveşte-le pereţii împodobiţi cu chipuri de oameni, animale, arbori, fluvii şi stele aidoma celor din lumea în care trăim. Pentru omul neînvăţat, zugrăvelile acestea nu au nici un preţ şi poate că mulţi s-au întrebat la ce slujesc şi de ce se iroseşte atâta muncă pentru facerea lor. Dar înţeleptul se apropie cu sfinţenie şi, cuprinzându-le cu privirea, citeşte în ele istoria timpurilor vechi şi tainele înţelepciunii.”

Aceasta este înţelepciunea mea: Totul se repetă, dar într-o altă versiune, şi se va repeta până ce numărul oamenilor născuţi pe pământ va egala numărul îngerilor căzuţi odinioară din paradis. Îngerii, sau spiritele întrupate ale naturii.

Imaginea trandafirului din înaltul unei vârste fără de bătrâneţe este imaginea unui om care a fost capabil să producă o angajare efectivă într-un univers simbolizat, de a se descoperi în spatele scenariului realist al unui destin de poveste care nu a fost întrerupt de vicisitudinile istoriei.