Imensa eroare a lui Richard Wagner

Dedică-te cu totul unei arte remarcabile, fără să-ţi depreciezi ştiinţa sau să o scufunzi într-o lipsă de sens.

După părerea lui Nietzsche, compozitorul Richard Wagner a debutat cu o imensă eroare ... s-a dedicat necugetat, dar cu bună-credinţă unei arte cu cea mai revoltătoare structură, anume acelei forme de artă care-şi vede ţelul numai în "smulgerea succesului de la public", folosindu-se de toate mijloacele artistice destinate acestui scop. Tocmai pe acest drum a ajuns însă Wagner la conştientizarea greşelii sale, la conştientizarea sterilităţii acestui drum şi a lipsei lui de sens, deoarece a sesizat, în disperarea izvorâtă din greşeala recunoscută, esenţa mincinoasă a succesului modern, a publicului modern, a întregii arte moderne.

Sentimentul dezamăgirii şi al căinţei l-au condus pe Richard Wagner la conştientizarea treptei intermediare a dezvoltării sale spirituale. Treaptă pe care Nietzsche o desemnează, spre deosebire de cea anterioară şi de cea posterioară, în două cuvinte: "Wagner a devenit un revoluţionar al societăţii." *

Leadership: Ce însemnătate poţi da unei existenţe individuale care este ea însăşi rezultatul efectelor de "slow motion" într-un spaţiu al artei în care forma, fondul şi sensul se întrepătrund într-un barometru al interesului publicului?

Prin majorarea capitalului de cunoaştere, care uneşte elementele vechi şi noi pentru a forma altele mai evoluate, într-o matrice a ideilor maturizate, a inovaţiilor alimentate de acelaşi izvor al revelaţiilor, se încearcă susţinerea de fapt a unei poziţii de autoritate în ceea ce priveşte performanţa în realizarea creaţiilor ştiinţifice. Arta nu este doar un privilegiu de a-ţi uni sentimentele într-un singur loc, ci mai mult este un privilegiu de a vedea noi perspective de dezvoltare spirituală care să-ţi confere un anumit statut social.

Iar omul care nu poate face deosebire clară între ştiinţă şi pseudo-ştiinţă, neglijând orice punere în aplicare a experienţei, care trebuie să înceapă cu cercetări asidue şi formulări de noi concluzii constructive, va suferi o anumită înfrângere tocmai din cauza limitelor ştiinţei pe care o iubeşte. În el se va instala sentimentul dezamăgirii şi al căinţei, dacă concepţiile proprii sunt invalidate de ceilalţi şi dacă valorile acestora devin restricții pentru diferite domenii sau modele de gândire.

Greşeala unui artist poate consta în faptul că îşi uită menirea de a direcţiona, îndruma şi influenţa cunoaşterea pe care o pe care o dovedeşte în stabilirea unor distincţii conceptuale, în favoarea dorinţei de a epata. A ajunge la conştientizarea greşelii tale, la conştientizarea sterilităţii acestui drum al dezvoltării şi a lipsei lui de sens, în disperarea izvorâtă din greşeală recunoscută, este consecinţa unei carenţe de perspectivă sau a unei subaprecieri a creaţiei personale.

În ceea ce priveşte leadershipul, efectul de "slow motion" se referă tocmai la această încetinire, din propria inițiativă, a ritmului de dezvoltare, datorat dezechilibrelor în inversarea condiţiilor de exploatare a ştiinţei deja existente - în folosul obţinerii unor cât mai multe "aplauze". Omul care îşi cunoaşte limitele talentului propriu nu investeşte timp într-o nouă formă de interacţiune cu publicului decât ca modalitate de a se înţelege pe sine însuşi, de a se autoevalua prin comparaţie cu reacţia publicului.

Aşadar, elaborarea unor noi metode de creaţie este o cerinţă a evoluţiei artei, dar totodată presupune o staţionare în aşteptarea unei reacţii din partea publicului. Iar mai important este să realizezi o versiune a modului de a te regândi şi de a reforma versiunea proprie de a fi inteligent şi sclipitor, decât să ridici valoarea propriei imagini în ochii celorlalţi.

Leadership: Valorifici sau elimini erorile de explorare a unor noi forme de inovare formate în baza năzuinţei de a oferi publicului larg o imagine completă asupra fenomenului "stimulus-response"?

Deseori aceşti artizani ai compoziţilor ştiinţifice, în loc să-şi sprijine creaţiile pe datele cercetărilor obţinute, ei debutează cu imense erori de explorare a unor noi forme de inovare, tatonări nesigure şi anevoioase, încercări, eşecuri, staţionări, într-o zonă care nu garantează un aport ştiinţific garantat.

Ei se dedică cu bună credinţă unei arte care îşi vede scopul numai în obţinerea de efecte artistice şi tehnice prin metode cu totul noi, îmbinând deseori realitatea cu fantasticul. Iar asta nu-i face doar "revoluţionari", ci de asemenea propagandişti, a căror miză este orgoliul de a fi în control, de a fi superiori, de a atinge succesul maxim.

Inovaţia nu trebuie să fie un instrument de a controla ştirile destinate publicului larg, ci este mai degrabă o demnostratie de virtute în a-ţi impune să faci nişte lucrări la un anumit standard oferit doar de cel care acordă garanţia unei aspiraţii ideale de factură pur stiiitifica şi culturală.

O mare dezorientare, o lipsă de sens a procesului de autoperfecţionare, sunt factorii negativi care determină sau influenţează caracteristicile de rezistenţă a personalităţii liderului, a raţiunii sale de a privi toate "feţele" ştiinţei într-o manieră obiectivă sau subiectivă. Leadershipul intervine în această ecuaţie a efectelor, a cauzelor şi riscurile lor, care poate să deprecieze ştiinţa sau să o scufunde într-o lipsă de sens, dacă utilizatorul ei cade pradă anxietăţii. Cine îşi îngrijeşte mai mult orgoliul decât conştiinţa, greşeşte enorm, ajungând în cele din urmă să se dispreţuiască.

Fenomenul "stimul-răspuns" vizează evaluarea capacităţii artistului de a gestiona corespunzător echilibrul dintre ceea ce expune în faţa întregii lumi (ca entitate de cultură şi educaţie) şi ceea ce trebuie să accepte ca "dezamăgire" atunci când i se refuză afirmarea meritelor datorită tendinţei sale de a epata.

Imensa eroare a lui Richard Wagner vizează posibilitatea de a greşi şi de a eşua într-un domeniu de activitate cum este leadershipul, dacă scopul urmărit este numai succesul temporar, fără a aduce o contribuţie esenţială şi revoluţionară, demnă de adoptat şi de urmat, la înnoirea unei viziuni care să întâmpine preocupările oamenilor faţă de artă.

* Notă: I. Davidov - Arta şi elita , Editura Univers, 1973.