Initium

Călătorul nu știe niciodată când ajunge la destinație, dar destinația știe întotdeauna când călătorul trebuie să sosească.

În timp ce zăceam epuizat în Shisr, un bătrân astrolog m-a vizitat. Fără să-l fi chemat, fără să-l fi cunoscut vreodată, fără să fi auzit măcar de el. Venea cu un mesaj, un semn al sorții, o cheie către un mister neînțeles. Cu blândețe și înțelepciune, s-a aplecat asupra mea și mi-a șoptit: "Când luna va acoperi soarele, vei înțelege de ce te-ai născut. Dar nu aici, ci în oaza de dincolo de nebunia orașului."

Fără îndoială, acel moment sacru, când necunoscutul îți șoptește destinul, "Mystalium Astratheos", s-a întrupat în forma unui bătrân astrolog. Nu am spus nimănui despre această vizită. Când mi-am revenit, primul lucru pe care l-am dorit a fost să plec din nou, spre mirarea tuturor. Nimeni nu știa dacă mă voi mai întoarce, dar am mers înainte, spre locul cunoscut de unii drept "Atlantida deșertului".

Cert e că nu am împărtășit nimănui această vizită enigmatică, păstrând-o ca pe un secret ascuns în adâncul inimii, ca și când ar fi fost o amintire dintr-o altă viață. Asemenea unui personaj din poveștile lui Borges, mă simțeam prins între realitate și vis, incapabil să disting granița dintre ele. Când forțele mi-au revenit, am cerut să plec departe, stârnind uimirea tuturor celor care nu înțelegeau chemarea misterioasă ce mă trăgea spre "Atlantida deșertului". Tot în acea vreme, îmi treceau insistent prin minte cuvintele regelui care, tânjind după Orient, le adresase cândva unui palmier, în grădinile de la Ruzafa: "Asemenea mie, palmierule, pe acest pământ ești în exil."

Leadership: Dacă drumul nu este clar, cum îți recunoști pașii către adevărata chemare, în conformitate cu înțelegerea profundă a diferenței dintre "sosire" și "dorința de a părăsi"?

Deși am întârziat mult pe drum, am ajuns exact la momentul potrivit, acolo unde ruta tămâii își croiește drum prin nisipuri. Cine a străbătut nisipurile știe că nimic nu e întâmplător. Precum ne amintește Ibn Battuta: "Călătorul nu știe niciodată când ajunge la destinație, dar destinația știe întotdeauna când călătorul trebuie să sosească."

O certitudine. Y en el silencio del desierto eterno , sosirea mea s-a dovedit necesară chiar în clipa aceea, confirmând că zeii încă mă ocroteau. Căci zeii îi ocrotesc doar pe cei care îndrăznesc să meargă mai departe spre necunoscutul ce pare a fi nevăzut, dar totuși aproape palpabil.

Sigur că deșertul, atât de întins și de mistuitor, își șoptește tainele doar celor ce îndrăznesc să-l asculte. Nimeni nu bănuia prin ce încercări trecusem, respirația grea în timpul drumului, somnul adânc necesar pentru a-mi reveni după întinderea arzătoare a deșertului. Toți credeau că nu voi mai accepta vreodată să mă depărtez de locurile natale. Dar, împotriva așteptărilor, am insistat să plec în zilele următoare într-o călătorie și mai grea, însoțind o caravană prin deșert spre necunoscut. Astrologul fusese promisiunea unei revelații. Vorbele sale pătrunseră în mintea mea ca o inscripție pe un pergament nevăzut, pe care trebuia să o descifrez.

Leadership: Cum înțelegi subtila tranziție dintre momentul potrivit pentru a rămâne și momentul necesar pentru a pleca, apreciind revelația lucrurilor care s-ar fi pierdut dacă drumul n-ar fi fost străbătut?

Am ajuns acolo unde doar nisipul și stelele își împărtășesc secretele, la ruta tămâii, într-un moment în care însăși soarta părea să mă fi așteptat. Era ca și cum aș fi urmat un fir nevăzut, un drum deja scris pe hărțile cerului. Imaginea ce mi se întipărea în minte era cea a unei dune mișcătoare - mereu aproape, dar mereu despărțită de suflarea vântului. Ajuns în oaza de dincolo de nebunia orașului, nu mi-am găsit locul printre cei veniți să caute profit și glorie. Câtă ironie, să parcurgi atâta drum doar pentru a simți că ai ajuns exact acolo unde trebuia să fii, dar fără dorința de a lua parte la spectacolul lumii.

Ajuns cu bine în oaza de dincolo de nebunia orașului, scribul n-a stat decât atât cât a trebuit să stea. Însoțitorii lui au fost dezamăgiți de lipsa de interes arătată de tânărul el față de scopul călătoriei făcute. Mulți îl priviră cu indiferență, iar el își putu încheia misiunea aproape nebăgat de seamă. În timp ce alții se străduiau să facă în așa fel încât să se întoarcă toți în orașele mari cu cât mai mult folos, scribul rătăcea printre curmali și prin deșert, știind că și-a împlinit destinul. Privea orizontul, nu vorbea cu nimeni, apoi revenea și se culca. Dormea multe ore pe zi. Și nu voia să se întoarcă, nu încă. O vreme, niciun oracol nu l-a putut convinge și niciun sfat nu l-a putut mișca din loc. Abia după șapte ori șase zile, când luna acoperi soarele, se lăsă convins pentru drumul de întoarcere.

Dacă aș fi ajuns mai devreme, s-ar fi schimbat ceva? Cum își aleg zeii pe cine să ocrotească? Ce încercări nevăzute m-au călit pentru această călătorie? Cum a putut deșertul să decidă momentul potrivit al sosirii mele în locul sfânt? Toate aceste întrebări și le punea scribul, în timp ce se gândea la o altă profeție a regelui, abia acum revăzută în minte: "Drumul nu este despre destinație, ci despre revelarea lucrurilor pe care nici nu bănuiai că le-ai putea pierde, dacă nu l-ai fi străbătut."

A-ți împlini menirea înseamnă să fii mereu pregătit pentru următorul pas, știind că o călătorie deschide drumul spre alta și mai mare.

Initium simbolizează începutul sacru al călătoriei interioare, de așa natură încât fiecare pas devine o punte între ceea ce ai fost și ceea ce urmează să devii, din care răzbate mesajul: "Nu destinația îți definește drumul, ci transformarea pe care o trăiești pe parcurs."

Poate că în fiecare rătăcire aparentă se ascunde un drum precis trasat de stele, vizibil doar ochilor care știu să citească semnele destinului. Dar taina cea mare, să aflu pentru ce m-am născut, deșertul nu mi-a dezvăluit-o încă. Cert este că pașii mă poartă mai departe, ca și cum răspunsul m-ar aștepta la capătul unui orizont încă nevăzut...