Îți făgăduiesc să nu mă omor, dar nu-ți făgăduiesc că n-am să mor

Repararea trecutului necesită dedicare față de propriile acțiuni și alegeri, pentru a întoarce roata destinului spre bine.

- Christiane, continuă Julius cu un ton grav și aproape solemn. Ai spus adineauri că din pricina tăcerii tale prea îndelungate Frederique și Lothario sunt acum despărțiți. Ei bine, este datoria ta acum de a acționa pentru a-i reuni și, în loc să te opui la ceea ce voi întreprinde eu în acest scop, trebuie să-mi sprijini proiectele, să mă ajuți să-mi îndeplinesc planul, oricare ar fi. Să reparăm răul pe care l-am făcut și, dacă vom suferi după aceea, măcar să ne fi făcut datoria.

- Sunt gata, zise ea, resemnată.

- Iată ce trebuie să faci. Frederique este la Eberbach. Te vei duce acolo, o vei aduce în secret la Paris, astfel încât Samuel să nu bănuiască nimic. Ea este probabil neliniștită. O vei informa. Aici, va locui la tine, o vei proteja, vei fi mama ei. Nimeni nu va ști că ești la Paris și că ești împreună cu ea. Eu, în acest timp, îmi voi continua planul.

- Ce plan?

- Nu mă întreba.

Cum ai putea să îmbini contrastul dintre greșelile trecute și acțiunile de acum pentru a contura o perspectivă a vieții tale în care simetria și armonia devin principii fundamentale?

- Oh ! izbucni ea, e ceva îngrozitor, de vreme ce n-ai curajul să-mi spui, eu care ți-am dezvăluit lucruri atât de cumplite !

- Prima condiție ca să reușesc, zise Julius, este un secret absolut. Dacă pereții ar ști ceea ce vreau să fac, s-ar prăbuși totul. Trebuie ca Samuel să se cufunde într-o liniște adâncă. Să nu se teamă de nimic, să creadă că mă trage pe sfoară ca și în trecut.

- Ceea ce vreau să fac, nu știu decât eu și încerc să mă gândesc cât mai puțin la lucrul acesta, de teamă ca nicio vagă intenție să nu mi se citească pe chip. Când va sosi clipa, totul va izbucni deodată din inima mea, ca leul din vizuină, și vai de cel ce va simți gheară în gât.

Ai simțit vreodată că echilibrul subtil al deciziilor tale modelează destinul celor din jur, în momente în care sinele tău se confruntă cu dileme existențiale?

În efortul de a repara greșelile trecutului, asumarea responsabilității și colaborarea devin piloni esențiali pentru îndreptarea situațiilor create de propriile acțiuni, evidențiind puterea vindecătoare a solidarității și a sacrificiului personal în numele binelui comun.

Contele von Eberbach se opri, parcă regretând că vorbise prea mult.

- E de ajuns să știi, reluă el, că planul meu este dublu: îmi voi sluji familia și patria. Tu, care mă iubești, n-ai vrea, nu-i așa, să-mi alungi suprema consolare de a realiza astfel de scopuri cu mâinile mele deja reci? Haide, fii generoasă, fii inteligentă, fii deasupra măruntelor interese care preferă realitatea în locul bucuriilor sufletești, și să-mi consimțământul tău. Spune-mi că-mi îngădui să mor și că-mi făgăduiești să trăiești.

- Îți făgăduiesc să nu mă omor, zise Christine, dar nu-ți făgăduiesc că n-am să mor.

În leadership, singurul învățător de nădejde este conștiința de a alege un mod de acțiune care combină intenția clară a scopului propus cu îndreptarea situațiilor în care nu te simți văzut pentru ceea ce faci.

Îți făgăduiesc să nu mă omor, dar nu-ți făgăduiesc că n-am să mor, sunt cuvintele unui om care ar vrea să îndrepte greșelile trecutului prin intermediul sacrificiului personal. Dar repararea trecutului necesită curaj și dedicare față de propriile acțiuni și alegeri, pentru a întoarce roata destinului spre bine. Uneori, echilibrul fragil dintre dorința de răzbunare și consecințele sale te face să te simți divizat între valorile cu care te identifici și sentimentele de vinovăție care te împiedică să fii fericit.

* Notă: Alexandre, Dumas - Mâna providenței, Editura Vestala, 1993