Lasă-mă să dau glas privirii tale

Privirea îndreptată asupra ta este privirea pe care o arunci într-o oglindă care spune o altă poveste despre tine.

Aceasta este natura fiinţei mele: uma ampla realidade afetiva trecută prin filtrul unei priviri orientate spre opera unui artist care cere sprijinul tuturor forţelor naturii angajate în emanciparea vieţii (individuale şi cosmice), pentru a se putea adresa sufletului celest. Aceeaşi privire trebuie să se potrivească cu acea "descătuşare" absolută a impresioniştilor, care nu poate fi trăită decât în natură. Altfel spus, natura fiinţei mele este natura unei memorii universale chemată să recunoască coeziunea întregului spaţiu pictural în toate straturile unei spiritualităţi desăvârşite, mai vechi, dar mai actuale ca niciodată.

Iată de ce continui să-mi pun experienţa trăitului suprarealist sub incidenţa unui şevalet plin de culoare, în condiţiile de excepţionalitate a elaborării unei picturi numite Altforisthesses , sau “Puterea de reprezentare a naturii prin artă”. Fiindcă şi eu sunt o pictură şi trebuie să mă păstrez viu, pentru totdeauna, în memoria unei imagini expresiv percepută, suficient de complexă pentru a nu-şi mai justifica dublura în lumea reală. Oglinda în care mă privesc chiar acum este însăşi privirea artistului în care se citeşte simţul proporţiei, al culorii, al echilibrului între frumuseţe, formă şi expresivitate.

Cât de desăvârşit am ajuns să mă privesc cu mijloacele de expresie ale unei picturi de mare calitate...

Însăşi lucrarea mea pare un soi de pătrundere într-o realitate sfinţită cu puterea de a da viaţă spaţiului pictural surprins într-o poveste a naturii. Cred că aici îmi caut şi estetica existenţei mele, prin intermediul privirii ochiului care urmărește o imagine reflectată în oglinda unui colţ din natură, pătrunsă numai de durata de viaţă a unei pensule magice, curate şi delicate, care e destul de asemănătoare cu o bijuterie de culoarea smaraldului menit să îndeplinească toate dorinţele.

Leadership: Importanţa pe care o acorzi căutării în artă a unui conţinut simbolic permite înţelegerea propriei fiinţe prin apartenenţa la o existenţă care excede percepţia asupra realităţii lumii într-o experienţă subiectivă?

Cu răbdare, încerc să colorez cu roşu suprafaţa dorită de pe pânza şevaletului. Apoi, cu pensula udă încerc să întind culoarea sângerie pe fundalul unei realităţi care, fără a o fi ignorat prin suprapunerea unei unde luminoase, aş fi preferat să se păstreze într-o pasivitate filozofică până în momentul înălţării spiritului meu la rang de virtute.

Aşadar, ai grijă la compoziţia pe care o prezinţi. Ochiul artistului poate descrie concis și într-o manieră inedită arta de a da coerenţă viziunii unei persoane purtată spre înălţimi mai mari de conştiinţă, de exprimare, de gestionare a emoţiilor, prin mijloace alternative limbajului sacru al lui Dumnezeu: prin culoare, cuvânt, forme, mişcare.

O clipă, încearcă să te pui în locul meu. Caută atingerea privirii mele într-un vis de inspiraţie divină, caută printr-un fond de culori calde, vii, sau intense, şi numai căutând cu însufleţire provocarea ascunsă într-un frumos corp al naturii vei reuşi să te descoperi tu însuţi drept o expresie fabuloasă, devenind misterios. Pictura însăşi este privirea dinspre veghe aruncată într-un vis care te deconectează de la monotonia unei existenţe prea puţin împlinite.

Sau, asemenea unei priviri neîntrerupte, aruncate înaintea unei mări care separă viaţa de ideea de aventură aflată pe celălalt mal, unduindu-şi valurile într-un stil de acuarelă, cu o mişcare universală, folosind o perie moale pentru a obţine un aspect definitoriu al suprarealismului într-o experienţă subiectivă, încearcă să te regăseşti ca dat al libertăţii de sine într-o poveste cu tâlc, intitulată Admionsferhis , desemnând înflorirea harică a unui destin ce și-a urmat neșovăielnic vocația Dumnezeiască de călăuză pe cărările artei.

Leadership: Creaţia ta poate reproduce imaginea în oglindă a unui suflet de artist ilustrat prin evidențierea apropierii între orizontul unei lumi vaste şi aspiraţia unei transpuneri a realităţii în monumental?

Doi ochi blânzi strâng în brațe o privire artistică care își caută destinul într-o memorie a realităţii prinsă în mrejele unui timp şi spaţiu deja ignorat de restul lumii. Două entităţi de procesare a imaginii unei conştiinţe puternic ortodoxe, o viziune neaşteptată a naturii şi creatorul petalelor unei roze de flăcări, amândouă fiind oglinzi ale divinului, îşi unesc realitatea în faţa unui şevalet ajustabil.

Efectele acestei duble potriviri spirituale se constituie într-o splendidă filosofie a frumosului şi o nemaiîntâlnită ştiinţă a artei, subtilă şi rafinată.

Niciodată nu am crezut că sunt în stare să posed o exemplară mărturie a unei relaţii dintre mine şi Dumnezeu, dintre doi ochi care îşi suprapun perfect înţelesurile, până la cele mai mici detalii, asemenea unei picturi care rămâne o mărturie a efortului de a avea priză la public, făcută din plăcerea unei aventuri riscante în jurul culorilor şi al formelor de expresie.

Aici, pe undeva, se regăseşte împăcarea mea cu esenţa şi consolarea metafizică, credinţa mea faţă de opera unui plăsmuitor de lumi, considerate ca măsurare a raportului dintre imaginea unei inspiraţii naturale şi aspiraţia unei transpuneri a realităţii în monumental. Iar dacă m-aţi întreba ce este monumentalul, prin intermediul unei picturi care se înscrie în universul sufletului meu nesubjugat, blajin, cuprinzător, atunci v-aş răspunde simplu:

Monumentalul este rezultatul unei dorinţe proiectate asupra unor reprezentări imaginare, cu privire la existenţa unei evocări a lui Dumnezeu în cadrul artei figurative, realiste.

Am mai spus-o demult, şi repet. Arta este mijlocul creatorului de a se constitui într-o viziune pe care ochiul o numeşte "comparaţie". Ea este accesibilă numai cu mijloacele şi tehnicile unei picturi care oscilează între frumuseţea unei linişti profunde, măreţia naturii (inclusiv cromatica ei) şi exerciţiul de rememorare a unei clipe astrale surprinsă într-un motiv de triumf al Eului liric, apărut în ipostaza de Alter-Ego al divinităţii.

Ochii și privirea ajung la un acord asupra sensului pe care îl pune înainte orizontul unei lumi mai vaste, aferente unei alegorii a vieţii aflată sub îndrumarea artistului, situându-l în orizontul unei disperate conştientizări a vocaţiei divine. Când privirea este aruncată ferm înainte, cu nobleţe, cu o abilitate deosebită de înţelegere, asta presupune că ochii sunt conștienți de vastitatea orizontului pe care îl comunică profunzimea unei revelații: “Eu sunt mai mult decât rezultatul reprezentării unei percepţii exterioare şi a unei imagini conştiente, intenţionate.”

Întrebarea pe care trebuie să o ridice ochii este deja amintită de privire: "până unde se întinde orizontul?"

O privire îndreptată asupra artei presupune să ştii să deosebeşti realitatea de ceea ce nu este decât imaginea răsfrântă de o oglindă, trăgând o linie netă, despărţitoare, între lumea lăuntrică şi cea din jurul tău.

Lasă-mă să dau glas privirii tale dacă vrei să te imortalizez într-un tablou a cărui tematică, pe lângă cea spirituală, şochează prin ineditul unei asocieri ieşite din comun, în cazul meu, asocierea cu un povestitor care îşi începe povestea cu imaginea sa reflectată într-o oglindă. O oglindă a reinventărilor unui artist complet.